La pasa vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
“- Sunt, pasa, neam de beduin,
Si de la Bab-el-Manteb vin
Sa vand pe El-Zorab.
Arabii toti rasar din cort,
Sa-mi vada roibul, cand il port
Si-l joc in frau si-l las in trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Si nu l-as da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Si de amar indelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!
Ai mei pierduti sunt, pasa, toti;
O, mantuie-i, de vrei, ca poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cat socoti!”
El poarta calul, dand ocol,
In trap grabit, in pas domol,
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mut, de suflet gol.
“- O mie de techini primesti?”
“- O, pasa, cat de darnic esti!
Mai mult decat in visul meu!
Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
Asa cum imi platesti!”
Arabul ia, cu ochii plini
De zambet, miia de techini -
De-acum, de-acum ei sunt scapati,
De-acum vor fi si ei bogati,
N-or cere la straini!
Nu vor trai sub cort in fum,
Nu-i vor cersi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrama;
Si vor avea si ei ce da
Saracilor de-acum!
El strange banii mai cu foc,
Si pleaca, beat de mult noroc,
Si-alearga dus de-un singur gand,
De-odata insa, tremurand,
Se-ntoarce, sta pe loc.
Se uita lung la bani, si pal
Se clatina, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveste drept;
Cu pasii rari, cu fruntea-n piept,
Se-apropie de cal.
Cuprinde gatul lui plangand
Si-n aspra-i coama ingropand
Obrajii palizi: “- Pui de leu,
Suspina trist. Odorul meu,
Tu stii ca eu te vand!
Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta.
Nu te-or petrece la izvor;
De-acum smochini, din mana lor,
Ei n-or avea cui da!
Ei nu vor mai iesi cu drag
Sa-ntinda mainile din prag,
Sa-i iau cu mine-n sea pe rand!
Ei nu vor mai iesi razand
In calea mea sirag!
Copiii mei cum sa-i imbun?
Nevestei mele ce sa-i spun,
Cand va-ntreba de El-Zorab?
Va rade-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!
Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmandu-te la pas,
Nici in genunchi la al tau glas
El nu va mai cadea!
Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun
N-ai sa-l mai vezi in zbor nebun
Pe urma unui soim usor,
Ca sa-ti impuste soimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: “Drum bun!”.
Nu vei zambi, cum salta-n vant
Ardun al tau in alb vestmant;
Si ca sa simti sosirea lui,
Mai mult de-acum tu n-o sa pui
Urechea la pamant!
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile-n pamant
Si coada ta fuior in vant,
In zbor de randunea!
Cum mesteci spuma alba-n frau,
Cum joci al coamei galben rau,
Cum iei pamantul in galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete-n pustiu!
Stia pustiul de noi doi
Si zarea se-ngrozea de noi -
Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vanturi si de ploi?
Nu vor grai cu tine bland,
Te-or injura cu toti pe rand
Si te vor bate,-odorul meu,
Si te-or purta si mult si greu;
Lasa-te-vor flamand!
Si te vor duce la razboi,
Sa mori tu, cel crescut de noi!…
Ia-ti banii, pasa! Sunt sarac
Dar fara cal eu ce sa fac;
Da-mi calul inapoi!”
Se-ncrunta pasa!: “- Esti nebun?
Voiesti pe ianiceri sa-i pun
Sa te dea canilor? Asa!
E calul meu, si n-astepta
De doua ori sa-ti spun!”
“- Al tau? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facandu-l miel?
Al tau? O, pasa, nu!
Al meu e! Pentru calul meu
Ma prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inima! Tu poti sa ai
Mai vrednici si mai mandri cai,
Dar eu, stapane, eu?
Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i intre noi,
Ca ma rapesti si ma despoi,
M-arunci pe drum sa pier.
Si lumea te va blastema,
Ca-i blastem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, sa cersesc,
Dar mila voastra n-o primesc -
Ce bine-mi poti tu da?”
Da pasa semn. “- Sa-l dezbracati
Si binele in vergi i-l dati!”
Sar eunucii, vin, il prind -
Sa-ntoarce-arabul rasarind
Cu ochii inghetati.
El scoate grabnic un pumnal,
Si-un val de sange, rosu val
De sange cald a izvorat
Din nobil-incomatul gat,
Si cade mortul cal.
Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii-ncremeniti,
Si-arabul, in genunchi plecat,
Saruta sangele-nchegat
Pe ochii-ntepeniti.
Se-ntoarce-apoi cu ochi pagani
Si-arunca ferul crunt din mani:
“- Te-or razbuna copiii mei!
Si-acum ma taie, daca vrei,
Si-arunca-ma la cani!”
- George Cosbuc -
) plec acasa 
nu e asa departe dar ideea e ca plec 
am scapat de sesiune si plec si eu din jungla, sa ma relaxez. mi s-a facut dor de mancarea facuta de mami (cine a gustat intelege!), de patul meu de acasa, de aer curat, de prieteni si…de citit (nu, nu mi-au ajuns cursurile si cartile din bibliografie! 
) 
am inceput gargui asa ca nu ma voi plictisi de nicio culoare 
have fun in vacanta (cei care aveti) sau spor la treaba 
dar trecem cu vederea.
fac urat! pai cum vine asta? vreau sa ies afara! ajutati-ma cu leacuri babesti sau de care or fi, pt tuse, dureri in gat si de piept. va rog! ca ma urc pe pereti!