De doua luni timpul trece atfel pentru mine. Mai repede. Prea repede…
De cand a venit pe lume minunea noastra, usorul si greul au fost mana in mana, de nedezlipit. E usor sa am grija de bebelusa mea, dar este extrem de greu ca in acelasi timp sa gestionez restul lucrurilor si sa imi mentin echilibrul psihic (care oricum e pe aratura din cauza valurilor de emotii si oboseala).
Read MoreAm inceput sa numaram zilele (de aseara ma trecea un gand sa numar chiar orele) pana la finalul celui mai visat voiaj al meu de pana acum: sarcina. Desi am simtit din plin toate starile, acum mi se pare ca am clipit si m-am invartit ca un titirez prin casa intrebandu-ma intre ras si plans de fericire “si acum ce urmeaza?!” cu testul de sarcina in mana si am ajuns deja la capat.
Read MoreCa de fiecare data, la final de an tragem linie, adunam bunele si relele, invatam lectiile pentru a pasi intr-un nou an mai intelepti, mai responsabili, mai blanzi cu noi insine si cu cei din jur.
Read MoreCred ca putini imi stiu cele doua mici tatuaje si mai ales semnificatiile lor. Mi le-am dorit si mi-a luat mult timp pana sa ma hotarasc sa imi marchez pielea, desi ceea ce imi transmit aceste mesaje sunt doar lucruri bune.
Read MoreAm urmarit intr-una din zilele trecute podcast-ul lui Mihai Morar in care il avea invitat pe Daniel Buzdugan. Nu sunt eu un mare fan al lor, nu ascult radio zilnic, insa imi e drag asa de ei pentru ca sunt barbati sensibili si nu se jeneaza sa arate asta. Eh, prima mea reactie a fost: si ce mai au oare sa isi spuna? Sunt la fel ca babele care, abia iesite de la inchisoare dupa o sentinta lunga, mai stau un pic la poarta sa mai schimbe doua vorbe? Insa asa cum fac ei de cele mai multe ori, din alea doua vorbe simple si faine, aparent aruncate aiurea, iti starnesc un sir de emotii, intrebari si constientizari, de ti-e mai mare dragul sa ii asculti in continuare.
Read MoreLuna trecuta am implinit un an de cand nu mai lucrez pentru nimeni. Cinci mi-au fost suficienti pentru a ma lamuri ca locul meu nu e in slujba altora, de dragul altora si pentru binele exclusiv al altora. Desigur, toti cei care cititi randurile acestea veti considera ca sunt eu prea sensibila, ca nu stiu ce-s greutatile in viata sau ca sunt vreo rasfatata nascuta si crescuta in puf. Asa o fi din perspectiva voastra, de aceea vreau sa va povestesc putin experientele mele.
Read MorePot spune ca m-am numarat intre cei norocosi in viata in ceea ce priveste starea de sanatate si contactul cu spitalele. Nu am nicio operatie, nu am avut niciun membru rupt sau fracturat si nu am avut niciodata nevoie de servicii medicale de urgenta la Spitalul Judetean Piatra Neamt. In schimb imi amintesc conditiile si personalul din multe vizite pe care le faceam celor internati, fie colegi de scoala, fie rude sau prieteni.
Am cateva episoade destul de dure in memorie…
Read MoreAm remarcat ca 54% din vizitatorii unici ai blogului sunt barbati (nu, nu am 5 de toti, intre care 3 sa fie iubitul, fratele si tatal). Puteam sa jur ca femeile detin majoritatea aici, insa sunt placut surprinsa de acest procent. De aici reiese ca randurile mele, desi uneori mai profunde, emotionale si spirituale, isi gasesc calea si spre sexul masculin despre care se presupune ca nu ar avea inclinari atat de puternice spre aceste subiecte imprastiate de mine pe si printre randuri. Chiar daca unii poate imi citesc blogul doar pentru amuzament, sunt incantata ca informatiile mele ajung la un public variat, deoarece cumva tot isi fac loc subtil in subconstientul lor.
Read MoreCred ca cea mai importanta lectie a vietii mele a fost, este si va fi, rabdarea. Am invatat in timp sa ma agit mai putin si sa imi temperez asteptarile si, desi nu am reusit sa fac asta pe deplin, sunt mandra de mine si de transformarile prin care am trecut pentru a ajunge in prezent. Nu se opreste aici procesul de invatare si devenire si reinventare, insa am ales sa fac o oprire pe traseu pentru a-mi oferi recunostinta. Pentru ca nu o fac deloc fata de mine insami.
Read MoreAstazi mi-am reorganizat putin postarile de aici si am realizat cat de mult m-a ajutat scrisul, cate lucruri s-au schimbat si ce a reusit sa ramana la fel, definindu-mi oarecum stilul personal. Si inevitabil am comparat scrierile mele de acum 12-13 ani cu discutiile de zi cu zi la care se intampla sa mai asist sau scrierile celor din jur din prezent. Iar concluzia nu e una frumoasa… Cel mai trist este ca ne pierdem identitatea si odata cu ea si limba in care ne-am nascut.
Read More