Mariuca Nastasiu

Tipa cu Pantofii Galbeni

Darurile Vietii: cele luate si cele date

Posted by on Jul 26, 2022

Imi doresc de multa vreme sa ma intorc aici si sa mai las din gandurile mele, insa de 6 luni traiesc un amalgam de lucruri care ma fac sa las scrisul mereu “pe mai tarziu”.

Dar astazi m-a lovit intre ochi ca un bolovan o poza cu un text pe care il aveam in gand si nu il pusesem inca in cuvinte…

… si mi-am zis ca de data asta nu mai suporta amanare randurile, pentru ca mommy brain imi da lovituri fatale si nu vreau sa uit chiar totul.

Da, uneori, persoana careia vrei sa ii povestesti cele mai pretioase momente din viata ta nu mai este prezenta aici, nu ii mai poti vorbi fizic, privind-o in ochi si simtindu-i emotia si bucuria. Si am realizat ca, de cand e Medeea in viata mea, m-am tot gandit cat de frumos ar fi interactionat cu mamaia, cum ar fi dezmierdat-o si s-ar fi bucurat la fiecare gangureala a ei, cum, mai tarziu, Mede i-ar fi dansat pe varfuri pe muzica populara de la Radio Romania Actualitati si ei i-ar fi saltat inima de bucurie ca are glas nou de pui de om in casa.

Apoi imi amintesc visul pe care l-am avut cu foarte putin timp inainte sa raman insarcinata si imi spun ca ele sigur s-au cunoscut deja Acolo si au pus la cale totul. Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca atunci a fost si penultima data cand am visat-o pe mamaia. Ma intrebase foarte senina in vis “De ce nu vorbesti cu Dumnezeu sa te ajute in dorinta cu bebelusul?”, iar eu i-am raspuns la fel de senina “Dar matale esti mai aproape de El. De ce nu Il intrebi?”. Si raspunsul nu a intarziat sa apara nici macar o secunda.

Atunci mi-am dat seama ca uneori oamenii mor pentru ca nu mai pot face nimic pe Pamant pentru cei dragi ai lor, in schimb, de acolo Acolo unde se duc au posibilitatea de a trage sforile mai usor, mai rapid.

Imi amintesc de mamaia cum se ruga pentru toti nepotii ei atunci cand urmau examene, ori cand incepea noul an scolar, sau pentru sanatatea lui x, pentru familia lui y, imi amintesc cum se gandea la toti cei dragi ai ei inaintea propriului suflet. Si stiu ca acum sunt multi cei care se gandesc la ea si o pomenesc prima intre cei plecati.

Cand a plecat (eu o simt ca fiind intr-o calatorie lunga la capatul careia ne vom revedea), in urma cu 12 ani, toata lumea imi spunea spre consolare: cu timpul o sa fie mai bine, ai sa vezi, te vei lua cu altele si nu iti vei mai aminti de ea si nu vei mai suferi atat. Nu cred ca exista moment sa ma gandesc sau sa vorbesc despre mamaia si sa nu mi se puna un nod in gat, care ulterior stoarce lacrimi. Imi este dor si sa o visez, pentru ca atunci mai aveam timp sa stau cu ea si sa ii povestesc diverse, ea sa ma priveasca bland si in tacere. Acum ii povestesc ce am pe suflet zilnic Medeei, care usor-usor incepe sa imi si dea replici si sa vorbeasca peste mine sau sa tipe la mine. 🤣 Dar de cele mai multe ori, tot o privire blanda si inteleapta imi arunca. 🥰

Am inteles demult ca Viata nu iti da doar ce ii ceri, iti da si ceea ce ai nevoie, atunci cand te astepti mai putin. Am fost indignata peste masura pentru nedreptatea pe care am simtit-o atunci cand Viata a luat-o pe mamaita mea, insa mi-au fost “rasplatite” rabdarea, tristetea, depresia, cu cea mai mare bucurie si binecuvantare pe care o poate simti o femeie: pretioasa mea mica ce imi va aminti mereu de cea care a fost pretioasa cea mare. 😇

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Mariuca Nastasiu