Mariuca Nastasiu

Tipa cu Pantofii Galbeni

Cea mai importanta calatorie a mea e la final

Posted by on Jan 26, 2022

Am inceput sa numaram zilele (de aseara ma trecea un gand sa numar chiar orele) pana la finalul celui mai visat voiaj al meu de pana acum: sarcina. Desi am simtit din plin toate starile, acum mi se pare ca am clipit si m-am invartit ca un titirez prin casa intrebandu-ma intre ras si plans de fericire “si acum ce urmeaza?!” cu testul de sarcina in mana si am ajuns deja la capat.

Mi-am dorit copii de cand ma stiu. Toti cei care ma cunosc pot confirma asta, toti tinerii alaturi de care am facut voluntariat si care imi spuneau “mama” vor aproba ce spun aici si toate mamicile care mi-au incredintat puii chiar si pentru cateva minute sunt de acord ca mi se lumineaza fata in preajma celor mici, iar ei zambesc linistiti. In sfarsit, visul meu cel mai aprins devine realitate si vom cunoaste cat de curand si trasarurile fizice ale sufletelului dansator din burtica, ce a refuzat categoric sa isi arate mai mult decat nasucul la ecografii.

Desi am avut stari de la o extrema la alta, 90% din timp aratam asa:

Au fost exceptii (adica restul de 10%) zilele in care incercam sa imi ridic starea de spirit, asa ca dupa spalat pe ochi si pe dinti mai faceam o aroganta si dadeam si o perie prin par sau chiar faceam o dunga de eyeliner si ieseam fie pana la gunoi, fie sa imi fac analize, sau sa beau o cafea (ce vremuri bune cand puteam face asta…) peste drum. Atunci aratam si ma simteam aproximativ asa:

Cu toate acestea, consider ca am avut o sarcina usoara, nu am ajuns in perfuzii la urgente, nu am lesinat, nu am avut pofte de nepotolit in miez de noapte, doar dureri fizice, sensibilitate crescuta la mirosuri puternice (carne cruda, peste, cafea, balsam de rufe etc), stari constante de greata (cauzate in mare parte de tratamentul cu progesteron), insomnii si stari de neinteles ale corpului. Iar pana sa ajung la a manca de parca nu mai vazusem mancare de un an, am trait cu apa si biscuiti sarati, mereu in apropierea baii si am avut tot timpul pe noptiera toata colectia de pastile ANTI: antigreata, antiaciditate, antispasme. In ultima vreme magneziul si-a demonstrat prietenia si ma ajuta sa suport mai bine contractiile.

Inainte de sarcina cu o luna mi se pusese diagnosticul de Tiroidita Autoimuna, stadiu subclinic (deci nimic ingrijorator aparent), dar fiind avertizata sa nu incerc sa raman insarcinata fara un tratament prealabil, fiindca viitorul sarcinii nu este garantat. Si a aparut fetita mea, care a zis: “SURPRIZA! Uite ca se poate!”. Tare mi-s mandra de ea! ❤️

Apoi, destul de devreme in sarcina, din cauza unor dureri ce intuiam ca ar fi din zona apendicelui, in urma unui control medical am descoperit si o hernie inghinala care a inceput din acel moment sa imi dea cele mai mari dureri traite in viata mea, pe masura ce burtica se marea si contractiile se indeseau. Din aceasta cauza am avut mersul de ratusca cu mult inainte ca sarcina sa fie clar vizibila.

Si cam atat a fost pe planul fizic…

Ma stiti ca sunt o sensibila, dar nu ma asteptam sa fiu si mai mult de atat… Am avut stari emotionale greu de gestionat, am plans mai mult decat credeam ca am lacrimi, m-au iritat de multe ori sfaturile nesolicitate ale binevoitorilor din jur si m-am simtit des neinteleasa, oricat imi bateam gura sa explic ce gandesc, ma simteam neauzita, neascultata, ma vedeam inutila, epuizata la orice interactiune, o epava in toata regula. A durat un pic cam mult sa mi se activeze instinctul de auto-conservare, dar in mintea mea era doar “suport orice, atata vreme cat copilul meu e bine” – lucru pe care nu il recomand, insa nici nu am o solutie de gestionare a acestui gand. Pentru ca bebelusul sa fie bine, tu chiar trebuie sa te mobilizezi si sa te echilibrezi cumva. Cred ca am reusit sa fac asta stand foarte mult timp eu cu mine, limitand iesirile si intalnirile (poate si situatia globala m-a ajutat in directia asta), petrecand timpul singura ziua si cu iubitul meu seara si in weekend, singurul care m-a incurajat, sustinut si motivat oricat de epuizat se simtea si el. Desi poate pe termen lung situatia actuala imi va afecta relatiile de prietenie, ma gandesc ca cine are de inteles, intelege si ramane in viata mea, cine nu, stie unde e iesirea, insa pana acum relatiile care conteaza pentru mine au devenit chiar mai stranse odata cu prezenta burticii mele.

Iar micuta noastra e foarte bine, s-a dezvoltat normal, sanatos, este activa si o simt constant inca de la finalul primului trimestru. Plansul sa speram ca nu il va mosteni de la mine si nu il va repeta cand vine la lumina.

Drumul pana aici a fost lung si scurt in acelasi timp, cu bucurii si tristeti, cu stress dar si cu buna dispozitie pe alocuri, cu temeri, dar mai presus de orice cu fericirea deplina pe care o simt primind aceasta binecuvantare suprema de a crea viata.

A fost greu? Da si nu.

Ma asteptam sa fie asa? Nu, ma asteptam sa imi fie muuult mai rau si greu.

As mai trece prin aceleasi stari? DA!

M-am simtit intotdeauna pregatita pentru acest moment, dar in orice caz “pregatit” nu esti niciodata la punct si virgula, trebuie doar sa te hotarasti sa faci primul pas si apoi sa iei fiecare zi asa cum vine, sa traiesti starile si sa te bucuri de fiecare moment. Iar sfatul asta cred e valabil in fiecare aspect al vietii, nu doar in sarcina.

Inca o calatorie a mea, cea mai importanta de pana acum, se apropie de destinatie, iar de acolo, vedem incotro!

Si cum m-am obisnuit din perioada de agent de turism sa fiu de pe un drum pe altul, astept cu bratele deschise noua calatorie, noua viata in 3! 💗

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Mariuca Nastasiu