mutza

cred ca mi-a ajuns fericirea de fiecare zi din stransa din zambetele copiilor si din ochii catelusilor. pentru ca fericirea aia se pare ca nu ma incalzeste cand sunt -25 de grade afara si in casa cam 0. si ar fi prea amuzant sa ma vezi pe strada cu gura pana la urechi, pentru ca tocmai am vazut ceva care m-a facut sa zambesc si mi-a inghetat fata intr-o mimica hada. asadar, pentru o perioada imi pun fericirea pe un raft si sper sa nu se aseze praful pe ea, pana trece perioada de criza.
mdah… toata lumea e in criza. orice domeniu e in criza. cred ca si mustele sunt in criza, pentru ca oamenii sunt in criza, deci nu-si permit sa cumpere atat de multa mancare incat sa lase si pe masa, sa aiba mustele unde sa bazaie. si eu sunt in criza! nu pentru ca nu-mi dau mama si tata bani (inca nu am un venit propriu stabil. si daca nu-mi dau ei, imi da frate-miu dar la asta nu se ajunge). sunt in criza pentru ca sunt prea zgarciti astia din bloc si dau caldura cu taraita si/sau nu curata instalatia. de fapt rectific. nu sunt in criza. sunt in crizE: de la criza de timp pentru ca nu ma incadrez niciodata in programul zilnic propus, criza de nervi pentru ca mi-e frig, pentru ca mi se restarteaza laptop-ul cand are el chef si pentru ca frate-miu nu-si spala farfuria in care mananca, criza de stomac pentru ca ma streseaza bucurestiu`, pana la criza de podoaba capilara, pentru ca din cauza celei mai pure ape de la robinet imi pica parul si ma mananca pielea. in sfarsit…sunt mai multe.
desi sunt in criza, vreau sa cumpar confort. dar am ajuns la o concluzie: bai, eu am bani, dar e prea scump. asa ca o sa ma intorc la pilota mea (cumparata inaintea crizei) si la un ceai fierbinte (nu sunt si in criza de ceai, multumesc lui Dumnezeu!) pentru ca mi-au inghetat degetele pe tastatura (bine ca s-a uscat si oja intre timp. si ea cumparata tot inaintea crizei).
da` halatu`! cat e halatu`?!
brrrrr…

nu stiu cum se face ca mi s-a facut dor sa scriu. deci, se pare ca nu renunt la blog. deocamdata
iata, stimabile domn (da da…tu! ala de mi-ai refuzat cafeaua) ca mi-am respectat promisiunea si m-am intors.
eh, dragii mei, sa va prezint pe cineva. acest “stimabil domn” si-o fi zis “daca tu nu mai scrii, las` ca scriu io!”. asa ca si-a facut blog. imi place cum scrie pentru ca e moldovean (deh!) si pentru ca intotdeauna mi-a dat cate un ghiont si m-a trezit cand a fost nevoie. nu e pupincurism ce scriu eu aici. clar? imi exprim respectu` (care este) pentru o persoana pe care chiar o consider funny (am sa revin la tema asta intr-o postare viitoare) si care se exprima liber, fara floricele si sclipici si norisori pufosi si roz, desi uneori (sau aproape tot timpul) e incredibil de nesimtit dar trecem cu vederea.
vi-l recomand pe acest moldovean

si acum, sa trec la ale mele. mi s-a intamplat ieri o chestie care m-a enervat rau de tot (bine, de cand sunt in bucuresti, nu exista zi sa nu ma enervez, dar faza asta le-a depasit pe toate).
pe la ora 12.30 ies de pe floreasca, traversez bulevardul stefan cel mare si ma indrept spre metrou. am partial la irp (introducere in relatii publice) si nu vreau sa intarzii. asa ca prefer sa ajung cu o ora inainte in spatele meu, un domn: “mademoiselle, mademoiselle!”. ignor, crezand ca vorbea la telefon. ma prinde de brat “mademoiselle! parlez vous francais?” (am scris bine?!). ma intorc zambitoare “english, please”. dansul, unu` la vreo 50 de ani, foarte evident, cu multi bani, mi se adreseaza cu o privire tampita “do you live around? i`m looking for a street”. eu “i don`t really know the area but tell me what`s the name of the street.”. “oh, you have such beautiful eyes! what is your name?”. “thank you. i`m in a hurry. can you tell me the name of the street you are looking for?”. nenea, insistent, nu-mi daduse drumul la brat. “oh, the street. i wrote it somewhere. but tell me your name, please!” in timp ce se buzunareste, ii spun ca ma numesc madonna si incep sa fac pasi, sperand ca nu o sa observe cum ma sustrag conversatiei. vine dupa mine, iar ma prinde de brat “i can`t find it. but you say you`re in a hurry. why that?”. “because i have an exam.”. “oh, so you`re a student. and what do you study?”. “i have no time. bye”. “wait, wait. if you`re in a hurry, give me your phone number and we`ll talk later.”. eu, sictirita “no! i won`t do that!”. el, politicos, totusi: “ok. i`m sorry. good luck on your test.”.
probabil cauta calea dorobantilor. o fi auzit el ca se perinda multe gagici care-si cauta barbati cu bani. a cam gresit si strada si persoana. sa fi fost vreo monicutza in locul meu, nu ar fi dat inapoi si ar fi lasat numarul de telefon fara sa stea pe ganduri.
poate altele ar fi flatate sa le bage in seama o asemenea persoana. eu nu! ba chiar m-am simtit un pic jignita. frate…unu` pana in 25 de ani nu m-ar intreba de vreo strada da` vine asta cu varsta dublata si-mi mai si cere fara jena numarul de telefon. daca as fi fost imbracata “mai dezbracat”, gen fusta scurta, decolteu etc etc, mai era o chestie. da` eu eram infofolita, cu fularul pana peste nas, aveam caciulitza cu motz, multe multe randuri de haine si cizmulitele cu blanitza, eu si copilasii de 3-4 ani…
sa fi fost in america, l-as fi putut acuza de harassment. dar suntem in romania
si oricati bani ar avea, si orice ar face, nu m-ar impresiona nici unu` de 35 de ani, dar de 50…geez…
dupa vreo 50 m, o batranica ma prinde si ea de brat “maica, ajuta-ma si pe mine!”. ma gandeam ca vrea sa o ajut sa treaca strada sau sa ii arat vreo farmacie…da de unde…voia si ea o paine. cersetor cersetor, da chiar sa tragi de oameni pe strada? wtf?!

La pasa vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
“- Sunt, pasa, neam de beduin,
Si de la Bab-el-Manteb vin
Sa vand pe El-Zorab.

Arabii toti rasar din cort,
Sa-mi vada roibul, cand il port
Si-l joc in frau si-l las in trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Si nu l-as da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Si de amar indelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduti sunt, pasa, toti;
O, mantuie-i, de vrei, ca poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cat socoti!”

El poarta calul, dand ocol,
In trap grabit, in pas domol,
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mut, de suflet gol.

“- O mie de techini primesti?”
“- O, pasa, cat de darnic esti!
Mai mult decat in visul meu!
Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
Asa cum imi platesti!”

Arabul ia, cu ochii plini
De zambet, miia de techini -
De-acum, de-acum ei sunt scapati,
De-acum vor fi si ei bogati,
N-or cere la straini!

Nu vor trai sub cort in fum,
Nu-i vor cersi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrama;
Si vor avea si ei ce da
Saracilor de-acum!

El strange banii mai cu foc,
Si pleaca, beat de mult noroc,
Si-alearga dus de-un singur gand,
De-odata insa, tremurand,
Se-ntoarce, sta pe loc.

Se uita lung la bani, si pal
Se clatina, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveste drept;
Cu pasii rari, cu fruntea-n piept,
Se-apropie de cal.

Cuprinde gatul lui plangand
Si-n aspra-i coama ingropand
Obrajii palizi: “- Pui de leu,
Suspina trist. Odorul meu,
Tu stii ca eu te vand!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta.
Nu te-or petrece la izvor;
De-acum smochini, din mana lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai iesi cu drag
Sa-ntinda mainile din prag,
Sa-i iau cu mine-n sea pe rand!
Ei nu vor mai iesi razand
In calea mea sirag!

Copiii mei cum sa-i imbun?
Nevestei mele ce sa-i spun,
Cand va-ntreba de El-Zorab?
Va rade-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmandu-te la pas,
Nici in genunchi la al tau glas
El nu va mai cadea!

Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun
N-ai sa-l mai vezi in zbor nebun
Pe urma unui soim usor,
Ca sa-ti impuste soimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: “Drum bun!”.

Nu vei zambi, cum salta-n vant
Ardun al tau in alb vestmant;
Si ca sa simti sosirea lui,
Mai mult de-acum tu n-o sa pui
Urechea la pamant!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile-n pamant
Si coada ta fuior in vant,
In zbor de randunea!

Cum mesteci spuma alba-n frau,
Cum joci al coamei galben rau,
Cum iei pamantul in galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete-n pustiu!

Stia pustiul de noi doi
Si zarea se-ngrozea de noi -
Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vanturi si de ploi?

Nu vor grai cu tine bland,
Te-or injura cu toti pe rand
Si te vor bate,-odorul meu,
Si te-or purta si mult si greu;
Lasa-te-vor flamand!

Si te vor duce la razboi,
Sa mori tu, cel crescut de noi!…
Ia-ti banii, pasa! Sunt sarac
Dar fara cal eu ce sa fac;
Da-mi calul inapoi!”

Se-ncrunta pasa!: “- Esti nebun?
Voiesti pe ianiceri sa-i pun
Sa te dea canilor? Asa!
E calul meu, si n-astepta
De doua ori sa-ti spun!”

“- Al tau? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facandu-l miel?
Al tau? O, pasa, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Ma prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inima! Tu poti sa ai
Mai vrednici si mai mandri cai,
Dar eu, stapane, eu?

Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i intre noi,
Ca ma rapesti si ma despoi,
M-arunci pe drum sa pier.

Si lumea te va blastema,
Ca-i blastem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, sa cersesc,
Dar mila voastra n-o primesc -
Ce bine-mi poti tu da?”

Da pasa semn. “- Sa-l dezbracati
Si binele in vergi i-l dati!”
Sar eunucii, vin, il prind -
Sa-ntoarce-arabul rasarind
Cu ochii inghetati.

El scoate grabnic un pumnal,
Si-un val de sange, rosu val
De sange cald a izvorat
Din nobil-incomatul gat,
Si cade mortul cal.

Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii-ncremeniti,
Si-arabul, in genunchi plecat,
Saruta sangele-nchegat
Pe ochii-ntepeniti.

Se-ntoarce-apoi cu ochi pagani
Si-arunca ferul crunt din mani:
“- Te-or razbuna copiii mei!
Si-acum ma taie, daca vrei,
Si-arunca-ma la cani!”

- George Cosbuc -

abia m-am intors de la ultimul concert Damian Draghici & Brothers. un concert pe care l-am asteptat cu sufletul la gura si la care m-am simtit foarte bine. probabil nu inteleg prea multi muzica lor, sau muzica tiganeasca in general, dar sala a fost plina si s-a zguduit de aplauzele celor prezenti. ritmurile lautaresti autentice ale Bragazii Retro Mishto au deschis ultima seara tiganeasca a fratilor. apoi, 6 “pirande” focoase au incins atmosfera cu miscarile si unduirile lor, facandu-le pofta de dans spectatorilor. timp de aproximativ 2 ore am admirat, am dansat si am aplaudat rezultatul efortului depus de Damian si ai sai frati. mi-au dat lacrimile cand Damian Draghici a invitat pe scena un copil pe care il cunoscuse in cadrul proiectului BCR Sperante. m-a impresionat foarte mult, pentru ca avea niste ochisori atat de tristi incat spuneai ca are toate grijile vietii pe umerii sai. in jurul meu am vazut multe persoane stergandu-si coltul ochiului, cand copilul a parasit scena.
fratele meu m-a intrebat dupa ce am iesit, daca mi-a placut atat de mult incat as fi fost in stare sa platesc dublul celui mai scump bilet pentru a ajunge la acest concert. si am spus cu toata inima “da”! si a ras (si sunt foarte suparata pe el dar e norocos ca vin sarbatorile si-mi trece), cum rade toata lumea cand spun ca mie imi plac tiganii si ii admir pentru faptul ca au reusit sa-si pastreze traditiile, fiind popor nomad. dar cum padure fara uscaturi nu exista, sunt intr-adevar o multime de indivizi de etnie roma care fura, cersesc, bat si taie. pe ei nu-i admir, ci ii inteleg. pentru ei au devenit astfel din cauza noastra, din cauza popoarelor care nu i-au acceptat, nu i-au ascultat pentru a-i intelege. tiganii sunt tot oameni iar pe planeta asta toti suntem egali, dar setea de prestigiu si foamea de putere degradeaza interiorul si te fac sa uiti de ceilalti.
imi aduc aminte de verile copilariei petrecute, evident, la tara, in care veneau tiganii si-si asezau cortul pentru cateva zile sau chiar saptamani, la 50m de gospodaria bunicilor. eram fermecata de zarva si veselia care umplea valea seara si de fustele colorate ale tigancilor. din pacate nu si-au mai oprit carutele de multa vreme in micul sat.
mi-ar fi placut sa fiu tiganca, sa-mi impletesc parul in felul acela specific, sa port fuste lungi care sa tremure adunci cand imi misc soldurile.
tu, cititorule de ieri si de azi al blogului meu, probabil acum ti-ai schimbat parerea despre mine si maine nu vei mai deschide http://mariuca.nastasiu.com dar asa cum te-am obisnuit, aici sunt bucati din sufletul meu pe care nu ma feresc sa le expun. iar cei care ma plac, ma accepta asa. si sunt fericita.
mi-as fi dorit sa scriu mai multe despre aceasta seara dar ideile au navalit de-odata si nu prea reusesc sa le pun intr-o ordine. dar am sa las 3 melodii sa spuna restul. prima e din perioada solo, nai; celelalte doua, impreuna cu Brothers.

damian's fire-tzigane soul

damian brothers-saraiman

damian brothers – dikta devla socherdem

aseara a fost balu` fjsc-istilor. cred ca m-am asteptat la prea mult si de aceea am fost dezamagita in cele din urma. nu a fost extraordinar dar nici sub orice critica. the ark, un mediu ok pentru discutii si atat. voi reveni cu mai multe poze. deocamdata am doar una, facuta inainte sa plec.

stiu, seman cu minnie mouse sau lady gaga sau orice personaj vreti voi, dar mie mi-a placut si apreciez tot ce realizeaza manutele magice ale verisoarei mele dragi, alexandra. aseara am adus zambetul pe fetzele multor persoane pentru ca la un moment dat ni se facuse foame, am mers mai multi la Mc sa mancam si cum am intrat, auzeam numai hihihi si hahaha si “ia uite-o pe aia”. si ce daca? macar nu m-au oprit sa pictez copiii pe fatza

update: am promis poze

si am aterizat si aici

cica odata cu mos nicolae, vin sarbatorile de iarna. eu nu prea simt. parca lipseste ceva…ah, da! ZAPADA?!
mint. simt parfumul sarbatorilor odata cu mirosul prajiturilor si al portocalelor. m-am bucurat ca altadata pentru ca mosul mi-a adus napolitanele preferate (+ o canita + ciocolata multa multa multa + cercei – nici nu aveam multi) si m-am simtit ca acasa. cum niciodata nu ne multumim cu ce avem, eu mai vreau:
- sa vina si mos craciun pentru ca vreau sa ma simt iar copil fericit;
- sa ninga si sa ma joc cu zapada;
- sa impodobesc bradul si sa simt mirosul lui pana in maduva oaselor;
- sa ascult bebei de 3-4 ani colindand;
- sa mananc bunatatile de sarbatori facute de mami, numai cum stie ea;
- sa-mi incerc talentele culinare testand retete de prajituri;
- sa-mi petrec sarbatorile cu persoanele pe care le iubesc cel mai mult.

tie ce ti-a adus mosul?
ce-ti mai doresti?

alone she lies waiting
surrounded by gloom
invated by shadows
painting the room
the light from the window
cuts trough the air
and pins the child lying there
scared of the moon

she pulls up the covers
and shivers in fright
she hides from the colour
that rides on the night
the light through the window
that lights up the sky
and causes her moanfull cry
scared of the moon

there`s nothing wrong
don`t be bothered they said
it`s just childish fantasies turning your head
no need to worry
it`s really too soon
but there she lies shivering
scared of the moon

scared of the moon…

the years go by swiftly
and soon childhood ends
but life is still fearful
when evening descends
the fear of a child
still intrude the night
returning on beams of light
scared of the moon

the feeling of terror
she felt as a youth
has turned from a fantasy
into the truth
the moon is the enemy
twisting her soul
and taking it’s fearful tone
scared of the moon

but now there are others who sit here alone
and wait for the sunlight to brighten their gloom
together they gather
the loners see shade
but knowing just why they`re scared
scared of the moon

scared of the moon…