nu vreau sa fac un review al anului si nu vreau nici rezolutii pentru 2014. la fiecare inceput de an am sperat ca va fi unul bun si plin de zambet. asa a si fost, dar in egala masura, sau poate chiar mai mult, au fost si momente dificile, urate, lacrimi, nervi si tristete.
Read Moream invatat sa accept moartea, pentru ca nimeni si nimic nu e vesnic.
insa imi e ciuda cand pierd oameni pe care ii iubesc si care imi intorc dragostea… pentru ca raman cu sentimentul acela de goliciune si de durere in piept, de durere in suflet. atunci imi dau seama ca raman, cate putin, tot mai singura.
dar nu-mi pierd gandul bun si dragostea pentru cei care mai sunt inca langa mine, chiar daca uneori imi vine sa le dau cate o palma peste cap, sa ii fac sa inteleaga cat imi sunt de dragi si cat de mult conteaza pentru mine.
iubesc oamenii, chiar daca poate nu sunt iubita in aceeasi masura. imi incerc norocul si ma rog sa le fie altora bine, pentru ca la un moment dat va veni si randul meu. si am invatat sa nu mai astept nimic de la cei din jur, pentru ca astfel voi fi vesnic dezamagita. nu cer, doar ofer: o privire, un zambet, o imbratisare, o inima…
sunt tot mai convinsa ca acolo, Sus, sigur ma iubeste cineva…
Read Morein ultimul timp am vazut o gramada de reclame simpatice pe la TV (da, se pare ca am inceput sa ma uit la TV). cea mai draguta dintre toate, in care as zice ca sunt eu in copilarie, e cea de la Aqua Carpatica:
v-am mai povestit eu cateva lucruri din copilaria mea, dar partea cu “bucatareala” am omis-o, iar spotul asta imi smulge de fiecare data cate un zambet.
imi petrece
am toate vacantele la mamaia si la tataia la tara, unde iernile erau – si sunt si acum – exact ca in povesti: alb peste tot, liniste si cate un latrat pierdut la lasarea serii. e drept, stateam mai mult in casa si ieseam doar cate putin la sanius si joaca in zapada, lucru care nu o incanta de fiecare data pe saraca mamaia, pentru ca asta insemna sa o las fara oale, polonice si linguri fix cand avea mai mare nevoie de ele.
stateam la caldurica, pe patul de “dupa soba” si in timp ce se prajeau pe plita niste seminte de bostan sau asteptam un colt de paine calda facuta in rola, “gateam” de zor in cratitele lu` mamaia, fix ca puiul balai din reclama. si cantam si spuneam poezii si povesteam vrute si nevrute, facand planuri pentru “masa festiva” care urma sa fie pregatita pentru “bucuresteni”… cine erau “bucurestenii”? sora mamei mele si familia ei. pe atunci ajungeau mai rar la Piatra-Neamt, de cele mai multe ori vara si eu vedeam venirea lor drept un mare eveniment.
desi o lasam fara instrumentele de gatit si se enerva ca nu putea sa pregateasca masa de raul meu, inconjurata de oale goale si linguri eram probabil tare comica pentru mamaia, pentru ca venea de fiecare data cand o chemam sa guste din “mancare” si imi spunea “vezi ca mai trebuie putina sare” sau “vai, ce bunatate!”. si asa le faceam eu zilele mai vesele celor din jurul meu, cand eram mica… acum nu pot sa distrez pe nimeni prefacandu-ma ca gatesc, dar pot sa le zambesc si sa le ofer o prajitura de casa celor dragi, primind in schimb, cu putin noroc, o imbratisare 
si apoi mai e reclama cu doamna care alearga cu oala de sarmale… acolo o regasesc pe mama, pentru ca de fiecare data cand plec de acasa imi da sarmale la pachet 
blogul meu s-a nascut cand eram inca in liceu si mi-am propus atunci ca oricate schimbari ar “suferi” aspectul lui, un lucru sa nu se schimbe: numele. la inceput toata lumea ma cunostea drept “sora lui Vladut” (ain’t he a smart-ass cutie?), apoi incet-incet au cunoscut-o pe Mutza, iar mai tarziu au recunoscut si numele Mariuca Nastasiu. ce-i drept, cand ma prezint imi spun numele complet si doar cei care ajung pe pagina mea ma stiu si drept Mutza, plus prietenii.
la cursul de social-media din facultate, cand profu’ mi-a zis ca habar n-am ce-i aia adresa de mail pentru ca el n-a prins ideea de domeniu, am inteles eu cum sta treaba cu personal branding si mi s-a inradacinat ideea ca orice s-ar intampla nu voi renunta la a ma introduce Mariuca Nastasiu si atat. inca nu pot sa imi explic de ce unii imi spun ca nu am credibilitate… ma prezint drept cine sunt intr-adevar, nu imi pun o masca si nu joc un rol, nu port un nume fals (asa scrie si in certificatul de nastere) si nu am niciun motiv sa ma ascund de nimeni.
da, am lucrat, lucrez si voi lucra la foarte multe proiecte, dar toate vin si se duc. asa cum multi lucreaza la imaginea si numele firmei pe care o conduc/reprezinta, la fel si eu mi-am propus sa lucrez la imaginea si numele meu. ma asociez cu multe nume, dar nu vreau sa ma identific cu ele, oricat de ignoranta as parea. nu vreau sa fiu “aia de la firma X, habar n-am cum o cheama” sau “tipa care s-a ocupat de evenimentul Y, imi scapa numele”. refuz sa ma bag intr-o oala cu toti ceilalti, tocmai pentru ca nu stau intr-un singur loc. si imi place ca oamenii alaturi de care lucrez imi cunosc intai numele si imediat dupa aceea activitatea profesionala. iar semnatura mea din e-mail e alta, in functie de persoana careia ii scriu – i don’t really like that shit, dar oamenii nu inteleg, asa ca ma impac cu asta pana in momentul in care Nastasiu Inc. va fi un brand de sine statator, inregistrat pe unde trebuie si facut totul ca la carte
mi s-a intamplat sa fiu la casa intr-un market din Piatra-Neamt, pregatita sa platesc ce am cumparat, cand am auzit de la casa alaturata “uite-o pe Mariuca Nastasiu, cea cu Filmul de Piatra!” si mi-am zis “da, se poate! chestia asta chiar functioneaza!”, apoi m-am intors catre acea persoana si am zambit.
stiu ca sunt egoista, dar singurul lucru de valoare pentru mine si care ma reprezinta intru totul este numele meu, identitatea mea. de aceea nu voi renunta niciodata la el, la mine, la ceea ce sunt.
Read More
ma intristez grozav cand vad cat si cum judeca toata lumea pe toata lumea, cand vad cat de mult conteaza hainele si bijuteriile si cat de putin lumina din ochi si zambetul de pe buze. pana si sarbatorile si mersul la biserica au devenit imprejurari numai bune pentru rautati.
de exemplu marea sarbatoare care are loc la Iasi de cateva zile m-a dezgustat total. nu merg la biserica atunci si atat cat “trebuie”, merg atunci cand simt nevoia. conteaza cu ce te duci in minte si in suflet, nu ce ai pe cap si pe trup.
o sarbatoare care se vrea a fi o intoarcere catre cele sfinte, macar o data pe an, este de fapt un balci cu baloane, cruciulite fosforescente, kurtos (fiindca suntem romani si e sarbatoare romaneasca), mici si cefe late – pentru ca asta te intampina la intrarea in curtea Mitropoliei. simplitatea si piosenia sunt departe pana si de inaltele fete bisericesti. nu pun la indoiala ce e in sufletele lor, dar imaginea afisata si opulenta sunt la mare distanta de cele sfinte.
nu se satura nimeni de atata superficialitate? sunt toti atat de porniti impotriva nu-stiu-cui, nu stiu nici ei de ce, dar e clar ca ceea ce fac altii nu e niciodata bine. imi sunt atat de dragi oamenii care iti zambesc pe strada daca te vad trist si ingandurat, oamenii care nu fac tot posibilul sa iasa in evidenta si nu vorbesc decat daca sunt intrebati, copilasii care se uita in ochii tai si cu mutrisoarele lor inocente iti aduc aminte ca mai exista fericire si sperante. si stiu, in naivitatea mea, ca oamenii pot fi buni si calzi si pot lasa deoparte falsitatea, egoismul, egocentrismul si ignoranta.
pentru tot ceea ce faci la un moment dat iti vei primi rasplata, fie de bine, fie de rau. eu spun intotdeauna ca astrele se aliniaza in favoarea/defavoarea mea, adica universul reactioneaza la ceea ce fac, deci ceea ce dau, primesc. unele lucruri le fac probabil fara sa imi dau seama si stiu ca sunt si eu foarte rautacioasa daca sunt provocata, dar incerc sa repar asta prin privirile senine si zambetele pe care le ofer celor care-mi sunt dragi, oamenilor pe care ii intalnesc zilnic.
acum judecati-ma!
i met some wonderful people lately and we are in similar situations, feeling disappointed and discouraged by people. this post is for them…
i told you from the start that you won’t bring anything new in my life and yet you felt offended.
i told you i only want you to want me and think of me from time to time… but i lied, because i wanted much, much more than that, i just didn’t know it at that time.
i was cursed, blamed and spitted way back, but the way you treated me felt much worse. you wanted me badly and not really. i get it and not really. you told me i will get out of this unruffled and you lied. i guess we’re even now: i lied at first, you lied at last and in between.
you have no idea who i am, what i want, but still you pretend like you care and know things about me. yet you don’t like anything about me: not the way i touch, the way i speak, my eyes, my hair, nor the way i look at you and least of all the way i smile. but you had a criminal pleasure of going under my skin and making me believe i was the only one you wanted.
it’s funny how your demons played with my fire and yet my flame got burned more than your gamers.
and i was right, as always… you didn’t bring anything new in my life. i never knew happiness, not before and not with you. i never knew the love from the movies and neither have i known the beautiful words and the nights full of love shared with her/them. but all of these make sense now… and what goes around, comes around.
now i am about to learn happiness. maybe at the end of this week, maybe at the end of this month, maybe at the end of this year, but for sure i will before the end of my life. now i understand that you have no right and no place to be in my life.
and you are not my reason to smile, anymore because i gave up on you.
odata cu mutarea (Piatra-Neamt – Iasi) 
a venit, desigur, momentul dificil de selectare a lucrurilor: ce iau si ce ramane? cu hainele si incaltamintea mi-a fost mai usor decat atunci cand a venit vorba despre carti. daca mare parte le am in format electronic si sunt cu mine in permanenta, pe tableta, nu pot renunta la manualele de Relatii Publice si Publicitate din facultate (Newsom & Co.) care m-au scos de multe ori din umbra prostiei nestiintei.
rasfoind astazi unul dintre ele, am dat peste cele 10 principii de baza in PR, pe care foarte putini le iau in considerare. nu stiu insa cati dintre ei fac asta din necunoastere a principiilor si cati o fac in mod intentionat, de-a naibii sa nu respecte reguli.
totodata cred ca aceasta postare ii va ajuta si pe cei care nu prea stiu cu ce paine se mananca relatiile publice si o confunda in continuare cu activitatea de la ghiseu: relatii publice versus relatii cu publicul.
nenea Newsom si ai lui prieteni zic super simplu:
– relatiile publice au la baza realitatea, nu fictiunea, si pun interesul public pe primul loc.
– relatiile publice sunt o profesie in care accentul este pus pe interesul public, nu pe avantaje si interese personale.
– specialistii in relatii publice trebuie sa considere interesul public drept criteriu unic in alegerea unui client sau a unei strategii.
– in domeniul relatiilor publice este foarte important respectul fata de mass-media, deoarece acestea sunt principalul canal de transmitere a informatiilor catre public.
– PR-istii sunt puntea dintre organizatie si publicurile organizatiei, de aceea trebuie sa fie comunicatori eficienti, conducand informatia dintr-o parte in alta in mod constant.
– cercetarea stiintifica a opiniei publice este foarte importanta pentru practicienii de relatii publice, pentru a accelera comunicarea in ambele sensuri si pentru a fi considerati comunicatori responsabili.
– in relatiile publice sunt necesare cunostinte in stiinte sociale: psihologie, sociologie, psihologie sociala, studii ale opiniei publice, studii de comunicare si semantica – pentru a intelege si a usura procesul comunicarii.
– relatiile publice presupun o deschidere multi-disciplinara, de aceea profesionistii in relatii publice trebuie sa adapteze specificul muncii din stiintele si disciplinele din care preiau concepte si metode de cercetare.
– practicienii de relatii publice sunt obligati sa explice publicului problemele inainte ca acestea sa se transforme in crize.
– unicul standard al muncii unui PR-ist: performanta etica.
acum nah… logica mea nu s-a pupat niciodata cu a altora, dar mai bine de jumatate dintre aceste principii (daca nu chiar toate) mi se par absolut logice si normale. sunt lucruri de baza, extrem de simple si probabil de aceea sunt trecute cu vederea.
sunt atat de banale incat nu strica sa le ai notate undeva. eu am preferat sa le notez in vazul lumii
nu am spiritul competitiv in sange. nu mi-a placut niciodata sa ma compar cu ceilalti, pentru ca intotdeauna exista factori externi care influenteaza rezultatele. in scoala nu ma inghesuiam sa particip la concursuri si olimpiade si nu ma tranteam cu fundul de pamant daca nu ieseam pe primul loc in clasa. n-am luptat sa fiu prima si asta nu inseamna ca am fost ultima.
cu cat depui mai mult efort si tragi de tine sa ajungi deasupra tuturor, cu atat va fi mai greu sa ajungi acolo. iar odata ajuns sus, nu te vei bucura asa cum ar trebui, pentru ca rezultatul nu te va lua prin surprindere. de aici si strasnica lupta de orgolii, ura care se naste si negativismul.
asa s-a stricat lumea… prin evaluarea superficiala a capacitatilor oamenilor si, in acelasi timp, prin ducerea la extrem a ideii de competitie. in antichitate, olimpiadele/intrecerile/luptele aveau in primul rand rolul de spectacol, de entertainment. astazi au devenit razboaie de talent si orgoliu, seminte ale discordiei.
nu consider ca inteligenta consta in numarul de diplome obtinute, ci in bunul simt, in calitatile fiecaruia. scoala nu mai e astazi un criteriu de selectie. cand mergi la un interviu de angajare, nu te mai intreaba ce si cate scoli ai absolvit, ci te intreaba: ce poti face tu pentru organizatia respectiva? la ce esti tu cel mai bun? si mi se pare normal, pentru ca in zilele noastre poti sa iti scoti si diploma de doctorat, fara ani de studii.
si cred ca de aceea nu inteleg de ce rezultatele examenelor sunt publice. pentru statistici? cred ca se pot comunica rezultatele individual, iar pentru ierarhizare se pot oferi publicului doar notele, fara datele personale. dar sunt eu aia sucita care gaseste absurda logica celorlalti si in mintea mea nu se leaga cam multe lucruri. deci problema e la mine, nu?
*Jiddu Krishnamurti – scriitor si conferentiar pe probleme de filosofie si spiritualitate
Read Moream “vorbit” despre micile trucuri de infrumusetare fizica, sa trecem acum la lucruri de minte si suflet. am scris si cu alte ocazii despre pozitivism si cum influenteaza aceasta atitudine viata. daca privesti lucrurile cu incredere in fortele tale si vizualizezi un rezultat excelent, asa va fi! toate gandurile tale, mai devreme sau mai tarziu se materializeaza. important este sa crezi in tine, pentru ca daca tu nu o faci, cu siguranta ceilalti din jur nu se vor osteni sa creada in visele tale.
crede in ceva/cineva! indiferent in ce/cine. cu siguranta exista o putere divina care are grija de fiecare. Dumnezeu, karma, univers, energii, astre etc. astfel constientizezi ca toti suntem egali si nimeni nu trebuie injosit si tratat ca fiindu-ti inferior sau superior. de aceea eu sunt si adepta nefolosirii pronumelor de politete. incerc, pe cat posibil, sa le vorbesc tuturor de la acelasi nivel. atunci cand imi este permis, desigur, in functie de atitudinea celorlalti fata de mine.
nu am o experienta vasta, dar de cele mai multe ori am fost omul potrivit la locul nepotrivit. ce am invatat din asta? ceea ce NU imi doresc sa fac. am invatat ca fiecare isi vede propriul interes iar cand ceva nu merge bine, arunca vina pe coleg. atitudine tipic romaneasca de care toata lumea este deranjata dar impotriva careia nimeni nu actioneaza. de aceea conteaza foarte mult ca, tanar fiind, sa explorezi cat mai multe domenii de activitate vecine visului tau. e important sa-ti faci cunostinte peste tot, sa te inconjori cu oameni “pe sufletul tau” si sa lasi loc de zambete si salutari. faptul ca nu toti sunt la fel de deschisi nu tine de tine. dar atat timp cat tu faci lucrurile bine si cu bun simt, fara a-i deranja pe ceilalti, cu siguranta nu vei avea nimic de pierdut! trebuie sa inveti si sa ai curajul sa spui “eu nu vreau sa ma complac in aceasta situatie, pentru ca nu este ok!”, sa iti exprimi pozitia fata de situatiile in care esti pus. stiu gandirea invechita “capul plecat sabia nu-l taie” dar pe de alta parte, “nici soarele nu-l vede”. daca nu iti ceri drepturile si nu obiectezi cand observi ceva in neregula, nu te plange mai tarziu ca nimic nu merge in directia dorita!
in cazul unei afaceri proprii, dupa umila mea parere, cea mai importanta este implicarea ta ca lider. din moment ce tu platesti pe cineva sa-ti faca treaba si te intereseaza doar rezultatul, nu esti prezent intre oamenii tai si esti permanent nemultumit, cum ar putea fi angajatii? se presupune ca iti monetizezi pasiunea. cum vrei ca lucrurile sa mearga in sens ascendent, cum altfel le arati angajatilor tai ca TU esti liderul, daca nu prin puterea exemplului?
apreciaza-i pe toti cei din jurul tau, pentru ca de la toti ai cate ceva de invatat. chiar daca imprejurarile sunt nefavorabile, pastreaza respectul pentru orice persoana, daca iti doresti sa fii respectat de catre ceilalti.
acestea fiind scrise, sper ca v-am facut sa aruncati o privire asupra vietii voastre, sa va intrebati daca totul este asa cum va doriti si daca sunteti multumite (multumiti) cu alegerile facute. sper ca raspunsurile sa fie pozitive!
se pare ca am pus mai mult accent pt viata in offline decat pe cea in online, ceea ce nu e neaparat un lucru rau. dar revin acum cu partile (2) si (3) dedicate fetelor.
acum vorbim despre par si unghii.
cum am mai spus, n-am fost niciodata mare fana a saloanelor de infrumusetare, asa ca am invatat tot singura ce e bun pentru par si unghii. aici, insa nu mi-a iesit in totalitate…pentru ca nu detin talentul de a manui foarfeca si a ma tunde (pe testate).
vesnicul bun la toate ulei de ricin impreuna cu minunatul ulei de masline sunt un tratament perfect pentru parul care sufera termic destul (uscator, ondulator, placa). aplicat pe par cu minimum 45 de minute inainte de a face baie, iti lasa podoaba capilara foarte moale, usor de pieptanat, fina si stralucitoate. cum ajuta concret? uleiul de ricin indeseste parul, il ajuta sa creasca mai repede si il face mai puternic, pe cand uleiul de masline hraneste si netezeste. it’s amazing!
eu de la mama de acasa sunt blonduta, dar am ajuns bruneta treptat: am avut suvite roscate (o vopseam pe mama si mi-am dat fara sa vreau cu mana prin par), am fost portocalie, apoi am avut parul castaniu, si in cele din urma cantam intr-o dimineata prin casa “si mama a fost neagra si tatei i-a fost draga…”. spre deosebire de parul deschis la culoare, brunetul mi se pare mai usor de intretinut, iar parul nu pare asa degradat… exceptand zilele imediat dupa vopsire cand am pete negre peste tot de vopsit – tot singura, de aproape un an. si tot de atunci am inceput sa adaug in amestecul ce urmeaza sa-l aplic pe radacini putin ulei de masline (cateodata si ricin), din motivele prezentate mai sus. nu afecteaza cu absolut nimic calitatea culorii si/sau compozitia vopselei. momentan folosesc o vopsea din comert, dar ma gandesc sa trec la henna…
la salon ajung o data la 2-3-4 luni, sa-mi ia varfurile si sa-mi redea o forma…
cat despre unghii, aici e un pic mai delicata problema de mica am fost fascinata de unghii ingrijite si vopsite. pe unghii chiar am avut toate culorile si am incercat toate tratamentele…pentru albire e bine sa le masezi cu zeama de lamaie. poti face un amestec de ulei de ricin si zeama de lamaie, astfel ajuti si la intarirea unghiei, creste si mai repede si ofera si stralucire. inainte de aplicarea ojei, foloseste un lac de unghii cu tratament sau simplu, incolor, pentru ca aplicarea unui lac colorat pe unghia naturala duce la ingalbenirea si deteriorarea mai rapida. recomand cu tot sufletul tratamentele de unghii si lacurile colorate de la flormar! sunt foarte rezistente si ai o gama variata de culori si texturi. it’s magic!
insa in cazul meu, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. asa ca am apelat de vreo 3 luni la aplicarea unui strat de gel de protectie pe unghia naturala, pentru ca mi se rupeau si se exfoliau intruna, indiferent cata grija aveam de ele – ce-i drept, intotdeauna trebuie sa ai grija si din interior de lucrurile exterioare, prin vitaminizare… acum sunt ok si foarte mandra de unghiutele mele cam o data la 3 saptamani merg acasa la Luiza, o veche cunostinta, devenita intre timp prietena si imi las manutele rasfatate. Luiza face unghii de putin timp, dar eu am avut curajul sa ii dau o sansa si nu regret, ba chiar observ de la o sedinta la alta ca ea capata experienta. foloseste produse de foarte buna calitate, lucreaza cu grija si nu am surprize de genul “aer sub gel”.
o recomand pe Luiza, dar dupa mijlocul verii, sa scape si ea de licenta 
multa bafta, draguta!
indiferent de partea corpului care vrei sa arate bine, nu este suficienta doar ingrijirea exterioara. o hidratare si alimentatie cat mai sanatoasa, cu vitamine, calciu, fier, magneziu, ajuta exteriorul cum nu-ti imaginezi. pielea, ochii, parul, unghiile sunt mai stralucitoare, emana sanatate si asta nu poate fi trecuta cu vederea usor