real learning comes about when the competitive spirit has ceased*
nu am spiritul competitiv in sange. nu mi-a placut niciodata sa ma compar cu ceilalti, pentru ca intotdeauna exista factori externi care influenteaza rezultatele. in scoala nu ma inghesuiam sa particip la concursuri si olimpiade si nu ma tranteam cu fundul de pamant daca nu ieseam pe primul loc in clasa. n-am luptat sa fiu prima si asta nu inseamna ca am fost ultima.
cu cat depui mai mult efort si tragi de tine sa ajungi deasupra tuturor, cu atat va fi mai greu sa ajungi acolo. iar odata ajuns sus, nu te vei bucura asa cum ar trebui, pentru ca rezultatul nu te va lua prin surprindere. de aici si strasnica lupta de orgolii, ura care se naste si negativismul.
asa s-a stricat lumea… prin evaluarea superficiala a capacitatilor oamenilor si, in acelasi timp, prin ducerea la extrem a ideii de competitie. in antichitate, olimpiadele/intrecerile/luptele aveau in primul rand rolul de spectacol, de entertainment. astazi au devenit razboaie de talent si orgoliu, seminte ale discordiei.
nu consider ca inteligenta consta in numarul de diplome obtinute, ci in bunul simt, in calitatile fiecaruia. scoala nu mai e astazi un criteriu de selectie. cand mergi la un interviu de angajare, nu te mai intreaba ce si cate scoli ai absolvit, ci te intreaba: ce poti face tu pentru organizatia respectiva? la ce esti tu cel mai bun? si mi se pare normal, pentru ca in zilele noastre poti sa iti scoti si diploma de doctorat, fara ani de studii.
si cred ca de aceea nu inteleg de ce rezultatele examenelor sunt publice. pentru statistici? cred ca se pot comunica rezultatele individual, iar pentru ierarhizare se pot oferi publicului doar notele, fara datele personale. dar sunt eu aia sucita care gaseste absurda logica celorlalti si in mintea mea nu se leaga cam multe lucruri. deci problema e la mine, nu?
*Jiddu Krishnamurti – scriitor si conferentiar pe probleme de filosofie si spiritualitate