Mariuca Nastasiu

Tipa cu Pantofii Galbeni

Weekend de recunoastere, recunostinta si cunoastere

Posted by on Feb 8, 2015

Dupa dormit, m-am gandit sa fac bine sa va povestesc ce weekend am avut, care m-a tinut in priza, desigur facand exceptie ziua de astazi – cum, in cazul meu, dupa prea mult bine trebuie sa existe si partea rea, astazi am stat toata ziua in pat cu ceea ce pare a fi un microb de raceala. Dar sigur nu se trage de la pantofii galbeni purtati pe zapada!

Din 2013 CREED (Centrul de Resurse Economice si Educatie pentru Dezvoltare) organizeaza o gala in care sunt oferite premii de recunoastere si recunostinta a eforturilor voluntarilor implicati in orice proiect care vine in sprijinul comunitatii si al mediului, premii pentru cei care incearca sa faca lumea mai buna si mai frumoasa. Filmul de Piatra a fost nominalizat la categoria “Proiectul de voluntariat al anului 2014 in domeniul arta si cultura”, eu am fost in lista celor propusi pentru a primi tilul de “Coordonatorul de voluntari al anului 2014”, iar Ionut Rusu (fotograful propriu si personal) a fost unul dintre cei doi nominalizati la categoria “Voluntarului anului 2014 in domeniul arta si cultura”. Ce m-a bucurat a fost faptul ca intre nominalizarile de la alte categorii se aflau si copiii mei, din echipa Filmul de Piatra, copii harnici si implicati in tot soiul de proiecte. Pe de alta parte, m-am intristat sa vad ca din cei aproape 100 de voluntari FdP de anul trecut doar unul a fost pe lista. Asta inseamna ca in 2015 ne vom da silinta si mai mult sa avem un eveniment perfect, cu voluntari implicati si dedicati. Am fost reprezentanta Filmului de Piatra, asadar am ridicat diploma pentru Proiectul de voluntariat al anului, lucru care m-a facut sa ma simt mandra de echipa, de munca depusa si de rezultatul final si sa uit de piciorul beteag capatat in ultima zi de festival.

Ca o mica (medie) paranteza: cine ma cunoaste cat de cat, stie ca nu imi place sa tin discursuri in public, iar oricat as incerca sa imi pun ideile in ordine, vazuta cu microfonul in mana mi se goleste mintea si incepe gura sa vorbeasca fara mine. Stiu, o sa zici acum ca m-ar ajuta nu-stiu-ce cursuri si nu-stiu-ce terapii de relaxare si exercitii de acomodare cu publicul si o sa ma intrebi stupefiat “Cum adica nu vorbesti in public? Dar ai studiat Stiintele Comunicarii…”

  • Da, cu siguranta m-ar ajuta niste cursuri. Dar nu vreau sa ma ajute, nu vreau sa intru in zona de public speaking. Te rog nu insista :) E un pitic al meu de care nu vreau sa ma despart. Raman in zona mea de confort macar din acest punct de vedere.
  • Da, din nou – am studiat Stiintele Comunicarii, insa comunicarea nu inseamna doar vorbire. Iar eu ma simt mai bine comunicand in scris – imi exprim mult mai usor gandurile, trairile si sentimentele. Cuvintele scoase pe gura se uita usor (relativ), pe cand cele scrise vor ramane…

Nu am mers la eveniment cu un discurs pregatit din timp, asa ca am scos (probabil) niste balbe/perle mai mari decat mine, incarcata fiind de emotie si simtind privile atator oameni mari (la propriu si la figurat) atintite asupra mea (sau a pantofilor galbeni?!). Cu toate acestea, raman o “mamica de voluntari fericita” (nu o “mamica fericita” – which I am not, for the moment) si mandra de copiii mei si de colegii din echipa de organizare. Filmul de Piatra a implinit 6 ani in ianuarie, iar acest premiu a fost un cadou care ne ajuta si ne incurajeaza sa crestem, sa ne dorim ca festivalul sa ia amploare cu fiecare an ce trece.

Multumim organizatorilor si juriului!
Multumim din inima, voluntari dragi!
Multumim si ne inclinam, Tasuleasa Social!
Multumim tuturor prietenilor acestui festival!
Si ii felicitam pe toti cei care s-au implicat, se implica si se vor implica vreodata in orice fel de proiect de voluntariat, cu buna credinta si cu dorinta de a ajuta la “vindecarea” lumii…

Pe cei de la CREED ii stiu de la editia trecuta a Galei Voluntariatului, i-am revazut la TEDx, insa acum am si reusit sa stam de vorba, sa schimbam impresii si idei. Am admirat implicarea lor si, cand au cerut feedback-ul, am spus simplu “mult mai bine decat anul trecut” – insa cuvintele au fost intelese gresit, pare-mi-se, asa ca simt nevoia sa explic aceasta remarca facuta in sens admirativ. Asta nu inseamna ca anul trecut a fost rau sau ca nu m-am simtit bine, ori ca evenimentul nu a fost organizat in nu-stiu-ce stil. Inseamna ca se vede o evolutie, ca de la o editie la alta se cunoaste o diferenta, ca nu este in fiecare an tras la xerox, ca proiectul creste de la un an la altul. Ceea ce am apreciat la ei de la primele contacte pe care le-am avut, au fost email-urile primite pre-eveniment, in care eram informata cu privire la statusul Galei si cel mai simpatic a fost email-ul in care mi se adresau niste intrebari, un mini-interviu la care trebuia sa raspund cel tarziu cu o zi inainte de premiere. Apoi a venit email-ul post-eveniment, in care mi se cere feedback-ul. E o metoda foarte buna de a comunica anumite lucruri si de a interactiona cu publicul. All in all – felicitari, echipa CREED! Sa cresteti mari si frumosi, sa ramaneti buni si darnici!

Nu te gandi ca vineri a fost singurul eveniment important si interesant din weekend-ul meu plin cu oameni dragi, pentru ca au mai urmat doua: Athenaeum Portia de Cunoastere – Identitate, traditie si inovatie, unde am facut cunostinta cu minunata comunitate La Blouse Roumaine, purtatoare de ie, de frumusete si mandrie autentic romaneasca si unde am avut parte de o lectie de istorie, arta si cultura, iar cel de-al doilea eveniment a fost o petrecere organizata de catre (si pentru) membrii Rotaract Piatra Neamt, la care fusesem invitata cu o seara inainte, dupa Gala Voluntariatului si la care am decis cu vreo doua ore inainte ca voi merge (sa nu faceti ca mine, daca stiti ca e o petrecere tematica in al carei grafic nu va permite dulapul cu haine sa va inscrieti – army style is too far from me, dar m-am descurcat cumva). Intre toate mi-am facut timp (prea putin) si pentru parinti si prieteni – asta presupune sa ma revansez fata de ei weekendul viitor :)

Acestea fiind scrise, va doresc odihna (hapciu!) si o saptamana bogata cu realizari!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Mariuca Nastasiu