vointa, credinta sau minte?
mi-a luat ceva timp sa scriu continuarea discursului de la Ziua Mintilor Deschise, dar iata ca-i gata!
n-am reusit sa fac rost de filmarea speech-ului, insa voi incerca sa mentionez in urmatoarele randuri tot ce am spus si voi completa si cu ce as mai fi avut de spus, daca nu m-ar fi emotionat minunatele cuvinte spuse de fete in prezentarea mea, cuvinte de care nu ma consider inca demna.
da, ma numesc Mariuca Nastasiu si sunt dependenta de comunicare. pe o diploma scrie ca-s specialist in PR, pe alta am mai adaugat “Negocieri”, dupa “specialist” si inainte de “Relatii Publice”. am incheiat cu bine 17 ani de scoala si nu am in plan sa merg mai departe cu vreun doctorat. in cazul meu se aplica vorba aia “ce folos?”. eu oricum am considerat ca anii mei de studiu s-au incheiat odata cu terminarea celor 3 ani de facultate, insa imprejurarile m-au determinat sa aleg si nivelul urmator, o specializare in Negocieri – PR.
mi-am scris la un moment dat povestea in formatul unei pagini de ziar, un soi de feature, cu ideea de a avea un CV mai “altfel”. iar pe acea pagina de ziar am scris mare “A lasat Bucurestiul pentru FERICIRE”. in ciuda “piedicilor” care mi s-au pus la intoarcerea acasa si a criticilor de genul “te duci acasa ca sa te irosesti?”, mi-am vazut de drum si mi-am ascultat instinctul. da, am lasat Bucurestiul sa ma schimbe atat cat sa existe un echilibru in mine intre bine si rau. nu am fost niciodata o eleva sau o studenta de frunte, dar nici nu am fost ultima din clasa. nu am vanat notele si consider ca un numar nu te defineste si nici nu poate exprima absolut toate cunostintele detinute, la fel cum nici anii de studiu si importanta institutiilor de invatamant in care ti-ai petrecut anii de scoala nu te reprezinta. experientele noastre din viata si locurile in care ajungem sunt rezultatul unor decizii luate in functie de imprejurari, de oameni, de stari.
in liceu eram stearsa, eram doar un copil oarecare, imi stiam lungul nasului si incercam sa imi dau seama cine sunt, ce stiu sa fac si unde vreau sa ajung. eram mult prea ocupata cu descoperirea propriei persoane pentru a mai avea timp de olimpiade, concursuri si alte lucruri de genul asta. nu am avut activitati extra-scolare, ci doar tentative… ba un cerc de literatura, ba unul de arta populara, hai ca am incercat si design vestimentar, ori teatru de papusi… in final am ajuns la Redactie presa/radio/TV si acolo m-am oprit pentru 3 ani, pentru ca ma descoperisem si imi placea cine deveneam si ce puteam face.
imprejurarile m-au adus, in ultimul an de liceu, in echipa Filmului de Piatra, singura activitate din anii de scoala pe care o duc acum mai departe si de care ma mandresc ori de cate ori am ocazia.
mi-a luat destul de mult sa ma descopar si sa imi dau seama ce pot face pentru binele meu si al celor din jur. consider ca este esential sa iti faci o scanare interioara inainte de a te hotari ce drum sa urmezi in viata. e important sa fii un bun ascultator, sa stii sa absorbi informatiile care iti sunt utile si sa cantaresti foarte bine lucrurile, preferabil din mai multe puncte de vedere, inainte de a lua o decizie. fii sceptic! nu te increde in absolut tot ce auzi, pentru ca e pe bune: nu tot ce zboara se mananca! si mai presus de orice, respecta! respecta-te pe tine si respecta-i pe cei din jurul tau, pentru ca suntem toti din acelasi aluat, cu totii avem parti bune si rele si toti muncim pentru visul nostru. nu e drept sa ne desconsideram unii pe altii doar pentru ca unora le este mai usor sa ajunga unde vor, datorita mediului in care s-au nascut si au crescut sau a imprejurarilor de orice natura.
asculta-ti instinctul si mergi in sensul in care el te trimite, fii bun, zambeste, ai curaj si incredere in tine si in visele tale! daca ai vointa, urci un munte. daca ai credinta, muti muntele din loc. daca ai minte, il lasi acolo, pentru ca nu te deranjeaza cu nimic. dar daca ai vointa, credinta si minte, iti construiesti aripi sa zbori peste munte si sa te bucuri de peisaj.