povestea unei prietenii

Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Oct 14, 2009

luna aceasta e cam plina de zile de nastere ale cunostintelor mele. gata. va ajunge! la multi ani, dragilor (n-am sa va insir aici pentru ca nu fac vreun pomelnic). va doresc sa fiti in continuare echilibrati, chibzuiti si fericiti cu alegerile facute, sa nu priviti inapoi cu regret. va pupa mama
aseara am sarbatorit-o pe camelia intr-o cafenea probabil bantuita, langa o casa, tot bantuita – se zice – prin care se plimbau nestingherite fantomele unor maicute (imi place sa cred ca sunt povesti), pe strada mantuleasa (si mai spooky). dar a fost frumos, incercand sa fac abstractie de spirite oameni frumosi si veseli pe care i-am indragit inca din momentul acela cu “imi pare bine de cunostinta”.
eu si camelia (aka monalisa) ne cunoastem din clasa a 9-a, dar in perioada liceului nu am avut ocazia sa petrecem prea mult timp impreuna. abia daca schimbam cate un “buna! ce faci?”. ajunse in bucuresti, dupa scarbosul bac, am descoperit ca amandoua tindem spre aceleasi facultati. asa ca ne-am luat de manuta si am colindat strazile bucurestiului si holurile facultatilor ale caror studente ne visam. timpul a trecut prea repede si vara a fugit. si iata-ne intr-o zi de toamna superba, intr-o plimbare prin cismigiu, noi doua, parca prietene dintotdeauna.
ma atasez foarte repede de oameni (nu e de bine, tot timpul) si am prieteni peste tot, la care tin foarte mult si cu cat ii cunosc mai bine, cu atat sufletul meu creste si mai mult si ma simt multumita cand stiu ca pot sa fiu un umar pe care ei se pot sprijini fie cand rad cu lacrimi, fie cand ii doboara tristetea.
la multi ani, camelia! (inca o data)