Într-o scurtă conversaţie, un bărbat întreabă o femeie:
– Ce tip de bărbat cauţi?
Ea rămase un moment tăcută, îl privi în ochi şi îi zise:
– Vrei să ştii într-adevar?
El raspuse:
– Da!
Atunci ea începu să zică:
– Fiind femeie, sunt în poziţia de a-i cere bărbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Plătesc facturile, mă ocup de casă, merg la supermarket, fac cumpărături şi totul fără ajutorul unui bărbat… Îmi pun întrebarea: Ce poţi tu să aduci în viaţa mea?
Bărbatul rămase privind. Gîndea, cu siguranţă, că este vorba de bani.
Ea, ştiind ce gîndeşte el, spuse:
– Nu mă refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care să lupte pentru perfecţiune în toate aspectele vieţii.
El îşi încrucişă braţele, se aşeză în fotoliu şi privind-o îi ceru să explice mai în detaliu.
Ea zise:
– Caut pe cineva care să lupte pentru perfecţiune mentală, pentru că am nevoie de cineva cu care să conversez şi care să mă stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca să înţeleagă prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca să mă încurajeze şi să nu mă lase să cad. Caut pe cineva pe care sa îl respect ca să pot să fiu “ascultătoare”. Nu pot să fiu aşa cu cineva care nu poate să îşi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine însuşi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un bărbat care să înţeleagă că sexul are importanţa lui într-un cuplu, dar că nu determină existenţa cuplului care se vrea cu adevărat fericit. Şi o femeie adevarată nu va accepta niciodată lîngă ea un bărbat care este extraordinar … dar numai o oră ! Pentru simplul motiv că ziua are 24 de ore !
Cînd termină, se uită la el şi îl văzu foarte derutat şi întrebător.
saptamana trecuta am visat-o pe mamaia…ii ceream placinta cu branza. si a zis ca o sa imi faca…si m-am trezit…
in weekend am tras o fuga acasa si mama avea in frigider niste branza dulce (noi ii spunem branza scoapta). am rugat-o frumos sa-mi dea si mie la bucuresti, sa-mi satisfac pofta si sa-mi fac placintele pomenite in vis, pentru ca acasa nu aveam timp nici eu nici ea de “prajiturit”.
azi mi-au venit in minte o gramada de retete de dulcegarii cu branzica…si ce fac? iau la rand toate sertarele si dulapurile din bucatarie sa vad de ce ingrediente dispun. pentru placinte, nu aveam drojdie. pentru placinta cu aluat de pandispan nu aveam suficiente oua. mai aveam o varianta…mi-am amintit de gustul coltunasilor facuti tot de mamaia…nu mai mancasem de cand era ea…
simplu: aluatul – faina, sare, apa, compozitia – branzica, zahar fin, zahar vanilat, oua. din cauza faptului ca nu le am cu masurile si pun de obicei totul dupa ochi, am avut mai multa compozitie decat aluat si am luat o decizie de ultim moment: sa fac papanasi. am facut dulciuri pentru toata saptamana stiu ca m-am cam ales si cu blesteme pentru ca am facut pofta prietenilor de pe facebook dar eu sunt foarte mandra: prima data cand am facut coltunasi si mi-au iesit si frumosi (cu exceptia a 3 care s-au spart la fiert, din totalul de 16) si gustosi! (de papanasi nu discut. a fost prea moale compozitia si nu mai aveam faina s-o mai “dreg” )
pentru fiecare, ziua de 31 octombrie are semnificatii diverse. de cativa ani, pentru multi inseamna petreceri, costume, bostanei, vrajitoare…intr-un cuvant Halloween. super! inca o ocazie pentru petreceri tematice!
am avut si eu o perioada in care marcam cumva aceasta sarbatoare celtica. a inceput in clasa a 5-a, odata cu ideea profesoarei de engleza de a face o mica serbare cu scenete. totul era facut de noi: texte, costume, decor. ea era dor coordonator. a continuat traditia pana la incheierea gimnaziului. in liceu nu am avut succes cu ideea de a continua sirul serbarilor de Halloween. am mai avut insa ocazii de a ma costuma si a fi altcineva pentru o seara.
dar nu ma mai incanta atat de mult ideea. ma oboseste foarte mult sa vad cum sarbatorile devin atat de comerciale si se impanzesc si se imprumuta de la un popor la altul. ok…globalizare…dar nu se trage nicio linie? de ce oare nu incercam sa impacam si capra si varza? cati stiti ca aceste sarbatori au corespondent si in calendarul ortodox? adevarat, nu corespund datele…dar sa ne adaptam, daca tot vrem sa celebram asemenea evenimente. stiu, nu e ok nici asa, pentru ca e mai fun sa ne distram de Halloween la unison cu globul. right? asa ca hai sa ne “pisicim” si “iepurim” si “dracovim” (pentru ca astea sunt personajele intalnite la tot pasul in serile cu petreceri de Halloween) si sa iesim sa speriem spiritele care isi cauta un trup pentru reincarnare (pentru ca, intr-adevar, un iepuras le-ar speria grozav!).
pentru mine aceasta zi are, din pacate, alta semnificatie. sunt 5 ani de cand nu mai e printre noi o persoana importanta in viata mea, careia i-am pastrat in fiecare an un loc aici. pentru ca atat mai pot face…in perioada vietii au fost diversi factori care poate nu mi-au permis sa ii acord atat de multa atentie si afectiune cat ar fi trebuit. dar viata mea merge mai departe. si acum pot doar sa ma mai rog pentru acea persoana si sa imi amintesc de ea cu drag si cu zambetul pe buze
pe 27 octombrie se da startul inscrierilor pentru editia 3.0 Filmul de Piatra. si cum altfel putem marca aceasta zi, daca nu cu proiectii si invitati care mai de care? avem de toate: filme, djset, vjset si beatboxing live (tipu` e genial. pe cuvant!). unde mai pui ca iti lansam si o provocare? filmeaza cateva secunde de dans pe coloana sonora promo-ului evenimentului:
poti folosi orice parte a corpului tau, o jucarie, un animal sau orice iti trece prin cap! misca(-te) pe ritm, filmeaza cateva secunde si trimite rezultatul la concurs@filmuldepiatra.ro sau pe www.facebook.com/filmuldepiatra.
la evenimentul de joi vom proiecta clipurile primite. publicul va alege castigatorul unei invitatii duble la concertul Jamie Woon din 19 noiembrie!
de retinut: inscrierile pentru competitia din cadrul Festivalului Filmul de Piatra (the big winter edition) se fac exclusiv online, pe site-ul filmuldepiatra.ro intre 27 octombrie si 30 noiembrie. vor fi acceptate scurtmetraje (fictiune, documentar, animatie, experimental si videoclip) realizate dupa 2010 in Romania si Republica Moldova.
prin urmare, ia-ti gasca de prieteni si vino la o seara de film, muzica si zambete, joi 27 octombrie, la ora 20.00 la Atelierul de Piatra #1! (Atelierul de Productie, Splaiul Unirii 160)
a inceput anul universitar, dupa cum multi stiti. pentru unii motiv de stres, pentru altii bucuria ca au mai scapat de gurile parintilor care le repeta neincetat cat de dezamagiti sunt. trecem peste…am inceput asadar si eu ultimul an la fjsc. am avut si primele cursuri si seminarii…iar cel care mi-a atras atentia cel mai mult a fost seminarul intitulat Tehnici ale Succesului. suna pompos? nu! ce-mi place cel mai mult la aceasta facultate este faptul ca atmosfera de la seminarii este (in mare parte) cea de gasca de prieteni, nu iti bate nimeni cu pumnul in masa si nu te ameninta nimeni cu scaderea notei la purtare si nici nu iti baga nimeni sulita in coaste ca ai licenta la finalul acestui an. revin la seminarul despre care voiam sa va vorbesc…foarte tare! mai ales ca profesoara este “foarte zen” si se bazeaza foarte mult pe aplicarea teoriei intr-un mod folositor: sa facem proiecte pe care sa le si aplicam si care sa aiba un beneficiu. iar aplicarea lucrurilor invatate la facultate si comunicarea cu succes se realizeaza mult mai usor atunci cand gandesti pozitiv. desigur, nu e suficient sa ai doar tu o atitudine pozitiva si sa vezi doar partea plina a paharului, pentru ca mereu va fi cel putin o persoana langa tine care iti va strica starea de bine cu orice bila neagra a situatiei in care te afli. de aceea trebuie sa le comunici si celorlalti ca schimbarea atitudinii de la negativ la pozitiv atrage lucrurile bune. poate nu vei reusi sa ii intorci pe toti, dar macar unul din 10 va fi de acord cu tine.
aceasta discutie despre negativism a venit intr-un moment excelent. am avut o vara frumoasa dar ciudatica rau…cu multi nervi si lacrimi. iar saptamana trecuta a fost punctul culminant. mi s-au adunat foarte multi nervi, mi s-au trantit in nas unele usi (de ce sa nu recunosc, a mai contribuit si faptul ca trebuia sa plec de acasa si sa ma intorc in acest oras “absolut divin”) si a plutit in aer o tensiune pe care nu am mai suportat-o si la un moment-dat am explodat. destul de urat. dar nu ma pot controla cand deja se umple paharul. am plans, m-am exteriorizat si am analizat problema. si mi-am dat palme singura pentru ca am realizat ca ma consum numai din prostii. iar discutia de la seminarul de ieri mi-a amintit cum e cu gandirea pozitiva. un lucru care nu ar fi trebui sa-mi iasa din minte. eu oricum eram mereu zambareata si vedeam intai partea buna a lucrurilor, dar de la o perioada am observat ca oricat de pozitiva as fi, lucrurile rele mi se intampla oricum si vin mereu unele dupa altele si ma darama. probabil nu am fost suficient de convinsa ca am o gandire pozitiva. era o melodie cu versuri ceva de genul “if at first you don`t succeed, dust yourself off and try again”. deci voi incerca din nou faza cu pozitivismul!
n-o sa-mi scriu pe pereti (nici din camera si nici de pe fb) sau pe telefon sa fiu cu + dar voi incerca sa ma schimb macar putin
dupa cum multi dintre voi stiti, am copilarit la tara. iar sarbatorile importante ma gasesc tot acolo. asadar, biserica din acel sat este cea pe care o frecventez. vreau sa cred ca sunt atat de legata de acel loc pentru ca acolo am fost botezata si acolo s-au intamplat majoritatea evenimentelor triste si fericite din viata mea de pana acum.
dupa mai bine de 50 de ani de la ridicarea si prima sfintire a bisericii din satul copilariei, va avea loc o a doua sfintire, duminica, 2 octombrie.
am facut o mica documentare si vreau sa o impartasesc cu voi. portile bisericii si ale caselor din sat vor fi deschise pentru oricine doreste sa fie prezent la acest eveniment important pentru istoria comunitatii.
“Cu aproximativ 150 de ani ȋn urmǎ, la poalele dealului Holm, pe malul Zahornei, se ȋntindea un sat de țǎrani rǎzeși, numit Strȃnghi. Boierul pe a cǎrui moșie se aflau casele acestora, a dorit eliberarea terenului, așa cǎ i-a mutat ȋntr-o zona ȋnvecinatǎ, numitǎ “Valea cu soci” sau “Valea socilor”.
Odatǎ cu mutarea caselor a avut loc și mutarea bisericii din Strȃnghi ȋn noul sat, deoarece țǎranii nu aveau un locaș de cult ȋn care sǎ se roage sau vreun cimitir ȋn care sǎ-și ȋngroape morții. Din cauza faptului cǎ aceasta era o bisericǎ micuțǎ, neȋncapatoare, din lemn, friguroasǎ pe timpul iernii și nesigurǎ ȋn timpul ploilor, ȋn jurul anului 1920, s-a hotǎrȃt construirea uneia noi. Din comitetul decizional au fǎcut parte, alǎturi de preotul Gavriluț: Neculai Movileanu, Anghelache Popovici, Matei Dascălu, Grigore Liciu, Gheorghiţă Movileanu, Constantin Jora, Ermil Secarǎ, Dumitru Melinte, Vasile Melinte, Neculai Diaconu, Gheorghe Melinte, Constantin Melinte, Dumitru Fuioagǎ, Gheorghe Fuioagǎ, Vasile Fuioagǎ, Ion Diaconu și alții. Aceștia au fost și primii care au contribuit la construirea noii biserici.
Ȋn anul 1925 s-a hotărât amplasarea pietrei de temelie, iar procesul de construcție a durat pȃnǎ ȋn anul 1956. Localnicii au donat fiecare cȃte “un picior” de piatrǎ, adusǎ din stȃnca de la Șerbesti. Între zidari îi amintim pe Caru Zanii şi pe Toader Gheroghiu, căruia i se datorează stilul arhitectural al caselor din sat, cu pridvor şi cămară.
Până în anul 1938, construcţia a fost numai din piatră. Apoi a început ridicarea clădirii din cărămidă. Toader Ciocodan, un meşter priceput şi cunoscut din zonă, a făcut 50.000 de cărămizi pe islazul satului Soci, pe care localnicii le-au cărat apoi la biserică. Cu toate greutăţile razboiului, construcţia bisericii a înaintat, iar în anul 1941 s-a făcut acoperişul din tablă. După 1950, a venit în sat meşterul Constantin Mihăilescu. El a ridicat şi pictat catapeteasma şi a construit din cărămidă bolta şi turnul-clopotniţă, acoperit şi el cu tablă. Deşi nu era sfinţită, din 1952 au început să se ţina slujbele în noua biserică, iar morţii au început să fie îngropaţi în curtea bisericii în noul cimitir, mai tarziu, în anul 1977. Dar, în continuare există săteni care au locul de veci al bunicilor sau al părintilor în vechiul cimitir şi încă mai au loc înmormântări şi acolo.
În anul 1956 construcţia a fost finalizată şi s-a făcut sfinţirea noului locaş de cult din satul Soci, pe data de 18 august, de către Preasfinţitul Teofil – Episcop de Roman. Din anul 1956 până în 1983, preot paroh a fost Eugen Grigoriu, iar din 1983 până în 2006 slujitor a fost preotul Neculai Văideanu.
Pe timpul pastoraţiei părintelui Văideanu, s-a construit casa prăznicară, s-au sculptat strane noi, iar biserica a fost pictată atât la interior cât şi la exterior, în cele 47 de ocniţe cu sfinţi, de către pictorul Alexandru Muraru. Totodată, a fost turnat şi un nou clopot. Cel din vechea biserică, se spune că era foarte mare şi avea o rezonanţă foarte bună, dar s-a fisurat şi nu mai suna la fel de bine, aşa că a fost topit pentru a se turna un altul. Noul clopot se află în turnul bisericii de aproximativ douăzeci de ani. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul sătenilor. Din comisia parohială au facut parte: Vasile Liciu, Iorgu Melinte, Gheorghe (Gogu) Movileanu, Mihai Fuioagă, Gheorghe Fuioagă, Petru Jora, Laurenţiu Melinte şi alţii.
Biserica din satul Soci poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, iar actualul preot paroh este Ionuţ Hulpoi, din noiembrie 2006. În ultimii ani s-au efectuat lucrări de modernizare a sistemului de încălzire, prin montarea unei centrale termice pe combustibil solid, odată cu instalarea de calorifere nu doar în biserică, ci şi în casa prăznicară. S-a realizat racordarea la reţeaua de apă curentă, au fost reamenejate aleile de acces, s-a îmbunătăţit izolarea termică a bisericii prin montarea de parchet laminat. O parte dintre obiectele bisericeşti au fost reînnoite prin donaţiile făcute de enoriaşi. De asemenea s-au făcut modernizări şi în casa prăznicară prin dotarea cu mobilier de bucătărie, aragaz cu butelie, veselă nouă şi altele.
Situat aproape de ieşirea din sat spre Bordea, locaşul este înconjurat de brazi, oferind o stare de linişte şi izolare faţă de agitaţia şi grijile cotidiene. Satul Soci este un loc potrivit pentru descoperirea trecutului glorios al Moldovei, datorită faptului că se află în apropierea Văii Albe, unde istoricii spun că Ştefan cel Mare şi Sfânt a luptat cu turcii (există şi o mică fântână săpată de voievod). Oamenii locului sunt mândri de trecutul zonei, astfel se explică şi faptul că în una din ocniţele exterioare ale bisericii, unde sunt pictate chipurile a 47 de sfinţi, se află şi chipul Domnului Moldovei. De altfel, chiar numele comunei căreia aparţine satul, este Ştefan cel Mare.”
gata cu vacanta! am luat o pauza prea mare de la dadacitul blogului. vine toamna, mergem la gradinita…si cum sa incepem mai bine daca nu cu un eveniment de toata frumusetea, in care punem inima de la inima si mana de la mana sa iasa ceva frumos?
Filmul de Piatra 2.5 va asteapta de vineri, 2 septembrie, pana duminica, 4 septembrie, pe terenul de sport al Colegiului National Calistrat Hogas, cu o cafenea pe roti, concurs, muzica, targ de hand-made si, evident, cu filme!!! iar duminica seara ne mutam pe Cozla! plimbarea cu gondola e din partea casei! vino la intalnirea cu prietenii tai care iti incalzesc serile de toamna! miau!
a inceput vacanta si s-a dat startul la “fun til late with friends”. si daca tot ai in plan sa iesi in oras cu prietenii, ce-ar fii sa vii la Filmul de Piatra? joi, 23 iunie, de la ora 21.30 te asteptam in zona puntii de la strand cu muzica, apus si filmele castigatoare ale editiei 2.0 care a avut loc in ianuarie. ia-ti gasca si vino sa petrecem o noapte in aer liber cu ocazia Zilelor Orasului!
in 3 zile voi fi majora si in SUA. yeey. inca nu simt ca am crescut, ca “am si eu o varsta”. ma simt cum ma simteam si la 18 ani: la fel ca la 17, 16, 15…nicio deosebire. asa ca sa nu va aud cu intrebarea “cum e la 21?”. incerc sa ma descurc singura si sa nu depind atat de mult de ceilalti. dar nu prea mi se permite asa ca raman cu vorba “las` ca ma fac eu mare…”
cred ca in fiecare an mi-am sarbatorit ziua intr-un fel sau altul…cand eram mica mica, ieseam la prajitura…la 15 ani am fost sarbatorita de colegi in timpul banchetului de final de gimnaziu, la 16 si 17 am petrecut cu prietenii, la 18 petrecere de majorat (care din punctul meu de vedere a iesit varza), la 19 eram la banchetul de final de liceu…la 20 mi-am chemat prietenii, colegii si verisorii la o felie de tort, acasa (in Bucuresti, pentru ca eram inca in sesiune). si acum sunt in sesiune. si chiar trebuia sa am un examen pe 13 iunie. dar s-a aflat ca e zi libera (a doua zi dupa Rusalii) si s-a amanat cu o zi. ghinion nu pot pleca mai devreme din jungla
sa revenim…deci 13, deci 21. anul acesta, de ziua mea, vreau sa simt ca e ziua mea. adica doar A MEA. adica nu vreau sa fac nimic. o sa sune putin egoist. cu prietenii ies in oras de cate ori de iveste ocazia, cu verisorii nu atat de des cat as vrea, dar tot ne vedem. si e ok. de data asta vreau sa ies in parc, sa ma plimb, sa ma asez pe o banca si sa citesc, sa ma duc apoi la o terasa si sa-mi comand o bere sau o cafea si sa o savurez singura…sa petrec quality time with myself. ma gandesc sa-mi inchid telefoanele, sa nu ma deranjeze nimeni in timp ce ma simt bine cu mine. dar as fi prea afurisita
asta vreau de ziua mea…macar o data in anul acesta sa fiu egoista. pentru ca merit si pentru ca de-aia ii zice “ziua mea”.
vreau prea mult?
update: a nu se intelege ca nu am chef sa vad pe nimeni sau ca m-am suparat pe toata lumea! stiu de existenta oamenilor si a ingerilor care imi sunt prieteni si ma iubesc. si eu ii respect si ii iubesc pe toti. doar ca asa simt eu ca ar trebui sa imi petrec ziua ah. si fiti pe pace, nu-mi inchid telefonul you may bother anytime
vine si clipa cand observi ca iti ia tot mai mult timp sa aprinzi lumanarile de pe tort. azi e momentul fratelui meu. da…ma enerveaza ca nu-si spala intotdeauna farfuria din care a mancat, cana sau paharul, nu duce gunoiul de fiecare data, ca nu pare sa il intereseze foarte mult cum arata spatiul in care locuim. dar cand se ambitioneaza, le face pe toate. si e frate-miu…cat pot sta suparata pe el?
azi, baietelu` asta din poza:
a devenit tipu` asta simpatic:
dar el va ramane mereu copil
la multi ani, Dutzi! sa ai o viata frumoasa si plina de zambete! te pupa sor’ta
cheers!
P.S.: sper sa mai aduci si acasa o bucata de tort. da` cu tot cu impresii
si am luat o decizie de ultim moment: sa fac papanasi. am facut dulciuri pentru toata saptamana 
stiu ca m-am cam ales si cu blesteme pentru ca am facut pofta prietenilor de pe facebook 
ah. si fiti pe pace, nu-mi inchid telefonul 
