ma oboseste sa vad cum prietenii din lista de facebook isi schimba constant statusul: in a relationship, it`s complicated, single, iar in a relationship, iar single…consider ca e un semn de neseriozitate, nesiguranta, semn ca nu stii inca ce vrei, asa ca de ce sa “strigi in gura mare” cat de nehotarat esti tu? de ce nu-si pune nimeni divorced sau widowed sau separated? e ok sa faci misto intr-o zi si sa iti schimbi de 10 ori statusul. dar se ridica niste semne de intrebare cand faci asta zilnic.
si de ce exista “in an open relationship”? ce-i asta? esti sau nu esti cu cineva si punct. si de ce ar fi complicat? de ce trebuie sa stie toata lumea ca tu iti complici relatia? pastreaza pentru tine macar putin, nu-ti mai expune viata pe tava… gandeste-te ca multi se bucura cand vad ca esti singur si sunt mult mai multi decat cei care se bucura atunci cand ai pe cineva langa tine.
pentru mine, religia si statusul relatiei raman doar pentru mine si cei foarte apropiati. nu trebuie sa stie altii cum decurge relatia mea, cu cine sunt intr-o relatie, analizarea individului respectiv sa se poata face o comparatie, daca o fi bun sau nu pentru mine, daca arata bine, daca are studii…si asa mai departe. si discutiile astea apar indiferent de situatie, pentru ca asa suntem noi romanii, avem de comentat fie ca e bine, fie ca nu e bine. dar ne si place a naibii sa ne aruncam in cusca leului.
eu nici nu am completat rubrica respectiva. voi completa atunci cand voi fi 100% convinsa ca el e “the one” si poate alegerea va fi “married”. pana atunci sa nu-si bage nimeni nasul in viata mea sentimentala cum am patit de exemplu weekend-ul trecut, cand o vecina (si ruda…mai pe departe, asa…) din sat de la tataia mi-a spus “felicitari, sa-l porti sanatoasa”. am zis multumesc, dar am intrebat “pentru ce?”. observase ea un inel pe mana mea si deh…a dat cu presupusul. am lasat-o cum a picat. deci, cum ar veni, sunt logodita incerca sa ma traga de limba si sa ii spun cine e, de unde e, cand e nunta, dar am zambit tamp, am intors spatele si am plecat.
repet…sunt anumite lucruri pe care trebuie sa le mai pastrezi si pentru tine pentru ca nu stii niciodata de unde iti pica vreo bomba si ti se duce totul pe apa sambetei. ok, te iubesti cu cineva si vrei sa urli in gura mare, fa-o! dar nu pe site-urile de socializare! daca nu iti e suficient sa stiti voi doi ca va iubiti si ca sunteti fericiti, iesiti pe strada si plimbati-va de mana in vazul tuturor, sarutati-va si spuneti-va cuvinte frumoase fata in fata si profitati de momentele in care sunteti unul langa celalalt. nu pierdeti vremea declarandu-va dragostea pe net, pentru ca aceea nu mai e dragoste. e un mod de a flutura pe sub nas altora “uite ce-am eu”. si s-ar putea sa fie furat din zbor ce zici tu ca ai.
nimic pe lumea asta nu vine cu instructiunile de utilizare potrivite sau usor de citit pentru oricine. nu-ti spune nimeni unde si de ce o sa doara cand lovesti cu pumnul sau cu vorba. doar simti. auzisem ca de durerea de dinti si de cea a unei inimi frante nu scapa nimeni. asa e. dar oare care e mai puternica? pentru un dinte iei pastila, mergi la medic, s-a rezolvat. pe cealalta cum o rezolvi? cu timpul. de durerea de dinti n-o sa-ti mai amintesti odata ce-a trecut. dar amintirea a ce-ai pierdut o sa ramana mereu chiar daca tu poti zambi acum din nou.
am avut o durere de suflet care mi-a trecut foarte greu. si nici acum nu stiu cat de vindecata e “treaba”. ai simtit vreodata ca sufletul vrea sa iti iasa din piept, iar tu plangand, ca sa-l impiedici, ti-ai dus mainile impreunate si ai apasat cu putere pe stern, sa il tii acolo unde ii e locul? ai simtit vreodata o durere atat de acuta pornita din piept si raspandita in tot corpul, astfel incat sa-ti amorteasca si pleoapele? odata cu durerea ti se instaleaza si un gol…un “ceva” ce era acolo, acum lipseste…e durerea pe care o simti cand pierzi o parte din tine, o parte din trecutul tau, ce a fost prezent nu cu multa vreme in urma…si nu vrei decat sa fii inteles si lasat cu gandurile tale.
partea cea mai proasta e ca iti amintesti de durerea asta prin care ai trecut, cand primesti o alta lovitura (si nu vorbesc de lovituri in orgoliu si mandrie, de vorbe aruncate aiurea si de priviri pline de dispret). si parca rana pe care o credeai inchisa se adanceste si mai mult si te doare si mai rau si te inchizi si mai mult in tine. dar tot ce trebuie sa faci e sa incerci sa intelegi si sa accepti ca toate lucrurile din lumea asta, vazute si nevazute, vin si pleaca. nu ramane lumea cu nimic, tu de ce ai ramane cu ceva? iti raman doar sufletul si iubirea nemarginita din care ai fost creat si pe care ai descoperit-o sau nu, ai cultivat-o sau nu…
dintre toate durerile, cea a sufletului te sfarseste.
azi dimineata cand am iesit din bloc, am avut un sentiment placut pentru cateva secunde…ningea atat de frumos si era un viscol inecacios, incat am simtit ca m-am intors in timp, ca eram mica, la tara, impotmoliti cu masina undeva in camp si ca a venit tataia cu sania si calul dupa noi…asta a fost pana am calcat intr-o balta si am revenit la realitate.
iarna aici in bucuresti e atat de urata, oricat de frumos ar incerca zapada sa imbrace totul in alb. unde crezi ca e mai sigur sa calci, nimeresti o balta in care iti intra piciorul pana la glezna. iar daca nu ai incaltari impermeabile, e o idee buna cea cu pungile in picioare, peste sosete (eu uitasem de ea). si nici atunci nu e sigur ca o sa scapi fara sa te uzi la picioare si sa ai senzatia aia ca in loc de picioare ai sloiuri de gheata.
acasa zapada parca se depune altfel…acolo nu zici ca iarna e din alt peisaj, ci e si ea “la ea acasa”. n-am avut norocul sa vad prea multa zapada de sarbatori, atunci cand toata lumea s-ar fi bucurat. iar acum, cand am ce vedea, sunt in locul nepotrivit pentru peisajul de poveste. nu sunt un mare fan al iernii si cu atat mai putin al sporturilor de iarna, dar mi-e atat de dor sa ma joc cu zapada si sa ma dau cu saniuta…
eu credeam ca sezonul racelilor a fost pana in sarbatorile de iarna. my big mistake. n-am gandit logic si n-am luat in calcul toate posibilitatile; la urma urmei poti raci si vara.
de cand m-am intors de la Piatra-Neamt tot incerc sa-mi fac timp sa dorm alea 12 ore incontinuu, sa nu ma mai simt atat de obosita. nu mi-a iesit in primele 2 nopti, in ciuda faptului ca inainte de a ma baga in pat am baut cate un plic de theraflu dizolvat in apa fierbinte. cica ar fi si somnifer…am transpirat (si cica e bine, pentru ca iese raceala) dar de dormit si odihnit tot n-am reusit. si nici in urmatoarele nopti, pentru ca ajungeam tarziu acasa si trebuia sa ma trezesc devreme… facultate/proiecte/chestii…si daca tot e sambata, azi mi-a iesit schema. dar cred ca s-a intors raceala. presimt ca tot weekendul voi fi inconjurata de cani de ceai si servetele.
asta ma face sa-mi amintesc de ultima raceala…de anul trecut funny story…locuiam la un pas de aici, in Stefan cel Mare si stateam doar cu frate-miu, eu intr-o camera, el intr-o camera. liniste si pace – exact ce nu-mi trebuie cand sunt racita. i need people care sa-mi ia gandul de la situatia in care ma aflu, de copil neajutorat. raman in pana de servetele. BIG PROBLEM! sa-l trimit pe Vlad? cum sa-l deranjez? ametita, cu ochii rosii si umflati si cu nasul infundat, ciufulita, cu hainele de stat prin casa, ma duc la super-market (aproape). iau o cutie de servetele oarecare si ciocolata. ajung la casa, gagica de-acolo cu o privire blanda, ma compatimeste “nu merita sa plangi pentru el. ce-i al tau o sa vina”…in mintea mea: stai cucoana, la ce te referi? cu mine vorbesti? care EL? ii zambesc tamp, ma uit la ea ca la o ciudatenie, platesc si ies. ajung acasa, ma uit pe cutia de servetele pe care erau desenate cateva inimioare fisurate si scria “corazon roto” (traducere: inima rupta). si am inteles in cele din urma cuvintele de incurajare si bunele intentii ale casierei…mai ales ca mai aveam si ciocolata. si m-a ajutat fatza
acum ar trebui sa ma duc sa fac niste cumparaturi pentru casa. dar cred ca las pe mai tarziu/zilele urmatoare, sa nu se intample la fel nu ca m-ar deranja, chiar ar fi comic rau, dar ar strica magia daca s-ar intampla de 2 ori acelasi lucru
am trecut prin vacanta ca voda prin loboda. am asteptat zilele de festival la fel cum imi astept ziua de nastere. poate cu mai multa nerabdare. si au trecut atat de repede…dar am reusit sa savurez fiecare moment. am dormit putin, am ras mult si cu pofta, am cunoscut cei mai frumosi oameni si mi-am marit lista de prieteni. urmeaza “intalnirile de feedback” si pe astea le astept cu sufletul la gura. oricum stiu foarte bine ca toata lumea va lauda festivalul si ne vom minuna cat de frumos a crescut Filmul de Piatra. de la o editie la alta suntem mai implicati si mai indragostiti de ceea ce facem.
am avut alaturi de noi very special people. si vreau acum sa multumesc din suflet bloggerilor care au fost deschisi invitatiei de a participa si care au scris despre noi si despre rezultatul muncii noastre atat de frumos. multumesc din suflet Anne-Marie, esti o fata cu un suflet mare mare si frumos si ma bucur mult de tot ca am avut ocazia sa ne cunoastem si sa devenim prietene! multumesc Turistu si Andi ca ne-ati fost alaturi si va asteptam cu mare drag si la urmatoarele evenimente!
multumesc scumpilor si harnicilor voluntari care au primit pe toata lumea cu zambete si cu bratele deschise. mai e cazul sa mentionez ca de fiecare data cand ne ciocneam unii de altii pe holurile Consiliului Judetean Neamt, ne luam in brate?
au fost 4 zile minunate. nu cred ca se gasesc cuvinte pentru a exprima ce am simtit noi cand am vazut numarul mare de persoane prezente in sala, plus cele care asteptau pe hol sau pe afara sa se mai elibereze putin.
mai sunt aproximativ 4 ore pana la momentul mult asteptat de toata lumea: competitori, invitati, echipa si prieteni (pietreni sau nu). toata lumea alearga in toate partile, se agita. vorbim, facem glume dar si muncim. suntem friendly si raspundem oricarei intrebari (legate de Festival, desigur).
abia astept sa vad reactiile “fierbinti” ale prietenilor-bloggeri, parteneri FdP, Anne si Turistu`. oameni foarte faini care-mi sunt tare dragi. va primim cu inimile deschise, cu zambetul pe buze si speram sa va placa, sa apreciati efortul depus de noi in incercarea de a va scoate din rutina!
…nu stiu ce am facut bun anul asta. am avut 2 ani in care balanta a atarnat mai mult cu rele decat cu bune. am pierdut oameni dragi, nu am reusit sa imi gasesc fizic locul undeva, nu mi-au iesit anumite proiecte pe care le-am aplicat…in fine. oricum a trecut si nu mai pot face nimic. si pentru ca speranta moare ultima, singurul lucru pe care mi-l doresc in 2012 e sa fiu sanatoasa si sa-mi mentin pe buze zambetul si in interior atitudinea pozitiva fata de orice/oricine. voi incerca sa vad mai mult partea buna a oamenilor si sa caut o explicatie plauzibila pentru anumite situatii in care sunt pusa. promit sa invat mai bine mimica, gesturile si micro-expresiile pentru a-i intelege mai usor pe ceilalti si pentru a evita persoanele care stiu ca nu imi vor (face) bine. restul dorintelor pentru noul an nu le spun, poate nu se indeplinesc daca le impartasesc spun doar ca tin strict de partea profesionala a vietii.
aseara vorbeam cu o prietena si faceam exercitii de memorie…incercam sa ne amintim cat mai multe lucruri. am realizat ca imbatranim de la o varsta incep sa te cam lase balamalele (bifat), memoria (bifat), vederea (bifat), auzul (bifat), mirosul si gustul, parul si pielea (inca nu si nu se va intampla curand cu siguranta). am ras cu pofta de amintirile din copilarie, am stat cateva minute uitandu-ne mirate una la alta cand am spus ca prima amintire a mea e de la cateva luni…nu stiu explicatia…apoi am trecut la perioada adolescentei si ne-am adus aminte cum s-au legat cele mai frumoase prietenii (in liceu) care rezista si acum si am reusit sa ne dam seama abia acum cand ne-am indragostit prima data. foarte frumoasa discutie…trust me! a fost un fel de analiza a vietii noastre de pana acum
despre copilarie v-am povestit si voua…sa va povestesc si cum a stat cu indragosteala sigur va citi si el si va zambi macar putin daca nu va rade cu pofta (o ultima fapta buna pe anul asta, mai aduc o schimonoseala din aia placuta pe fatza cuiva )
sfarsitul lui iunie 2008. mai erau vreo 3 zile pana plecam in Germania pentru doua saptamani intr-un schimb de experienta. iesisem la o seara de karaoke cu niste prieteni, dansam, cantam, faceam misto-uri. in timpul unui dans, am vazut un tip care mi se parea cunoscut, nu stiam de unde, dar i-am zambit (incerc sa ma abtin sa pun multe semne dar eu ma prapadesc de ras, desi fara motiv veti vedea). a doua zi primesc un mesaj (era moda cu hi5-ul) in care el isi cerea scuze ca a apelat la un mijloc de comunicare atat de banal si utilizat de toata lumea, dar nu voia decat sa-mi spuna ca eram draguta seara precedenta. sweeeeet, nu? era prima data cand un baiat imi facea un compliment si mi se parea foarte ciudat… in fine…eu am plecat dar am tinut legatura. stiu ca in germania trebuia sa ma trezesc dimineata destul de devreme sa plecam la drum pentru a vizita orasele din zona iar eu stateam pana noaptea tarziu pe net si vorbeam cu el erau tare speriati cei din familie ca ma vedeau dimineata cu cearcane si credeau ca sunt bolnava am vorbit toata vara, ne-am vazut de cateva ori si atat. nu a fost nimic intre noi. am incetat brusc ma indragostisem undeva intre primul zambet si primele discutii. vorbeam cate in luna si in stele si era frumos
nu mai vorbim asa des si nu asa cum o faceam atunci. dar cand ne intalnim (intamplator sau nu) ne salutam si discutam frumos si civilizat, ca doi oameni mari ce suntem mai rasare cate un zambet dar nu deschidem subiectul legat de ce a fost.
si gata cu povestile pe anul asta. faceti si voi un exercitiu de memorie de genul asta. va provoc sa va amintiti cand si cum v-ati indragostit prima data daca a fost ceva linistit sau din contra, cu nabadai radeti si simtiti-va bine. fiti adevaratii voi macar azi, daca in restul anului sunteti constransi de imprejurari sa va comportati intr-un anumit fel.
sa fiti frumosi, buni si sanatosi si la anul. sa ne citim cu bine! va pup
A treia ediţie a festivalului Filmul de Piatra şi-a încheiat selecţia şi se pregăteşte de competiţia finală. Cele 313 scurtmetraje înscrise au fost urmărite de echipa festivalului, iar 55 dintre ele au intrat în concursul final. Ana Ularu,Andi Vasluianu, Irina Margareta Nistor,Aurelian Nica, Virgiliu Mărgineanu şi Ticu Lăcătușu sunt cei care vor juriza cele 55 de filme selectate. E vorba despre 15 filme la categoria Ficțiune, câte 10 la Animație, Experimental şi Videoclip, 9 la Documentar, și 8 în noua categorie dedicată sporturilor extreme. Va exista şi o secţiune necompetiţională, cu 14 filme.
Evenimentul este singurul de gen dedicat exclusiv filmelor produse în România sau Republica Moldova. Iniţiat şi coordonat de regizorul Andrei Dăscălescu, acesta spune că ediţia 3.0 este de departe cea mai prolifică de până acum, cu un record de scurtmetraje înscrise, dar şi cea mai competitivă: “Nivelul filmelor înscrise a fost neaşteptat de bun, semn că din ce în ce mai mulți tineri sunt inspirați să se exprime prin imagini şi sunet. Selecţia este una eterogenă, de la tematică la stilistică și mijloace tehnice” a mai spus Andrei Dascalescu.
Teatrul Tineretului, gazda tradiţională a festivalului este în renovare, aşa că ediţia 3.0 de la începutul lui 2012 se va desfăşura la sala Calistrat Hogaş a Consiliului Judeţean Neamţ. Intrarea la toate programele este liberă, cu excepţia festivităţii de închidere, la care intrarea se face pe bază de invitaţie sau acreditare.
Pe lângă secţiunile din competiţie, evenimentul va mai include concerte (Partizan, URMA, Electric Fence), petreceri cu proiecţii multimedia (Matze și Dan Basu) şi o întâlnire-eveniment cu Draga Olteanu Matei, moderată de criticul de film Angelo Mitchievici. Spectatorii se vor bucura de secvenţe din filmele cele mai îndrăgite în care actriţa a fost protagonistă.
Filmul de Piatra 3.0 va aduce şi cele mai bune scurtmetraje de la festivalurile prietene Next, Anim’est, ShortsUP şi BIEFF, dar şi filme de groază de la TIFF “Umbre” sau filme pentru copii de la Kinodiseea.
Pe lânga programul oficial, invitaţii şi participanţii se vor mai bucura de mini-evenimente la patinoar şi pe pârtia de schi, de plimbări cu telegondola şi de un concept unic în România: Sauna Party.
Program Filmul de Piatra ediţia 3.0
Joi 5.01
19:30 Filmul de Piatra – START
20:30 OFF COMPETITION 1
21:30 FILME DE PIATRA 1 + Q&A cu realizatorii
Vineri 6.01
16:30 NEXT
18:00 FILMINUTE
18:30 FILME DE PIATRA 2 + Q&A cu realizatorii
20:30 OFF COMPETITION 2
21:30 Anim`Est
23:00 UMBRE – scurt metraje de groază
Sâmbătă 7.01
11:00 KINOdiseea
16:30 Special: EXTREM! day
18:30 FILME DE PIATRA 3 + Q&A cu realizatorii
20:30 OFF COMPETITION 3
21:30 ShortsUP
23:00 BIEFF
Duminică 8.01
16:30 Special: Draga Olteanu Matei
18:00 OFF COMPETITION 4
19:30 Filmul de Piatra – FINISH
20:30 Concert URMA (intrarea se face doar pe bază de invitaţie)
obisnuiesc sa ma uit la filme. cred ca pana acum am vazut aproape 1000…daca nu am depasit deja mia. unele imi plac, altele le gasesc dezgustatoare sau mi se par o pierdere de timp si de fonduri. dar imi amintesc replici din multe dintre ele. nu stiu cine a vazut “fools rush in” – are vreo 13 ani sau 14 ani de cand a aparut si a fost difuzat pe mai multe posturi TV. povestea e simpla: un el si o ea; aventura de o noapte; ea – insarcinata; el – indragostit; ea – vrea doar sa scape de gura familiei; el – nu voia dragoste, dar daca tot a gasit-o, incepe sa creada in semne si se termina dragut. bla bla.
partea cu semne e importanta pentru ca da, sunt peste tot. si pentru ca da, am inceput si eu sa cred in ele. incerc sa le citesc si sa le inteleg dar nu-mi iese de fiecare data. in ultimii doi ani mi s-au intamplat foarte multe lucruri la care ar fi trebuit sa ma astept, daca e sa stau acum si sa gandesc totul la rece. multi stiti ca sunt tot timpul cu zambetul pe buze, chiar daca sunt rupta de oboseala sau de fapt foarte trista. si asta e de putin timp – de cand am inceput sa constientizez ca nimic nu este intamplator si intotdeauna exista o parte pozitiva a lucrurilor.
v-am povestit ce a patit mama mea in luna mai anul acesta. de atunci sta acasa. de felul ei o fire foarte activa, cand a ajuns in aceasta situatie parca i-a picat cerul in cap. intr-un cuvant, depresie. e absolut normal, din punctul meu de vedere. dar totul are un final care vine mai repede daca nu te lasi complesit de ganduri si griji, sau mai tarziu daca vezi numai partea neagra. vorbesc cu mami in fiecare zi si chiar daca sunt departe de ea fizic, incerc sa ii fiu un sprijin moral, pentru ca in conditiile astea, este tot ce are nevoie.
intr-o zi i-am zis o chestie care nu stiu de unde mi-a venit…probabil a fost concluzia de la una dintre lectiile vietii. uneori ti se intampla lucruri rele pentru a constientiza ca nu ai avut suficienta grija de tine, ca te-au preocupat alte aspecte (partea materiala, partea fizica – doar exteriorul, grija pentru ce fac sau spun ceilalti legat de propria persoana etc) si ca ar fi cazul sa iti porti singur de grija. pentru ca daca nu o faci tu, nu iti ia nimeni locul din punctul asta de vedere.
semne au fost intotdeauna dar nu au fost luate in seama. de-acum stim ce avem de facut si incercam sa gandim de mai multe ori inainte de a actiona. e drept ca in anumite privinte e bine sa te bazezi pe instinct, dar eu consider ca asta este valabil doar cand exista o conexiune emotionala strong intre indivizi sau intre individ si “obiectul dorintei”
o sa vi se para amuzant, dar e o tema la Tehnici ale Succesului. pe cuvant! o joaca de copii: am ajuns intr-o dimineata la seminar, iar pe masa era o cutiuta facuta prin tehnica origami si m-a luat gura pe dinainte “si eu stiu sa fac din asta! stiu si povestea!”. credeti ca am scapat fara sa demonstrez? sa va spun si voua…
a fost odata un barbat foarte sarac. nu avea decat o bucata de pamant…
…iar recolta a fost foarte slaba. doar cateva kilograme de grau, din care omul nostru s-a gandit sa faca o paine mare, mare, sa manance toata iarna…
vecinii din sat au simtit miros de paine si saraci si flamanzi cum erau toti, au batut la poarta barbatului. acesta, milos, i-a lasat pe toti sa se infrupte. dar i-a mai ramas si lui o bucatica…
a doua zi, cum a scos bucata de paine sa o manance, imediat au aparut toti cateii si toate pisicile din sat, latrand si mieunand de foame. barbatul, mare iubitor de animale, a impartit si restul painii. lui i-a mai ramas foarte putin…
incercand sa gaseasca modalitati de a face rost de mancare, omului nostru i-a venit o idee. s-a dus la dulapul cu haine, cu gandul ca ar putea sa le vanda, sa obtina cativa banuti si sa se aprovizioneze pentru iarna. zis si facut…
in dulap gaseste un cojocel…
o pereche de ciubotele…
o pereche de pantaloni…
si un pulover…
dupa ce le vinde pe toate, considera ca are suficienti bani incat sa manance la restaurant o masa copioasa si mai apoi sa mearga sa-si faca proviziile pentru iarna. merge intr-un restaurant luxos, se aseaza la o masa, singur…
si dupa ce mananca bine, bea un pahar cu vin…
dar isi da seama ca uitase portofelul cu banii acasa. fuge din restaurant, se urca in barca si porneste spre casa, sperand sa ajunga la timp inapoi pentru a achita nota de plata.
cand ajunge acasa…
gaseste portofelul…
si daca vrei sa afli finalul povestii, trebuie sa platesti!
cum am patit de exemplu weekend-ul trecut, cand o vecina (si ruda…mai pe departe, asa…) din sat de la tataia mi-a spus “felicitari, sa-l porti sanatoasa”. am zis multumesc, dar am intrebat “pentru ce?”. observase ea un inel pe mana mea si deh…a dat cu presupusul. am lasat-o cum a picat. deci, cum ar veni, sunt logodita 
incerca sa ma traga de limba si sa ii spun cine e, de unde e, cand e nunta, dar am zambit tamp, am intors spatele si am plecat.
ii zambesc tamp, ma uit la ea ca la o ciudatenie, platesc si ies. ajung acasa, ma uit pe cutia de servetele pe care erau desenate cateva inimioare fisurate 
si scria “corazon roto” (traducere: inima rupta). si am inteles in cele din urma cuvintele de incurajare si bunele intentii ale casierei…mai ales ca mai aveam si ciocolata. si m-a ajutat fatza 
si pe astea le astept cu sufletul la gura. oricum stiu foarte bine ca toata lumea va lauda festivalul si ne vom minuna cat de frumos a crescut Filmul de Piatra. de la o editie la alta suntem mai implicati si mai indragostiti de ceea ce facem.
spun doar ca tin strict de partea profesionala a vietii.
(incerc sa ma abtin sa pun multe semne dar eu ma prapadesc de ras, desi fara motiv veti vedea). a doua zi primesc un mesaj (era moda cu hi5-ul) in care el isi cerea scuze ca a apelat la un mijloc de comunicare atat de banal si utilizat de toata lumea, dar nu voia decat sa-mi spuna ca eram draguta seara precedenta. sweeeeet, nu? 
