din seria: about me
mi-am descoperit o noua pasiune 
analizarea oamenilor. e de ras, stiu. sau nu. in cele 2 saptamani din vara trecuta, pe care le-am petrecut in Germania, am cunoscut fel si fel de oameni, de caractere. Manuela (mama nemtoaica) avea placerea de a se aseza pe o banca, sau chiar pe marginea trotuarului, in zonele foarte aglomerate sau in fata magazinelor, doar pentru a observa oamenii. se lipsea de rascolitul hainelor in favoarea unui exercitiu de imaginatie, lucru care o relaxa. nu e greu sa privesti oamenii mergand, alergand chiar, ce te solicita mai mult e incercarea de a citi gandurile trecatorilor doar privindu-le chipul. e genul de exercitiu pentru care voi spune “puteti incerca asta acasa”. bine, impropriu spus acasa – go out! plimba-te prin parc, aseaza-te pe o banca, ocheste o persoana si concentreaza-te asupra ei, analizeaza fiecare detaliu, apoi revino si spune-mi cum e. daca e neinteresant, esti probabil normal. eu nu prea sunt.
de curand, facand ce am scris mai sus, am observat un lucru comun la majoritatea oamenilor (atentie, nu doar la tineri): castile din urechi. e “cool” sa asculti muzica pe strada. e si mai “cool” sa zambesti in timp ce asculti muzica pe strada. e “mega-cool” (of, Doamne, ce urasc termenii astia!) sa vezi persoane zambind. eu insami ma simt fericita atunci cand observ zambete si nu doar fete morocanoase, incercanate, incruntate. de aici deducem faptul ca muzica e oaza noastra de fericire. indiferent de problemele pe care le ai, ascultand melodia preferata, pentru 3 minute si jumatate cel putin, uiti. uiti ca ai rate de platit, uiti ca te-ai certat cu seful, uiti ca ai facu-o de oaie la vreo ora, uiti ca ai luat vreo nota mica si asa mai departe. in ziua de astazi, muzica a devenit principala modalitate de a te rupe de realitate, fie si pentru o perioada foarte scurta de timp.
fie ca esti observator, fie ca esti cel de sub lupa, continua sa zambesti. poate vei insenina ziua cuiva 
si eu am acelasi obicei, ma uit lung la oamenii interesanti (in special cei imbracati colorat, frumos, ingrijit, cu o coafura mai “speciala”), la raporturile iubit-iubita, sot-sotie (in special in kaufland, la raionu’ de fructe) si cel mai mult imi place sa-i vad in metrou/autobuz citind. e asa fain cand ii vezi cum se chinuiesc sa-si gaseasca locuri in vreun colt ca sa citeasca o pagina-doua pana acasa, ca si cum ar incerca sa fuga de cenusiu si de oras. dar mai amuzant e ca-i vad plictisiti/adormiti/stresati, ma proiectez pe mine peste 3-4 ani in Bucuresti. (superb
)
Da,ceea ce e foarte grav este ca in loc sa ne rugam la Dumnezeu (cel care ne-a creat) sa ne ajute sa rezolvam problemele, noi ascultam muzica, ceea ce e impotriva Lui.In timp ce mergem pe strada ar trebui sa spunem o rugaciune cat de mica si astfel sa ne apropiem de Dumnezeu, dar…….. multi sunt atat de departe de El,incat……..mai bine nu mai spun nimic…..