Mariuca Nastasiu

tipa cu pantofii galbeni

Calatorul adormit

Posted by on Nov 15, 2016

In urma cu doi ani m-am virusat cu trojanul calatoriilor si e singurul parazit de care nu imi doresc sa ma vindec – si ce bine ca nu are leac! Iar daca atunci si acolo mentionam despre pozitiile de somn adoptate pe locul din avion, acum si aici pot scrie un manual despre somnul in autocar/tren (care exista si nu prea, este posibil si imposibil in acelasi timp, un adevarat paradox).


Este mijlocul lunii, iar din 15 zile 10 le-am petrecut pe drumuri: de acasa prin Brasov catre Budapesta, apoi Viena, retur Piatra Neamt, dupa doua zile de pauza am luat calea Bucurestiului cu destinatia Bansko, inapoi cu stop in Borovets, din nou Bucuresti si in final acasa. Nu ma opresc aici, pentru ca maine ma intorc in Bucuresti si de data aceasta capitala este destinatia finala – dar doar pentru 4 zile, ca apoi ma intorc unde mi-e cel mai bine. Te-am ametit suficient? Daca nu, iti dau o tuica – o iau la mine just in case…

Inceputul acestui an a fost unul nelinistit: in fiecare weekend aveam ceva de facut, locuri noi de vizitat, emotii de adunat si energii de simtit, asa ca perioadele in care ma trezeam sambata la pranz fara nimic in plan pentru ziua respectiva au fost depasite cu anxietate si cu teama ca ceva nu e in regula – bine ca nu au durat mult, pentru ca eu nu asta imi pusesem in plan la trecerea dintre ani. Nu mai stiu ce am scris pe biletelul cu dorinte, dar stiu sigur ca mi-am propus sa calatoresc mult si frumos in 2016. Pana in septembrie mi-a iesit in proportie de 15%… si chiar ma gandeam ca nu voi termina anul nici macar cu 50% din plan, insa roata s-a pus in miscare si nu merg franele. Se pare ca inchei anul asa cum l-am inceput si conteaza prea putin ce-am facut (sau ce n-am facut, mai bine scris) intre cele doua perioade.

Revenind la somn, acesta este un punct sensibil, tare-tare-tare sensibil, bolnavicios de sensibil: daca nu dorm cel putin 8 ore, nu pot functiona in parametri normali, adica la capacitate maxima, si nu pot lega prea multe activitati. Asa ca in calatorii am mare noroc de Vivi si Bufni, iar cel mai probabil in curand voi inlocui patul de acasa cu 2 banchete de autocar si imi voi ruga prietenii si familia sa posteze mai des poze cu ei pe Facebook, sa apuc sa ii mai vad din cand in cand.

Vivi si Bufni

Coloana mea plange, dar ma incalzesc cu gandul ca I am a strong independent woman: I bend so I don’t break!, dar doar cu gandul, pentru ca fizicul nu zice la fel. :-D

Si nu stiu altii cum sunt, insa eu – desi incercanata si amortita – astept cu emotie si cu sufletul la gura noile aventuri pe caile lumii.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!