Un an de Minune!

Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Jan 31, 2023

31.01.2022, ora 09:50, aud clar “Felicitari! Aveti o fetita de 3000gr si 52cm!”.

Reactia mea inlacrimata: “Vai, mami, ce de parut ai, iubire mica! Bine ai venit, fericire!”.

Asa a sunat primul moment in care am cunoscut bulgarasul de dragoste ce a crescut 38 de saptamani in burtica mea. Asistentele au poreclit-o Pretioasa – si asa a ramas, fiindca e intru totul o “pretioasa gratioasa”.

Cum am mai spus si probabil ma voi mai repeta de acum inainte, nu cred ca a fost grea sarcina, nu cred ca e greu sa cresti un copil, deci nu pot numi “greu” primul an din viata fiicei noastre. A fost doar un an plin cu provocari care, cu toate acestea, a galopat!

Vreau sa imi amintesc exact cat de mica era Medeea cand am tinut-o prima data in brate, vreau sa nu uit cat de stangaci a primit-o in ale sale sotul meu, “dada” de astazi, de teama sa nu o rataceasca sau sa o raneasca, vreau sa am mereu in gand primul ei zambet chicotit si rasul din timpul somnului, cand cine stie ce distractie avea cu ingerasii. Sunt o multume de lucruri de care ne-am bucurat in fiecare clipa, sau ne-au ingrijorat in altele si eu ma tem sa le uit!

Iubirea noastra mica-mica a crescut si ne-a invatat atat de multe in aceste 12 luni de cand a hotarat sa faca parte din fiecare zi a noastra. Am facut un rezumat al lectiilor de viata si de parinteala, ca pentru fiecare luna trecuta, pe care sper ca ea sa le stie deja atunci cand va fi randul ei de mamica (de va decide asta):

1. Nu pot sa ma pronunt in privinta instinctului matern care apare subit cand ti se pune copilul in brate. Stiu ca eu l-am avut parca de cand sunt pe Pamant. Mi-am dorit copii toata viata si am simtit ca rolul de mama ma defineste. Si acum este implinirea suprema pentru mine, la fel ca in momentul in care mi-am strans pentru prima data puiul la piept.
2. In ciuda a ceea ce iti spun toti cei din jur dupa nastere, cuvintele de incurajare “va fi bine”, “o sa te simti mai bine in curand”, “sa stii ca trece”, “usor-usor o sa revii la normal”, nu ajuta. Am apreciat inmiit mesajele de sustinere din timpul sarcinii si dupa venirea pe lume a micutei, insa psihic nu m-au ajutat cu nimic. Stiam ca nu sunt singura care trece prin asa ceva, lumea nu se invartea nicidecum in jurul meu, iar singurul lucru de care aveam nevoie era sa fiu eu cu mine si bebe, sa ne adaptam la noua realitate.
3. Bebelusii nu au intotdeauna un motiv pentru a plange, asa cum nu au mereu nevoie de un motiv pentru a rade. Totul este nou pentru ei, iar experimentarea tuturor trairilor este esentiala pentru o dezvoltare sanatoasa pe toate planurile.
4. Ajungi intr-un punct de conectare cu puiul, incat de cele mai multe ori te trezesti pentru a-l hrani fix inaintea lui sau odata cu el, pe parcursul noptii (nu e valabil doar in cazul alaptarii, cand simti nevoia de a elibera laptele). Iar in timpul zilei intelegi dintr-o privire ce doreste sa iti comunice.
5. Fie ca bebelusul se trezeste din ora in ora, fie ca doarme si 3-4 ore legate, oboseala mamei este aceeasi, deoarece un somn fragmentat nu este un somn odihnitor, chiar daca aparent e mai lung. Si cate sunt cazurile in care mama se pune la somn odata cu copilul? ? Cei care zic “dormi pana vine copilul ca sa ai rezerve” ar trebui sa taca. Nu e ca si cum poti stoca odihna. Iar eu, daca in sarcina nu am putut sa beau cafea, ohooo, cat am recuperat anul acesta! Am avut zile in care doar licoarea magica m-a tinut pe linia de plutire ☕️.
6. In primul an de viata reactiile copilului la anumiti factori sau anumite persoane/actiuni se pot schimba constant. De exemplu la primele baite poate sa planga din toti rarunchii, apoi sa ii placa dar sa isi doreasca sa se termine repede, apoi sa ii placa si sa planga cand e scos din apa, apoi sa nu isi mai doreasca sa il atinga apa etc. Astazi poate sa ii placa de vecina de etaj, maine sa planga cu bulbuci daca o zareste la geam. Ieri i-a placut iaurtul, azi nu vrea sa il vada. Si tot asa…
7. Copiii se vor comporta INTOTDEAUNA diferit in compania bunicilor/prietenilor si intr-un alt mediu decat acasa, fata de cum se comporta cu parintii. Medeea are zile intregi in care nu mananca mare lucru si poate doarme 1 ora maxim in timpul zilei, dar daca merge la bunici, mananca si doarme pe rupte. Poate fi morocanoasa si plangacioasa o saptamana, dar cand vin prieteni in vizita la noi, e numai un zambet si o distractie, iar dupa ce pleaca tot lacrimi sunt. Asta nu inseamna ca nu sunt momente de cantec si voie buna si cu noi. Insa nu ma ingrijorez si stiu ca e sanatos sa fie asa. Copiilor trebuie sa li se permita sa isi manifeste liber toate trairile cu parintii/tutorele legal pentru cladirea unei relatii stabile si sanatoase in armonie, acasa. Astfel vor gestiona mai usor relatiile in viata.
8. Nu am avut parte de comentarii din partea mamelor nefericite in cautare de validare, asa cum am fost avertizata. Nu pot spune acelasi lucru  si despre babele-cucoane-comentatoare de oras, care au de bolborosit ceva la orice: “de ce te machiezi? Ai copil mic!”; daca sunt data cu rimel nu vad sa o iau in brate sau ce? “Vai, nu ii e frig la cap/maini/picioare?”; sunt 26 grade, la 9 dimineata, tie iti e frig, tanti? “Pfuuu, arunca suzeta ca strica dintii!”; stai bre ca fata mea nici nu are dinti. “Nu sta cam ingramadit acolo in san la tine?”; ce sa zic, Mede nu s-a plans nici cand era in burtica de inghesuiala. In general am raspuns scurt si am mers mai departe, dar am obosit si am avut obraznicia sa ii spun unei doamne cu sfaturi nesolicitate “Dar nu v-am intrebat nimic.”. Replica? “Cata lipsa de respect la tineretul din ziua de azi!”. Tot noi, fratilor, tot noi nu avem respect…
9. Nu cred in treaba aia cu “nu mai stiu cum era viata mea fara copil” sau “habar nu am de ce nu l-am facut mai devreme/tarziu in viata”. Eu stiu foarte bine cum era viata mea inainte, la fel cum stiu ca sunt etape in viata din care ai de invatat pentru a evolua. Nu cred ca imi este dor de vreo perioada trecuta, pentru ca la momentul respectiv am luat ce am considerat mai valoros si am mers mai departe. Nu imi e dor de nopti in cluburi, petreceri si nebunii, escapade te-miri-unde sau calatorii, imi e dor de somn. ?
10. Pana sa ajungi parinte, tot auzi din stanga si din dreapta “lasa ca o sa ajungi tu mama/tata si ai sa vezi cum e” sau “numai o mama poate intelege, ai sa vezi tu!”. O stiti pe aia cu “cand te mariti?”, apoi “cand faci copii?”, apoi “cand il faci pe al doilea?” samd. Eh, asa e si aici. Cand ajungi mama/tata nu o sa se opreasca lumea in loc pentru ceilalti apropiati, ba chiar ti se va spune “ca bunic/a e altceva!” si “vei avea si tu nepoti si ai sa vezi ca totul e diferit!”. Ceea ce te cam constrange sa te raportezi intotdeauna la altcineva, sau la tine cel din viitor. Haida cu traitul prezentului, va rog io! De dragul mogaldetelor daca nu de dragul vietii!
11. Ai nevoie de ajutor! Eu, personal vorbind, nu ma refer la ajutor in privinta ingrijirii copilului. Sunt capabila sa fac asta, e ceea ce mi-am dorit si am invatat sa gestionez multe situatii cu un copil pe sold si functionala fiind doar cu o mana. Cel mai mare ajutor pe care il poti primi este legat de un blid de mancare (traisca Glovo!), de rufe intinse, de gunoiul dus, de cumparaturile facute (de trei ori “Ura pentru Bringo!”) si de curatenia si ordinea din casa. Esti musafir si vrei sa ajuti o mama? Fa ceva din cele enumerate! Ofera-te sa ii speli vasele, sa ii plimbi cainele sau sa calci hainutele copilasului! Sigur ca nimeni vreodata nu le va face perfect, asa cum fiecare e obisnuit in perfectiunea lui, dar orice ajutor de acest gen face cat 1000 de fapte bune pentru o mama. Sigur ca si noi mai avem nevoie de dus si spatiu si timp personal, insa uneori acestea mai pot astepta (venirea tatalui de la munca sau ziua cu bunicii).
12. Asculta-ti copilul. Am mai spus-o de cateva ori, in alt context, ca uneori parintii trebuie sa stie sa asculte si de copil, sa nu aiba pretentia ca doar cel mic sa asculte de cel mare. Fiecare dintre noi are nevoi, doar ca bebelusii nu stiu sa spuna ce vor intr-un anumit moment. Si asta ii frustreaza si plang pana reusesti sa ghicesti ce nevoie a lor ai de indeplinit. Dar nu trebuie sa te frustreze si pe tine, chiar daca tu ai facut tot ce ai considerat ca e necesar si copilul inca plange. Poate are nevoie doar sa fii acolo si sa iti simta inima. Nu trebuie decat sa fii prezent/a pentru puiul tau de om si sa intelegi ca el acum invata sa traiasca in toate felurile omenesti.

Am invatat multe in acest an, am inteles foarte multe atat despre copii in general, cat mai ales despre mine, am realizat ca cei mici nu inteleg vorbele cat inteleg faptele si se comporta in consecinta.

Intr-adevar, “mama se naste odata cu pruncul”, dar a fi mama este un efort constant si continuu, daca iti doresti sa lasi in urma ta oameni integri, care sa aiba nevoie de cat mai putine ore de terapie. ?

La multi ani binecuvantati, Ana-Medeea noastra! Soare si bunatate la tot pasul, Minune Pretioasa! ?