Si intre timp se intampla viata
Venim pe lume singuri.
Plecam de aici tot singuri.
Dar ce se intampla intre cele doua eternitati de singuratate?
Viata.
Cat suntem aici si acum, hai sa ne tinem de mana si de suflet, pentru ca viata nu e data sa o traiesti singur – e suficienta vesnicia de solitudine.
Suntem aici si acum prezenti pentru a ne cunoaste, a ne bucura, pentru a rade si a plange impreuna, dar mai ales pentru a invata iubirea.
Apropierea de alte suflete ne usureaza drumul, iar pastrarea lor in inima inseamna dainuirea lor pe veci. Este minunat cum, desi de multe ori drumurile noastre se despart, sufletele nu se mai pot dezlipi unele de altele, indiferent de momentul zilei, de orgolii, mofturi, asteptari ori distante.
Trupul mereu va asculta, va urma instinctul si va alerga dupa sufletele fara de care se simte singur. Si asta se intampla pentru ca trupul vrea sa traiasca, iar singuratatea nu mai e viata, oricat de implinit material si ghiftuit cu bunatati ar fi corpul, fara alte franturi de lumina in jur se va stinge de nefericire…