scuzati indrazneala de a scrie :)
incerc sa-mi dau seama de cand cuvinte precum “buna!”, “te rog”, “scuza-ma”, “multumesc” nu mai tin de bunul simt, educatie, 7 ani de-acasa, sau cum vreti sa-i ziceti… credeam ca s-au pierdut numai in Bucuresti si in orasele mari, aglomerate, unde toata lumea e pe fuga si nu mai au timp pentru un zambet, ce sa mai zici de un salut sau de un “pardon” cand mai are putin si trece prin tine pe strada… s-au pierdut si se pierd treptat lucruri care ne fac mai buni, lucruri care la urma urmei ne fac oameni si ne faciliteaza convietuirea.
vorbeam cu o prietena de la facultate, la un moment-dat, despre lucrurile astea… ea e tot moldoveanca de-a mea si zicea ca vara trecuta a avut musafiri in orasul natal, prieteni din minunata capitala, si toti se minunau cat de folositi sunt la noi “te rog”-ul si “multumesc”-ul si cum noi ne cerem scuze pentru orice chestie marunta care poate trece foaaarte usor neobservata. e bine ca musafirii au invatat ceva din asta si au urmat exemplul.
nu generalizez, pentru ca nu se cuvine. nu ma pot pronunta cu absoluta siguranta in toate cazurile. sunt oameni si oameni. gasesti needucati peste tot si din pacate sunt din ce in ce mai putini cei care se “deranjeaza” sa te salute, fie si cu un zambet. oare pe ce pun pret parintii din ziua de azi, in educatia copiilor? se straduiesc sa le ofere tot ce au nevoie doar din punct de vedere material si merg pe ideea “vreau sa ofer copilului ce nu am avut eu”… cei “7 ani de acasa” nu mai exista pentru ca de cum a fost intarcat copilul merge la “gradi”. si educatia cui sa o lasam? scolii! perfect! macar acolo copilul nu vorbeste prostii de unul singur si invata prostiile corect din punct de vedere gramatical 
(daca mai are ce invata)
acum cateva saptamani am fost baby-sitter pentru cateva ore… am stat cu o minunatie de fetita de 3 anisori care m-a lasat cu gura cascata. dupa ce m-a privit lung si mi-a spus timida ca ma iubeste, m-a rugat sa-i citesc 2 povesti de nani-nani, povesti pe care ea probabil le auzise de atatea ori… cum nu am fost suficient de convingatoare (sau ea nu avea chef de somn sub nicio forma) mi-a spus ca este randul ei sa citeasca… asa ca m-am asezat confortabil si am lasat-o sa rasfoiasca si sa povesteasca, convinsa fiind ca va mormai ceva, dupa care va adormi. surpriza: pe masura ce dadea pagina, imi spunea povestea din carte cuvant cu cuvant, fara sa omita vreun detaliu… nu stie sa citeasca, dar are o memorie fantastica, asa cum au toti copiii. dar cum spunea si frate-miu: ajungem la scoala si ne prostim cu totii. in concluzie scoala ne strica.
si daca parintii nu isi mai educa plozii, iar scoala prosteste, ce e de facut?