Schimbarea tiparelor mostenite
Pe masura ce inaintam in varsta se presupune ca devenim mai intelepti, mai toleranti, mai rabdatori, mai calzi etc. Sigur ca aceste lucruri se intampla – intr-un Univers paralel si intr-o lume ideala, poate doar teoretica si intr-o foarte mica masura are loc si printre noi, pamantenii de rand. Oare ce putem face pentru a face ca aceste idealuri sa se intersecteze macar putin cu realitatea?
Pentru ca in realitatea actuala oamenii sunt tot mai agitati, iritati, stresati, grabiti, pesimisti, incarcati cu toate grijile si gandurile (ale lor, dar mai ales ale altora), ce mai… complet deconectati de la propria esenta. Desigur, multi nefiind constienti de existenta unei conexiuni cu orice altceva inafara de bani/telefon/masina, principalele 3 elemente cauzatoare de epuizare psihica, emotionala, spirituala si fizica. Graba, discutiile lungi si inutile si fuga constanta dupa lucruri superficiale sunt cele mai mari consumatoare de timp si mai ales de energie care ar putea fi canalizata in directii constructive.
Analizand parcursul meu in viata pana in acest moment, realizez ca aceste obisnuinte ale omului modern de a se plange si de a se incarca cu probleme (de cele mai multe ori ale altora) sunt mostenite din strabuni, reprezentand tipare toxice nascute din frica neindeplinirii nevoilor primare. Problema este ca aceste tipare au scapat de sub control si s-au acutizat, desi nevoile primare sunt satisfacute in prezent. Dar omul traieste pentru viitor, cu gandul la viitor, alimentat de media care ii ofera toate scenariile posibile ale unui viitor inexistent sau crunt. Vestea buna este ca orice tipar poate fi actualizat/inlocuit/eliminat (dupa caz).
Fiind de fel o “sensibiloasa”, pana acum cateva luni ma consumam cu cele mai marunte situatii de viata, atat pe plan personal, cat mai ales in zona profesionala, cu atat mai mult cu cat locul de munca presupune interactiunea cu multe persoane zi de zi. Pe langa faptul ca ma blocam si nu puteam reactiona verbal in niciun fel la “bombele” pe care le primeam, ajungeam acasa epuizata si aveam nevoie de mult timp pentru mine pentru a-mi ridica macar cu o liniuta nivelul bateriei.
Dupa foarte multa analiza si informare in aceasta zona de dezvoltare personala, am reusit sa imi schimb perspectiva adresandu-mi foarte des intrebarea “Cat de mult conteaza acest lucru pentru mine si evolutia mea?” – nu des, foaaarte des, la modul ca ma torturam singura cu intrebarea asta 
. Apoi analizam foarte bine gradul de implicare efectiva intr-o situatie si importanta rezultatului pentru mine. Asa am ajuns la concluzia ca noi toti ne omoram singuri gandind gresit si facand scenarii inutile pentru o viata nelinistita. Apoi am inceput sa reactionez la orice “bomba” cu “Asa, si?”. In continuare ma mai consum cu maruntisuri si ma supara atitudinile celor din jur si neasumarea responsabilitatii, insa intr-un grad din ce in ce mai mic. Nu mi-am propus sa devin nepasatoare la nevoile celorlalti, insa imi doresc sa privesc totul cu detasare si stiu ca sunt pe drumul cel bun.
Si poate rostul tuturor problemelor de matematica rezolvate in copilarie si adolescenta a fost acesta: de a intelege ca orice problema are o solutie, si ca de fapt noi suntem cei care creeaza acele probleme, pentru a ne “condimenta” viata si pentru a ne pastra mintea in continua miscare. Insa conteaza ataaat de mult cu ce ganduri iti alimentezi mintea pentru buna ei functionare, incat nu ar trebui sa te mai mire ca intampini atat de multe situatii ce par fara iesire din moment ce creierul tau primeste si pompeaza in sistem doar vibratii ale gandurilor negative – catre altii sau chiar catre propria persoana.
Ne putem apropia de idealul despre care va scriam la inceput doar privind catre noi, in noi, cu sinceritate si cu dorinta de a fi si de a face bine pentru toate partile implicate.
Inima buna si gand curat!
Imbratisari.
Adevărat!