poezii si zambete
stiu ca nu sunt singura, stiu ca nu zic nimic nou, dar si pe mine perioada sarbatorilor ma duce cu gandul la copilarie si la serbarile cu Mosi Craciuni, cand trebuia sa invatam poezici dupa poezici, care mai de care mai speciale, sa facem scenete si sa colindam cum ne pricepeam mai bine.
ce sa zic, si eu si frate-miu eram copii speciali si “precoci” 
intre timp ne-am pierdut din caracteristici si abilitati… noi n-am avut defecte de vorbire si pe la 1 an jumatate deja turuiam poezici si cantecele si dadeam totul din casa daca intra cineva in vorba cu noi. cum am mai scris si cu alte ocazii, copilaria noastra a fost marcata de poeziile lui Cosbuc, tocmai pentru ca se potriveau atat de bine contextului in care am copilarit: casa bunicilor.
stiu din spusele mamei, dar imi amintesc si eu destul de bine ca Dutzi stapanea foarte bine urmatoarea poezie…si avea o intonatie desavarsita, extrem de potrivita versurilor 
imaginati-va un tzanc brunet, cu ochi mari caprui recitand:
cantec – de george cosbuc
a venit un lup din crang
si-alerga prin sat sa fure
si sa duca in padure
pe copiii care plang,
si-a venit la noi la poarta
si-am iesit eu c-o nuia:
-lup flamand cu trei cojoace,
hai la maica sa te joace!
eu chemam pe lup incoace,
el fugea-ncotro vedea.
ieri pe drum un om sarac
intreba pe la vecine:
-poarta-se copiii bine?
daca nu, sa-i var in sac!
si-a venit la noi la poarta
si-am iesit eu si i-am spus:
-puiul meu e bun si tace
nu ti-l dau si du-te-n pace!
esti sarac dar n-am ce-ti face!
du-te, du-te! si s-a dus.
si-a venit un negustor
plin de bani, cu valfa mare,
cumpara copii pe care
nu-i iubeste mama lor.
si-a venit la noi la poarta
si-am iesit si l-am certat:
-n-ai nici tu, nici imparatul
bani sa-mi cumpere baiatul!
pleaca-n sat, ca-i mare satul,
pleaca, pleaca! si-a plecat.
eu spuneam povestea gastelor cu lacrimi in ochi, atat de intens traiam momentul:
un gansac cu pene lucii
cum trecea pe pod prin sat
si-ntr-o man-avea papucii,
nu stiu cum i s-a-ntamplat
ca papucii lui cazura,
ce pacat, o, ce pacat!
caci erau cu-alesatura,
fara leac de tivitura –
ce pacat!
gastele-auzind cum zbiara:
“auleo! papucii mei!”
intr-un suflet alergara
si-ntrebau mirate ce-i?
“am ramas, plangea gansacul,
pagubas de patru lei!
iata-ma descult, sarmanul!
ce ma fac acum, golanul,
fara ei!”
“haideti toti, si mosi si babe
sa-i catam pe rau acu!”
repede-notand din labe
cardul tot pe rau trecu.
“i-ai gasit?” – “eu nu, surata,
ce ma-ntrebi asa si tu!”
toate-apoi strigau deodata:
“bata-i pacostea sa-i bata!
nici eu nu!”
vara-ntreaga tot umblara,
dar papucii dusi au fost!
si-au sa umble si la vara
pana ce le-or da de rost!
iar gansacul merge, vine,
face cruci si tine post.
“nu-i gasesc! sarac de mine
iar descult e, vezi tu bine,
lucru prost!”
gastele de-atunci, in cale
cand vad apa undeva,
cautand pornesc agale
tot crezand ca-i vor afla.
vin si rate sa le-ajute:
mac-mac-mac si ga-ga-ga!
mac-mac-mac! haid’, vino, du-te,
zile-asa pe rau pierdute!
ga-ga-ga!
iar cand gastele stau gloata
si prin dreptul lor te duci,
sare tabara lor roata
sa te-ntrebe: “ce ne-aduci?
ai gasit papucii? spune!”
tu la fug-atunci s-apuci!
si te musca, doar le-ai spune
de papuci!
se pare ca poeziile acestea au avut o influenta asupra vietilor noastre… Dutzi a plecat “din sat” la fel ca lupul, iar eu caut in continuare papuci, ca o gasca ce sunt 