o viata in cuvinte – ep. 3

Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Dec 24, 2010

La 25 martii am plecat la Şcoala di Brigadiri la Roman. M-am dus la Şcoala Ion Ionescu di la Brad, la Horea. Avem o valizî, mi-am pus acolu’ douî cӑmesî, douî izmeni, on aparat di ras, on prosop di şters, o pastî di dinţ şî o perii, la Girov pi jios, di la Girov la Roman, şî când am ajiuns acolo, deja şcoala începusî de-acuma. M-o luat imediat, m-o bagat în şcoalî, şî dupî ci-am terminat orili cele, m-o chemat şî mi-o predat din nou şî mii ci predӑdesî la ӑia, sî recopirez. Şӑsî luni di zâli am stat acolu’. Martii, aprilii, mai, iunii, iulii, agust. Avem zӑci obiecti pi zî: agricultura socialistî, tecnologia culturii grâului, a sfeclii di zacӑr, a cartofului, a fasolii, a cutari, aşa… lucrӑrili di bazî, agronomia socialistî, plus evidenţî contabilî. Lucrai în brigadî, avei o sutî di oamini. Fiecari om ave’ fişî şî ci lucra într-o zi trebuie sî fii înregistrat ce-o fӑcut în zâua ceia. Şî îmi dӑde’ 250 di lei pi lunî, vinem acasî şî aducem câti un kil di zacӑr, ci mai aducem io…ba o pӑrechi di ciorapi lu’ mamai-ta, ba o geantî odatî i-am adus…
Am stat acolu’ pӑnî la 23 agust. Am vinit acasî, acolu la gospodӑria colectivî era haus. O fost unu’ înainti cari nu ştie’ carti…o vinit di la judeţ şî m-o învestit. Mi-o dat trâi suti di lei şî m-o pus, şî în douî sӑptӑmâni di zâli am pus tӑtu’ la punct, tatî evidenţa contabilî, adicî ci intra în magazâi, bon di işâri, fişî di zâli di muncî pintru oaminii cari lucrasârî, situaţia culturilor, cutari. Şî am început sî lucrez pi fagaş normal. Şî am stat la gospodӑria colectivî opt ani di zâli brigadier. Din ’60 pӑnî în ’68. În perioada asta s-o format cadri multi di agriculturî, injineri, şî i-o trimes la noi la gospodӑrii. Adica di ci sî stau eu brigadier cu şӑpti clasî primarî, şî sî nu-l punî pi ӑla inginer. Şî la noi l-o trimes pi Stanciu. Şî o mai fost unu’ Melinti. Vinisî acuma în loc di 8 brigadiri câţ eram, 6 injineri şî i-o pus şӑfi di fermi.
Eu avem trâi copii. Şi sî fac, cum sî mӑ duc, un’ sî mӑ duc. Cî sî mӑ puii şӑf di echipî. Nu am vrut. Şî am zâs sî mӑ duc şî eu la Sӑvineşti la fabricî, eu avem nevoii di bani. Da’ cu banii pi cari îi luasâm di la colectiv, vreo 5000 di lei, am luat mobila ceia frumoasî din casî, şâfonera, cu oglinda şî recamieru’. Am vinit frumos la oraş, m-am dus la Forţâli di muncî, m-o trimes la Sӑvineşti. Când m-am dus colu’, era o hoţoaicî, doamna Aivӑncesei. Mi-o cerut certificatu’ di şӑpti clasî. Eu nu-l avem…îl perdusâm în armatî şî nu am mai scos altu’. Avem foaia matriculî, şî o ţâpat la mini cî nu-i valabilî. Viu înapoi acasî. Scârba me’…nici bani nu mai avem. Şî mӑ întâlnesc cu frati-niu Fӑnicî. “Ci-i cu tini, mӑi?” şî îi zâc “Ioti nu vre’ şî mӑ primeascî. N-am certificatu’”. Şî el zâci “Haidi cu mini pӑnî acolu’”.
Şî am ajuns la ora 2. Ni ducim la doamna Aivӑncesei. Ista era securist, ave’ legitimӑţâi mai multi la el, era un om greu. El s-o recomandat cî îi un inspector di la Sindicat. “Doamnî, uiti avem un caz aici cu tovarӑşu’ ӑsta, cî zâci cî nu vraţ sӑ-l angajaţ cî n-ari şӑpti clasî primary. Ari, da’ ari foai’ matricolî, n-ari certificatu’”. “Sî facî la ziar publicitati”. “Ei nu, doamnî, matali îl angajӑz acuma cum îţ spun io. Cî dor nu-i fabrica matali aici. Ai fi mata cineva aicişa da’ dacî vrei sî ai de-a faci cu mini, îţ arat eu cum sî discurcî treaba. Pre’ vӑ faciţ di cap aicişa. Di asta am vinit şî eu aicişa. Am vinit sî ti pun pi matali la punct. Dӑ-i frumos omului fişî di angajari, trimete-l la fabricî. Omu’ arî copii şî vre sî lucrezî ”. O sӑrit ceia în sus, s-o învârtit, s-o sucit, o işât pӑnî afarî, gata mi-o dat imediat repartizarea la Melana II.
Mӑ duc colu’ la Melana II, alt hoţ. Îi zâc cî am repartiţâi di la doamna Aivӑncesei, sî vin la Melana II. El ie di colu’ telefonu’ rӑbdi şî sunî. Şî îi zâci sî mӑ angajӑzî imediat. Îi zâc cî sânt din comuna Ştefan cel Mari, di aicia din judeţ. Mӑ trimiti la domnu’ Saveluc, sî vӑd ci decidi el. Saveluc era şӑfu’ fӑbricii. Ӑsta era şӑf di secţâi, cî era Melana II, Melana III… când ajung la el, ceala ma întreabî “Da’ n-ai avut treabî la colectiv?”. Şî zâc “N-am avut, am vinit sî mӑ angajaz şî eu la fabrica dumitali aicişa”. Şî mӑ trimeti înapoi la injineru Bostan, la Melana II. Da’ ci m-o purtat aşa o jiuma’ di zî. Şî mӑ trimiti la presî. La presa di ambalat puf. Nu era o treabî gre’. Acolo era uşor. Era totu’ automat, numa’ statei cu mana pi nisti butoani, face’ balotu’ di fibri asa frumos, îl învartei c-o bucatî di hârtii, îl învӑlei c-un sac şî-l punei în 3-4 baloati de-iestea. Fӑcei cam 8 baloati într-o zî, cî pӑnî sî alimenta maşâna, dura o orî, o orî jiumati, douî. Avei timp sî fumez, sî ti duci sî ti plimbi. Şî m-am pus pi treabî.
Când o vazut ӑla cî m-am pus pi treabî, mӑ cheamî într-o zî doamna Aivӑncesii la ie. “Am sî ti rog ceva sî-mi spui precis. Cini era aceala cari o fost cu mata?”. Şî îi zac “Doamnî, nu mӑ întrebaţ pi mini cî eu nu ştiu cini era. Eu eram foarti amӑrât, foarti nӑcӑjât, am acasî trâi copii, tre sî mânânci şî ei o bucatî di pâini şî am vinit sî lucrez şî eu la fabrica asta aicea. Şî am auzât cî aicea nu sî intrî dicât numa’ cu escrocherii. Sânt mai multi cazuri cari au ajuns la urechea organilor superioari şî vor sî facî luminî”. O facut ie mari escrocherii acolu’. Pӑnî nu sî duce omu’ cu o mii, douî di lei sî-i ducî ei, nu intra. Şî pi urmî o început sî curgî la Uzinî oamini, îi angaja, farî ca sî mai steii pi gânduri.
Fӑcem naveta. Hohooo. Opt ani di zâli fӑcem naveta la schimburili unu, doi şî trâi. La schimbu’ unu şî la schimbu’ trâi avem cu ci sî ma duc. Da’ schimbu’ 2 îl fӑcem pi jios. Opt ani di zâli ajiunjem la 12 jumati noaptea.

De la Savinesti ai iesit la pensie?
Da, la 62 di ani. Dupî Revoluţâi, imediat. O vinit ordin într-o sarî, eu mӑ ducem la fabricî, am lucrat vreo paişpi ani di zâli numai schimbu’ 1. Avem cursî dimineaţa, mӑ ducem, vinem, şî pi urmî, m-am luat la harţî cu un injiner di acolu’ şî m-o dat în schimbu trâi. Şî o vinit decretu’ di la Iliescu cî cini ari şӑizӑci di ani împliniţ, la pensâi, nu are voii sî mai steii în fabricî. Şî eu n-am ştiut nic. Asta o fost luni dimineaţî. Am lucrat, nu s-o ştiut nic, miercuri, cân’ sî mӑ duc la masî, mӑ cheamî la camera cu docomenti, pi mini şî pi alţâii vreo trii cari avem pisti şӑizӑci. Di la 1 aprilii noi urma sî fim pensionaţ, era triişpi martii. Şî o zâs cî dacî mai vrem, putem sî mai lucrӑm, dacî nu, sî ni luӑm docomentili. Când am auzât aşa, eu m-am întors în secţâi, da’ nu m-am mai dus la locu di muncî uni trebuie’ sî lucrez io. Am vinit aicia în vestiar, aicia era baii, avem io dulapu’ meu cu tӑti hainili meli şî ci avem io acolo, am luat aparatu’ frumos şî m-am bergherit, am fӑcut o baii bunî, mi-am strâns tӑti lucrurili cari li avem, on cuţât, o farfurii, on aparat di ras, o canî, on pahar, o perii di dinţ, cum ari omu’. Mi le-am pus tӑti într-o sacoşî, m-am îmbracat curat, am încuiet vestiaru’ şî m-am dus jos în secţâi. Când mӑ vedi maistru îmbracat la oara 11, “Ci-i nea’ Jora, ci s-o-ntâmplat?”. “Da’ nu s-o-ntâmplat nica, ci sî sî întampli? Dacî mӑ vez’ cî-s sӑnӑtos… am vinit sî vӑ urez la mulţ ani şî sî vӑ rӑmânî fabrica dumnevoastrî, s-o stӑpâniţ dumnevoastrî di acuma cî mii nu mai îmi trebi”. Normal înainti di pensâi, îţ dӑde’ concediu şî îţ dӑde’ nişti bani, o premî, cum era pi atunci. Eu am zâs cî nu mai am nevoii di prema ceia, nici di concediu, eu sunt pensâonar. ‘Ceala o ramas şî sî uita la mini şî ni-o zâs sî merg sӑnӑtos. M-am dus şî la coleji şî mi-am luat ramas-bun di la dânşâi. Şî la doişpi fix eram la poartî. Dacî pӑnî atuncia, când işӑm la poartî, întotdeauna mӑ cata pӑnî şî în şoseti, atunci nu m-o întrebat nimini di nica. Am işât frumos afarî, m-am suit frumos în cursî, am vinit la Piatra-Neamţ, m-am dat jos acol’ la blocu’ turn şî m-am dus la Central. Era Doru Marii, era chelner. Vinde’ beri pi terasî la masî. M-am dus sî-mi ieu şî eu o beri sî beu. Am intrat acolu pi terasî, da’ acolu era cam coadî. Când m-o vӑzut Doru “Mata ci vrei, neni?”. “Mӑi, dӑ-mi şî mii o beri, mӑi Doru, sî beu!”. Ş-o vinit Doru imediat şî mi-o adus 2 stecli di beri şî 4 mici. Cî era şî gratar acolo. “Da ci faci neni?” zâci… “Mӑi Doru, zâc, începand di az’ înainti nu mai fac naveta la oraş. De-acu’ mӑ strâng acasî. ‘Oti am işat la pensâi.” Ş-am bӑut 4 stecli di beri atuncia, ş-am luat sacoşa cu ci era şî am luat o steclî di Monopol, şî când m-am suit în cursî am cinstit pi tӑţ colegii di navetî. Când m-o vӑzut fimeia “Eşti bat”. “Nu nimica, fimeii. Nu-s bat. Am terminat cu fabrica. Nu mӑ mai duc de-acuma. Nu ti mai scoli mâni sî-mi pui mancari.”
A doua zî dimineaţî m-am dus la colectiv. M-am dus la cartofi la Şӑrbeşti… sî di atunci o trecut douzaşi di ani, am di când am luat pensâi di la stat, cu vo` lunî înainti sî ti naşti.

Ai 4 copii. I-ai susţinut sӑ meargӑ la şcoalӑ?
Sî încep cu unu. Am dat pi Miluţa la şcoalî la Soci. Era ceia mai bunî în clasî. Am vӑzut eu cî îi aşa bunî la învӑţӑturî, am dat-o în clasa a 5-a la oraş la şcoalî. M-am nӑcӑjât cu ie cî era greu, am ţânut-o pi la gazdî, pi la cӑmin… o reuşât la Petru Rareş şî am ţânut-o la internat, o mai fӑcut naveta şî acasî, şî o învaţat şî liceu’. S-o dus la Bucureşti şî o fӑcut şî facultati, l-o cunoscut pi Nicu şî s-o cӑsӑtorit, s-o angajat şî o ramas acolu’.
Cu mamî-ta o fost altî treabî, cî ie o ramas în Piatra-Neamţ. O absulvit şî ie la Petru Rareş, s-o angajat la Sӑvineşti, tot o mers pi la cursuri şî ţâne cuvântӑri, cî o trimite di la UTC, cum era pi atunci şî l-o cunoscut şî ie pi Florin la un congres de-ceala şî s-o luat şî gata.
Viorel o învaţat şî el şcoala primarî la Soci, o dat la Petro-Chimii. L-am bagat la internat, cî ave dreptu’ sî steii la internat. Da era strict acolu’ şî o zâs cî el faci naveta acasî. S-o angajat şî el şî s-o-nsurat cu Gabriela şî asta o fost.
Dӑnuţ, cel mai mic dintri copchii, o învaţat şî el pӑnî s-o dus în armatî şî can’ o vinit din armatî, s-o dus ş-o dat la poliţâi. Ş-o învaţat doi ani di poliţâi şî s-o facut poliţâst.
Şî acu’ tӑţ îs la casâli lor, fiecari cu câti doi copii, am patru nepoati şî patru nepoţ şî eu am ramas sângur. Poati ajiung sӑnӑtos sî vӑd macar unu dintri voi aşazat la casa lui.
Da… şî cu asta am terminat povestea. Hai sî mâncӑm ceva cî mi-i foami. M-ai ţânut pre` mult di vorbî şî ni s-o uscat şî gatu’.
Mai am o curiozitate… ce domeniu ai fi ales dacӑ ai fi avut posibilitatea sӑ îţi continui studiile?
Nu ştiu dom’le ce-aş fi vrut. Acuma n-aş pute’ sî-mi dau sama ce-aş fi putut faci eu atuncea. Di fӑcut aş fi fӑcut eu ceva. Sî studiez o disciplinî, poati liceu’ Petru Rareş, di acolu mӑ ducem undeva… nu ştiu ci gӑsӑm eu di cuviinţî, poati injiner. Da’ dacî n-am ajuns pi acolu’, di ci sî mai vorbesc…

povestea s-a terminat. dar viata merge mai departe. aici suntem in formula completa:

in 2007, la nunta de aur a bunicilor mei. acum, suntem mai putini cu unul. lipseste esentialul.