Nu mai lasa pe maine…
Oare de ce ne amintim de lucrurile care conteaza intr-adevar in aceasta viata doar atunci cand suntem in situatii de criza?
De ce ne lasam in halul asta purtati de valul confortului si al cotidianului si lasam linistea personala pe mai tarziu?
Din copilarie mama imi tot repeta: nu lasa pe maine ce poti face azi. Asta pentru ca (recunosc) sunt mai lenesa, ma pornesc mai greu intr-o directie, insa daca ma pornesc, pun frana doar la linia de finish. Si bine mi-a mai prins vorba inteleapta a mamei – nu la treburile casnice, ci in viata. Prefer sa se stie astazi foarte clar pozitia mea fata de o situatie, pentru ca maine poate fi prea tarziu.
O fi ciudat, infricosator, greu de inteles si acceptat. Poate pare imposibil sa le spui celor din jur cat ii apreciezi, ca ai nevoie de ei, ca ii vrei in viata ta, ca uneori simti ca nu mai poti respira daca nu ii privesti macar o clipa in ochi, ori ca te topesti daca nu ii atingi si imbratisezi.
Va spun drept ca nimic nu este mai frumos decat sa fii disperat sa iti manifesti trairile interioare pozitive.
Suntem oameni si chiar nu detinem atat de mult controlul asupra vietii precum ne place sa credem. Nu stim niciodata cine are nevoie de gandul nostru bun sau pur si simplu de prezenta noastra. Si nu stim pentru ca nu ne spunem.
Iar maine e intotdeauna prea tarziu si prea departe, insa maine s-ar putea ca unul dintre noi sa nu mai fie, pentru ca maine nu e garantat nimanui. Cu atat mai putin saptamana viitoare, luna viitoare… ori viata viitoare…