Nu locuiești într-o țară, locuiești într-o limbă (Emil Cioran)

Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Jan 19, 2021

Astazi mi-am reorganizat putin postarile de aici si am realizat cat de mult m-a ajutat scrisul, cate lucruri s-au schimbat si ce a reusit sa ramana la fel, definindu-mi oarecum stilul personal. Si inevitabil am comparat scrierile mele de acum 12-13 ani cu discutiile de zi cu zi la care se intampla sa mai asist sau scrierile celor din jur din prezent. Iar concluzia nu e una frumoasa… Cel mai trist este ca ne pierdem identitatea si odata cu ea si limba in care ne-am nascut.

Mult timp am scris predominant in engleza (sau “rom-gleza”), pentru ca mereu mi s-a parut ca suna altfel gandurile mele in limba lui Shakespeare si ceea ce vreau sa exprim se intelege mai clar. Numai ca publicul meu nu era acelasi de acum, care este mult mai variat, educat, informat, mult mai usor de plictisit si de pierdut datorita (sau din cauza) celorlalte optiuni disponibile pentru ochiul critic. Lucrurile nu s-au schimbat din perspectiva mea, in continuare consider ca ceea ce vreau sa exprim de multe ori suna mai frumos in alta limba, insa in viata de zi cu zi aleg doar limba romana – bine, asta in cazul in care nu vorbesc cu vreun client sau interactionez cu persoane care nu cunosc graiul meu (inclusiv moldovenismele!). Si de la articol dupa articol in engleza (sau “rom-gleza”) am ajuns sa scriu predominant in limba romana, iar in alta limba sa public pe blog poeme sau alte creatii preluate cu sursa.

Si au inceput sa ma doara tare urechile atunci cand ies pe strada sau cand ma uit pe retelele de socializare si aud 70% din cuvintele rostite in cu totul alta limba decat romana – poate uneori s-o vrea a fi engleza, insa nici aia nu e din pacate! Chiar umbla la un moment dat pe Facebook un fragment din ziua unei persoane, habar nu am cat de real, insa mie mi s-a parut perfect pentru descrierea zilelor noastre; fragment in care majoritatea cuvintelor erau in engleza. Pe langa faptul ca multor cuvinte nu le cunoaste toata lumea traducerea sau sensul, era extrem de obositor de urmarit firul narativ/logic. Asa ca raman la ideea mea ca cel mai bine este sa vorbesti limba pe care o stapanesti, nu sa faci talmes-balmes (nu ala care se mananca!) dintr-un suflu cu 3 vorbe ametite.

In online transmiterea mesajelor este limitata de probleme care nu pot fi “reparate”, astfel ca ne raman doar cuvintele si semnele de punctuatie pentru a exprima ceea ce gandim si simtim – lucru care uneori este solicitant in cazul in care iti doresti ca mesajul tau sa fie pe deplin inteles de interlocutor/cititor. Nu sunt eu cea mai clara si corecta in exprimare, poate nu sunt coerenta, nu cunosc toate regulile gramaticale, insa le am cu nenea Gogu si imi place sa il mai intreb una-alta cand am dubii. In plus mai detin si ceea ce se numeste bun simt si nu imi doresc sa imi obosesc sau sa imi (mai) supar cititorii cu vorbe imprumutate de peste tot.

Nu imi voi cere iertare pentru cele scrise si neintelese de altii in cei aproape 14 ani de blog, pentru stiu ca am exprimat lucrurile dorite si gandite, si nici nu promit ca nu se va mai intampla, insa imi asum totul: bune, rele, gresite, corecte, opinii sau citate. Un lucru, insa, este sigur: voi face astfel incat toate cuvintele de suflet sa ajunga pe intelesul tuturor la destinatie.

Cert este ca din aceasta experienta de scriere in “vazul lumii” am invatat sa fiu mai atenta la felul in care imi astern gandurile pe hartie (aia e prima ciorna pentru rezultatele finale de aici) si am invatat sa filtrez foarte bine ceea ce urmeaza sa public, astfel incat sa nu jignesc si sa nu atac, nici sa nu provoc sau sa intimidez. Am invatat sa aleg ca din experientele personale sa extrag lectiile care merita transmise mai departe, sa existe calitate mai degraba decat cantitate.

Am inceput sa scriu pentru mine – si pentru frate-miu, sau mai degraba de gura lui – si am continuat pentru ca am observat ca sunt si alte persoane care rezoneaza cu ceea ce am eu de transmis. Asa ca nu-mi ramane decat sa multumesc din inima pentru atentie si rabdare, pentru parerile exprimate in comentarii sau in mesaje private si va invit sa imi fiti alaturi in continuare in aceasta calatorie intre randuri!