locuri si oameni
mi-am facut veacul prin Bucuresti vreo 3 ani si mi-a ajuns. nu m-am regasit acolo, nu acolo era locul meu – cel putin asa-mi place sa cred si asa consider acum. dupa cum stiti din ce ati citit pe aici, sunt “o ciudata” si daca simt ca ceva nu e in regula intr-un anume loc, fug cat ma tin picioarele.
nu cred ca v-am povestit despre vizita la Casa Poporului, locul in care am trecut prin toate starile, in decurs de 2-3 ore. eram fascinata de cladire in sine, de luxul si enormitatea ei, eram fericita ca umblam prin locuri prin care s-au perindat milioane de oameni, printre care si mari personalitati, dar imi doream foarte mult sa se termine turul cat mai repede, pentru ca simteam ca nu mi-e bine acolo… greu de descris exact care a fost sentimentul… pe masura ce ghidul povestea si prezenta atat de frumos fiecare camera si momente istorice (sau nu) petrecute acolo, eu simteam nevoia de aer. apogeul starii groaznice a fost in momentul in care am intrat la subsol, unde era o galerie cu toate fazele lucrarilor de constructie a cladirii. simteam ca-mi sta ceva pe umeri si chiar nu mai rezistam, asa ca am urcat inapoi in hol, unde ma simteam un pic mai “safe”, dar nici acolo nu era prea grozav. mi-am revenit abia acasa 
dupa ce am rumegat informatiile si am facut legaturi si cu alte stari similare avute in anumite situtatii, mi-am dat seama ca asa deosebesc energiile negative de cele pozitive.
la fel mi se intampla si in cazul oamenilor: daca mie imi transmit a good vibe, as sta in compania lor cat mai mult timp (cu riscul sa ii plictisesc grozav), iar daca vibe-ul e pe minus, ma retrag politicos sau ii resping politicos. iar omul bun se simte. citesti pe chipul lui ca are un suflet frumos… ok, sunt clisee toate chestiile astea pe care le scriu eu aici, numeste-le cum vrei, dar sunt lucruri adevarate si pe omul bun il recunosti in momentul in care il vezi oriunde: in reviste, in poze, la TV sau face-to-face. lucrul asta nu se schimba, nu e un accesoriu pe care il porti sau nu, dupa cum ai chef. esti bun pentru ca ai sufletul bun, nu pentru ca faci gesturi care sa-i multumeasca pe ceilalti.
ca toata lumea, am si eu zile proaste, chiar daca zambetul meu ramane tot acolo unde ii e locul. cand intalnesc oamenii buni totul se schimba – intotdeauna. astazi a realizat acest lucru Mihai Morar. intamplarea a facut sa fim in acelasi timp in aceeasi cafenea. m-am dus la el, m-am prezentat si i-am zis ca mi-e drag de el (nu va imaginati ca fac asa cu toate personajele din show-biz pe care le intalnesc, pentru ca foarte putini sunt de calitate). a zambit, am schimbat cateva vorbe de politete, i-am urat o zi placuta in continuare si m-am intors la locul meu. brusc mi-am revenit la starea mea normala (aia de nebuna, pentru cei care nu ma cunosc). si asa am realizat cat de bine i se potriveste tilul emisiunii pe care o prezinta: rai da` buni – pentru ca el chiar e un om bun.