Lectii zilnice
In fiecare zi am bucuria de a invata lucruri noi sau de a realiza ca anumite chestii pe care le vad in jur nu mi-as dori sa le traiesc, sau mai bine spus sa le duc mai departe. O numesc bucurie, pentru ca fiecare pas pe care il facem spre constientizare inseamna evolutie. Si daca evoluezi, nu ai motiv sa fii suparat, chiar daca schimbarea nu te incanta. Dar nici sa nu intelegeti ca sar in sus si bat din palme de mare bucurie ce simt.
Duminica trecuta ma indreptam in pas alert catre sectia de votare si la un moment dat drumul mi se intersecteaza cu o familie din 4 membri: mama, tata si 2 baietei. Unul dintre pusti (in jur de 5 ani) se deplasa inainte prin mers lateral, indreptat catre parinti si strigandu-i cu ardoare, acestia fiind prea prinsi de discutia lor pentru a-l baga in seama cu mai mult de un “taci, ca iti rup gura!”.
Pentru ca puiul nu se uita unde paseste, iar eu deja eram pe jumatate in boschetii de pe margine pentru a-i face loc, se loveste de soldul meu (sau mai bine zis se inteapa in oasele mele ?) si se loveste si de poseta pe care o ia putin inainte. Ma opresc pret de cateva secunde sa ma asigur ca nu e zgariat si ca nu ia calea spre boscheti, dupa care imi vad de drum. El nu a schitat nimic, niciun “au” si nici vreun plans… Dar cat am mai mers vreo 50m i-am auzit pe ambii parinti bolborosind si injurandu-ma “Ce-ai, fa, esti nervoasa? Ce te legi de copchil? Hai sa-ti scot eu nervii din cap…etc etc”, cruci, vii, morti, pomeniti si nepomeniti.
Nu m-am oprit.
Nu m-am intors.
Nu am reactionat, desi salbatica din mine le-ar fi tinut o morala si le-ar fi dat si o serie de linii la palma.
Am marit pasul spre sectia de vot cu speranta ca poate la un moment dat ceva se va schimba in lumea asta. Poate nu cu un vot. Dar poate macar cu lipsa de astfel de reactii pline de neiubire, frustrari si vederi inguste.
Nu traiesc intr-o bula si stiu ca e foarte greu sa schimbi educatia unor oameni, a unei comunitati, ce sa mai zic de intregul popor, iar la intreaga lume nu visez… Insa cred in puterea exemplului si cred in cercurile concentrice create in urma actiunilor mele:
a) Daca raspund negativ reactiilor negative, cercurile de negativism si scandalul vor fi tot mai mari.
b) Daca nu reactionez, se fac 2 cercuri si s-au linistit apele, iar fiecare isi duce viata mai departe.
c) Daca primesc o vorba buna, o intorc alaturi de un zambet, mai primesc un zambet si un multumesc, si tot asa frumosul creste.
Totul tine de puterea mea de a constientiza momentul si de a fi eu in control asupra emotiilor, nu invers. Chiar daca asta presupune sa plang putin de ciuda cand ajung acasa sau sa trantesc 2 pixuri si 3 dosare cand sunt la birou, insa stiu ca apoi sunt eliberata si putin mai inteleapta.
Acestea fiind spuse, dragi parinti, acordati-le atentie copiilor vostri atunci cand va cer, ca altfel se accidenteaza grav in oasele si poseta vreunei nebune si din vina voastra raman cu sechele si leziuni pe viata.