insomnie…

Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Oct 18, 2010

sper ca mama sa nu citeasca asta…
e a treia noapte la rand, cand nu pot dormi…si ceva mi-a spus “ia si scrie…poate iti mai revii”.
credeam ca am depasit perioada critica. speram sa nu mai simt cum ma apasa ceva pe piept. zilele in care am zambit incontinuu nu pareau a ascunde alte zile in care, disperata, voi cauta prin buzunare o farama de zambet. fie el si unul tamp. dupa ce pierzi o persoana atat de importanta din viata ta, care ti-a aratat primii pasi in viata si te-a invatat cum si cand sa razi, sa plangi, sa fii demn si sa pastrezi pentru tine suferintele, fara a “impovara” pe ceilalti cu ale tale (asta nu mi-a iesit niciodata. sunt o plangacioasa), nu-ti vin in minte decat momentele frumoase prin care ati trecut impreuna…nenumarate zile insorite de vara, pline de chicoteli si zambete de copii care descreteau fruntea ei brazdata de ani si griji…si iernile geroase in care dormeam impreuna si-i spuneam “sa dormi numai cu fata la mine”, iar ea, amuzata, ma intreba mereu “pana cand vrei sa dorm cu fata la tine? pana cand am sa mor?” si eu o certam “de ce vorbesti asa de urat?” si adormeam…si ma trezeam plangand, iar ea ma lua in brate, imi spunea o rugaciune si adormeam inapoi…oare ce visam atunci?
si iti amintesti un singur moment urat, pentru ca celelalte au fost acoperite de praf si s-au dus la fel de repede cum au venit. doar asta nu. pentru ca asta a fost cel care ti-a spart sufletul in tandari. despartirea…dar nu e definitiv…ne vom revedea.
printre lacrimi, iti doresti ca cineva sa vina sa te ajute sa iti maturi sufletul si sa il faceti, impreuna, o gramajoara, pentru ca mai tarziu sa se lipeasca singur…chiar daca va fi ciobit, intr-un colt…