In toata perioada in care am lipsit, nevoia de a scoate din mine gandurile a fost constanta, insa in practica nu am reusit niciodata sa o duc la bun sfarsit, pentru ca mereu era un “maaamiiii” insistent, o izbitura suspecta sau un somn nefacut care afecta viata tuturor din casa – in special pe a mea. Dar nu ar trebui sa ma plang, nu? Asa spun regulile nescrise din neam in neam ale mamiceniei. Eu am facut-o, desi mi s-a spus si ca ma alint, deci in final nu s-a schimbat nimic. Insa am scos din mine frustrarea, m-am eliberat si am continuat. Pentru ca uneori doar de asta avem nevoie – de un plans bun si de ragaz pentru a vorbi/manca/bea o cafea cu un alt adult fara intreruperi din minut in minut ale unor glascioare mici cu emotii mari.
Somnul fragmentat si in mare parte lipsa lui din ultimii doi ani mi-au facut procesul de adaptare la noua formula, de recuperare fizica si ingrijire a micutilor de 100 ori mai dificil. E clar ca o mama odihnita are parte de o cu totul alta experienta in cresterea copilului decat o mama care nu aduna mai mult de 4 ore de somn pe noapte, cu treziri dese si perioade de veghe lungi. Iar cuvintele alea pe care le auzeam la tot pasul “bucura-te de perioada aceasta” adaugau si mai mult la presiunea pe care deja o simteam greu de dus.
Mai exact de ce sa ma bucur? Pentru ca din cauza oboselii nu vedeam nimic. Sa ma bucur de tantrumurile specifice varstei de 3 ani, care dureaza minim 45 min de 3-4 ori pe zi? Sa ma bucur ca baiatul sta in sezut si bate din palme… 3 ore NOAPTEA? Sau sa ma bucur atunci cand fetita aduce “crocobauri” de la gradinita si baiatul ii inmulteste, astfel incat toti din familie horcaie si vorbesc pe nas? Si in toata aceasta perioada, asta e viata care s-a intamplat. O viata normala, cu copii mici, cu nopti nedormite, cu o minte prea obosita sa mai tina minte cum se numeste ultima carte citita, sau macar despre ce era vorba in ea, insa care nu uita la ce ora trebuie sa administreze medicamentul celor mici, ori sa faca calcule prealabile: cand ar trebui sa ii pun la somn, ca pana atunci sa le citesc, sa fie spalati, sa fi servit deja cina etc. – calcule plictisitoare de parinte.
Iar pana sa ma intorc la scris, mi-am zis ca poate inregistrandu-ma vorbind imi va fi mai usor sa tin un sir al gandurilor pe care as putea ulterior sa le postez asa, audio/video. Si am incercat o data, apoi mi-am zis ca nu-i de mine, am sters si am dat uitarii. Nu as fi putut nici macar sa ma ascult si sa transcriu totul, pentru ca m-as fi impiedicat de propriile critici, pentru ca nu mai facusem asta niciodata si nu era un lucru care sa simt ca ma defineste, parca auzeam pe altcineva vorbind, parca aveam un limbaj in ganduri care nu putea fi tradus de cuvintele vorbite.
Si am respirat si mi-am reamintit ca vocea din capul meu suna cel mai bine doar in capul meu, citind. Asa ca am in plan sa ii dau iar de treaba – sa imi citeasca ce mi-a dictat.
In viata de zi cu zi, daca nu cunosc interlocutorul, imi e greu sa ma adun si sa vorbesc despre ceva, sa pun intrebari, sa raspund, sa fac conexiuni, iar creierul meu de mamica, ajutandu-ma enorm perioada post-partum, probabil e neted ca un fund de bebelus. In schimb apreciez atat de multe femei care pot face asta pe retelele sociale, incat uneori ma fac sa cred ca e foarte simplu, clar pot si eu – pana pornesc inregistrarea si imi dau seama ca mintea mea se sterge instant.
Poate este doar o faza, ca toate celelalte momente din viata, poate la un moment dat voi gasi curajul sa vorbesc si in fata unei camere, insa pana atunci tastele sunt cele mai bune prietene. Asa a fost de fapt de cand am pornit pe acest drum, iar in acest moment nu ma vad exprimandu-ma altfel, comunicand altfel. In scris e cel mai simplu: mai poti reveni, mai poti adauga o virgula acolo unde ai sarit-o, te poti intoarce cu doua randuri mai sus pentru a reformula o fraza care nu pare a suna la fel ca in minte, poti reveni asupra textului de cate ori simti nevoia. In postarile audio/video nu mai e atat de simplu, iar odata transmise online, fiecare e liber sa interpreteze fiecare cuvintel, sa il scoata din context (mai ales daca nu e bine definit) si sa inteleaga dupa bunul plac.
Asa ca, daca aveti intrebari sau sugestii, eu le astept in scris si tot la fel voi raspunde.
Pana data viitoare, sa ne citim cu bine!