In luna noastra sa nu uitam de ei
Fiind asa-numita luna a femeilor, dupa atatea mesaje de bine si ate ros-albe, mi-a dat prin minte o idee buna de dezvoltat aici, ca tot e vorba in lumea asta despre egalitatea in drepturi si independenta femeii. Iar gandul asta al meu s-a nascut odata cu observarea faptului ca cele mai multe urari de bine, cadouri si flori le-am primit tot de la partea feminina.
De ce o fi asa?
Statisticile mele au inregistrat 5 urari/flori/pupici/imbratisari de la barbati, in timp ce telefonul zbarnaia cu zeci de mesaje la care nu puteam raspunde pentru ca aveam bratele pline cu flori si cadouri de la femei. Si am pornit cu mintea in cautarea raspunsurilor, ca sa ajung rapid si fara mult efort la concluzia ca pana la urma tot femeile stiu cel mai bine sa aprecieze efortul altor femei, ori simpla prezenta si stiu sa surprinda cu gesturi marunte sau grandioase, dupa caz.
“Nothing of me is original. I am the combined effort of everyone I’ve ever known.” ― Chuck Palahniuk, Invisible Monsters
Noi putem sa ne recunoastem intre noi si sa ne sustinem indiferent de vreme si vremuri, noi stim sa admitem infrangerile si sa o luam de la capat cu fruntea sus, noi vrem sa facem lumea mai buna, mai frumoasa, dar in acelasi timp puternica si statornica. Ignor aici si acum misoginismul, ignoranta si superficialitatea – nu le neg existenta, dar stiu ca toti avem parti bune si acestea trebuie ridicate -, aleg sa vad si sa simt adevaratele intentii si valori.
Nu ma plang de barbatii din viata mea, ba chiar le multumesc pentru ca fac parte din ea si isi fac simtita prezenta prin vorbe si fapte. Nu sunt vreo feminista extremista, nici pe departe nu consider ca femeia poate face totul de una singura si ca ne putem lipsi cu desavarsire de barbati, insa nici nu sunt de acord ca locul femeii este doar la cratita, la spalat rufe ori cu matura in mana. Tin, insa, foarte mult la bunul simt, la educatia elementara care astazi este rarisima (daca nu chiar pe cale de disparitie) si la adevar – in vorba, in gand, in inima si in fapta.
De acord, femeile merita si au nevoie de recunostinta in fiecare zi, dar la fel si barbatii. Treaba asta cu ziua/luna femeii e fix ca treaba cu dragostea de luna trecuta si cu treaba copilareasca de 1 iunie – se sarbatoresc niste treburi care ar trebui sa fie naturale, de care e normal sa ne bucuram in fiecare zi, din care sa ne hranim fericirea. Si-uite de-aia e o lume depresiva – pentru ca avem voie si nevoie de o anumita zi de celebrare a vietii.
Acestea fiind spuse…
Va stimez, Domnilor!
Va imbratisez, Doamnelor!
Sa avem o primavara si o viata senina!