Fiecare om are pretul lui
Vorba asta obisnuieste sa mi-o spuna iubitul meu de fiecare data cand simte ca trebuie sa ma trezeasca la realitate, astfel incat sa nu mai am candoarea de a crede ca daca eu doresc binele cuiva, nu e obligatoriu ca si acea persoana sa fie in asentimentul meu.
Am invatat sa masor calitatea oamenilor cu care ma inconjor, urmarind-le comportamentul pe care il au cu persoane mai putin fericite in viata, nu in functie de notorietatea, succesul si realizarile materiale. Ca doar e si vorba aia din popor: de bani se plâng toți, dar de minte niciunul si as completa ca nici de suflet nu se plange nimeni. Asa am aflat ca cea mai rar intalnita calitate umana in ultima vreme este empatia si am inteles urmatoarele:
– cu cat omul are mai putin, cu atat ofera mai mult altora din putinul sau – pentru ca el stie ce inseamna sa ai nevoi de baza neimplinite;
– cu cat omul are mai mult, cu atat devine mai retinut in a imparti cu altii si mai avid de putere – iar odata ajuns in varf il loveste instant amnezia si uita de unde a plecat si cu cine.
Desigur, exista si exceptii, aparute doar in cazurile in care oamenii sunt recunoscatori pentru ceea ce au si inteleg ca “dar din dar se face Rai”. In Univers exista suficienta bogatie (de orice fel) pentru toata lumea (normal, lumea care stie sa o accepte, stie cum sa o primeasca si ce sa faca apoi cu ea). Echilibrul este cheia – in fiecare pas si aspect al vietii, atat timp cat exista o balanta, nu poti da gres. Imagineaza-ti cum ar fi ca membrele tale stangi sa fie mult mai grele si mai voluminoase decat cele din dreapta. Asa-i ca nu ar fi ok? Asa-i ca te bucura faptul ca al tau corp este normal si in echilibru? De ce nu ar fi la fel si psihicul, spiritul, sufletul, mintea, relatia, bugetul? Interesant este faptul ca mult mai multi oameni cu un handicap fizic sunt in armonie pe celelalte planuri. Restul ce asteapta? Sa isi piarda o mana si/sau un picior pentru a invata sa aprecieze totul? Cum am mai scris-o si in alte randuri, excesele nu aduc nimic bun, in unele momente poate chiar ne duc cu un pas-doi-zece, mai aproape de moarte.
Revenind la pretul fiecarui om, mie imi este greu sa inteleg de ce se pune semnul egal intre o valoare in bogatii fizice si un om. Cum sa pui pret pe OM?
DEX: OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊
O fi ca la targ, cand vrei sa vinzi oaia/tapul/gaina/calul etc? Pentru pretul potrivit vaca iti da si lapte, carne si (eventual) vitei. Doar ca ea nu stie ca e un pret pe capul ei. Pe oameni, insa, disperarea ii face sa se arunce singuri in plasele cu 3 arginti, intinse de altii in interese proprii. Satisfactia e de moment in ambele parti, garantez! De ce te-ai preta la un asemenea schimb? Pentru ca lipseste empatia – nimeni nu se mai pune in locul celuilalt. Odata vazut cu sacii in caruta, te cari, tataie, cu scartait de roti si praf in urma! Ce “multumesc”? Care “la revedere”?
Eu o vad ca pe o tradare – indiferent ca e a sinelui sau a unui alt om; si totusi istoria umanitatii ne arata ca aceasta este cea mai intalnita tranzactie si se practica pana la cel mai inalt nivel.
Sa ne intelegem, nu vorbesc aici despre serviciile prestate cu bune intentii, impartasirea cunostintelor si alte lucruri de acest fel pentru care poti fi platit. Nu, nici pomeneala! Eu ma refer strict la cei care aleg sa faca un rau direct sau indirect cu buna stiinta, dobandind un beneficiu in urma acelui act.
De felul meu naiva, chiar cred ca daca stau in banca mea, daca imi vad de cerculetul meu si nu arat cu degetul spre altii, nici altii nu o vor face – dar ce sa vezi? Ei nu doar ca ma arata cu degetul, mi-l si arata pe cel din mijloc, pentru pretul potrivit! Si cu toate astea, inca mai cred ca in esenta omul este bun, insa conjuncturile si societatea il fac sa isi uite natura. Ce nu fac unii pentru o bucatica de atentie si faima?
Nu am doar un episod personal de povestit aici, pentru ca in viata de pana acum nu a fost doar un moment in care oamenii si-au aratat “valoarea” mentionata mai sus, asadar probabil ar fi un articol prea lung si pe alocuri plictisitor. Stiu ca si voi aveti exemple din propriile vieti, fie stranse sub pres ori ignorate cu speranta ca a fost un caz izolat. Intrebarea mea este: ce ati invatat de la acei oameni? Sa procedati la fel ca ei sau sa va victimizati? A fost un moment al schimbarii de perspectiva?
La fel cum fiecare om are un pret, eu merg mai departe si spun ca fiecare pasare pe limba ei piere. La un moment dat orice energie transmisa in eter ti se intoarce fara ezitare, ceea ce faci, ti se va face. Nu exista acte de razbunare care sa echilibreze situatia, ba din contra “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” transforma lumea in chiori si stirbi. Asa-i ca nu e o imagine draguta?
Si in final, indiferent ca am fost persecutata in vreun fel sau apreciata, sunt infinit recunoscatoare celor care si-au rupt vreodata o bucatica din timpul lor pentru mine, pentru nevoile mele, pentru randurile insirate in nestire aici si sper ca gandul bun sa va fie lumina de care aveti nevoie zi de zi pentru a va juca rolul vietii!