event-ing
dupa cum stiti multi dintre voi, ma bag in seama cand e rost de evenimente si nu dau inapoi de la nimic. la inceputul saptamanii trecute am vorbit, dupa o lunga perioada de timp in care nu mai aflasem nimic nou de la dumneaei, cu scumpa mea profesoara care mi-a indreptat pasii spre zona aceasta a comunicarii si organizarii de evenimente si, afland ca in weekend voi fi ocupata cu Hard Enduro Piatra Neamt, mi-a zis “mai fetita, tie iti scapa vreun eveniment? mai anul trecut imi ziceai ca esti pe la concertul Shakirei, prin iarna erai la Filmul de Piatra…”. pai, ce sa fac si eu? ma bag in seama peste tot 
unii ma vad/simt ca pe un ghimpe in coaste, altii ca pe o lipitoare care ii ajuta, chiar daca face rau. chiar si asa, nu mi s-a plans nimeni pana acum. la urma urmei, nu sunt asa insistenta: daca cineva ma doreste in preajma si considera ca ajutorul meu e binevenit, am grija sa le dau de inteles ca sunt dispusa sa intind o mana anytime.
revenind la Hard Enduro… dragilor, a fost un weekend strasnic! din toate punctele de vedere. ce-mi place mie cel mai mult la evenimente e inceputul, cand se aduna toata lumea si cunosti oameni noi si faini. si cel mai mult urasc ultima zi, cand toata lumea e pe picior de plecare, iar niciunul dintre noi n-are idee cand ne vom revedea. raman doar pozele si amintirile zilelor si noptilor de munca si distractie, priviri si zambete, glume si discutii serioase. am dormit putin si nu-mi pare rau ca am pierdut ore de odihna, pentru ca am castigat pe alte parti. in orele in care am stat treaza, nici nu am simtit cum zboara timpul, iar asta inseamna ca le-am trait intens. ah, nu, a nu se intelege ca o sa ma vedeti in curand pe motor, eu n-as fi in stare sa fac nici doi metri pe motor, unde sa mai incapa vorba de trasee prin paduri/rape/cascade. cinstit zicand, nici pe bicicleta nu stiu a merge drept. dar sunt capabila sa ii apreciez pe cei care fac lucrurile aceastea si sa le port tot respectul.
azi, trecand prin dreptul unui chiosc de ziare, imi sare in ochi revista Men’s Health (adventure), cu Dani Otil pe coperta: “Secretele unui star tv pasionat de enduro”. o rasfoiesc si ajung repede la paginile cu pricina si vad ca vorbeste tare frumos despre enduro (cum ar putea fi altfel?!). mi-au ramas in cap cateva lucruri… era o parte acolo in care spunea ca dupa fiecare curba periculoasa, se uita spre cer si este recunoscator: “Nu stii de ce, dar vrei sa multumesti cuiva. Crezi sau nu in Dumnezeu. Sunt multi oameni care nu cred in nimic si care, dupa anumite sectiuni in traseu, multumesc cuiva: motocicletei, raului, ramului”. foarte poetic-siropos, ce sa zic… dar totodata adevarat. stand la check-point-uri, i-am vazut aproape pe toti “endur-istii” si am putut citi pe fetele lor un amestec de trairi si sentimente: bucurie, teama, pasiune pentru ceea ce fac. in revista mai era vorba si despre altruism, ca acest sport te invata sa ajuti la nevoie si sa nu astepti musai ceva inapoi in momentul urmator. pentru ca poate ai primit deja si e cazul sa dai si tu.
lectii pentru viata gasesti la tot pasul, eu le caut si in evenimentele in care ma implic.