Dupa munca, rasplata
Stiti vorba aia: “Toti iti vor binele. Nu ii lasa sa ti-l ia!”? Se aplica, din pacate, tot mai des, in toate aspectele vietii.
E vara, e soare, te topesti de cald, asa ca zici sa tragi si tu o fuga la cea mai apropiata piscina, ori la mare sau la munte, sa te racoresti cumva, dupa gusturi si dupa cum prinzi o portita deschisa si poti pleca de la munca.
Reactii? HUOOO! Bine ca tu te distrezi si altii muncesc!
Ai multi prieteni, mereu cate o zi de nastere, petreceri, nunti, botezuri, taieri de mot de basca si evenimente de tot felul, ori simple iesiri in oras la un pahar de vorba cu cei dragi tie.
Reactii? HUOOO! Bine ca tu te distrezi si altii muncesc!
Pleci si tu sambata, dupa munca, undeva intr-un varf de munte cu cortul in spate, ori la tara – daca ai bafta sa ai legaturi in mediul rural.
Reactii? Vai, toata ziua te plimbi! HUOOO! Bine ca tu te distrezi si altii muncesc!
Bine ca atunci cand muncesti nu te invidiaza nimeni, desi ala e momentul care iti aduce sustinerea financiara pentru toate cele enumerate mai sus. De parca nu avem cu totii 24 ore intr-o zi. De parca nu meritam fiecare in parte timpul nostru de respiro. De parca unii sunt “condamnati” la o viata plina de munca fara pauza.
Si stim foarte bine ca nu e asa, ca nu suntem drepti si corecti unii cu altii. Dar fara grija, roata oricum se intoarce pentru toti, nu-i loc de invidie si rautati daca astazi am putut sa dorm un pic mai mult decat tine (am putut, dar nu am vrut).
Asadar, hai sa fim sinceri si mai luminati la minte atunci cand ne zice vecinu’ ca se duce un pic la termale; sa-i uram “balaceala placuta” fara sa bolborosim pe la spate “uite-l si pe asta, s-a ajuns, in fiecare an se plimba”. Pai da, pentru ca prefera sa munceasca in restul timpului, nu sa se planga ca nu-i ajung banii. ?
Am zambit si am empatizat! Tare fain ai scris. Te pup