Mariuca Nastasiu

tipa cu pantofii galbeni

Cuvintele mele

Posted by on Aug 25, 2019

Mi-a luat aproape 30 ani sa invat ca nu este bine pentru propria persoana si pentru linistea mea sa vorbesc. Cu toate astea, nu e bine nici sa tac. Si, colac peste pupaza, degeaba am invatat cele mentionate mai sus, pentru ca la capitolul practica nu imi iese nimic – tipic romanesc, de altfel. In concluzie, ori ca vorbesc, ori ca tac, nu e bine si nici rau. M-am facut inteleasa, da?

Si probabil acesta este motivul pentru care prefer sa scriu – ma simt mult mai libera si confortabil intre literele imprastiate fie pe hartie, fie pe un ecran mai mic sau mai mare, decat in dreptul unui microfon, in mijlocul unui grup sau intre 4 ochi. Cred ca daca imi intrebati prietenii, sigur faptul ca stiu sa ascult este intre motivele principale pentru care ne pastram relatiile.

Indiferent de forma pe care o ia, cuvantul ramane Cuvant – care, la fel ca omul, leaga Pamantul de Cosmos si impleteste armonios totul de jur imprejur. Cuvintele, la fel ca privirile, au intotdeauna o incarcatura energetica ce te ajuta sa intelegi mult mai bine omul de langa tine, daca esti suficient de receptiv. Cuvintele nu sunt bune sau rele, la fel cum nici oamenii nu sunt, insa valoarea acestora consta in energia pe care o transmit prin mijloacele folosite. Uneori acestea curg cu usurinta si putem “pune degetul” pe ceea ce ne bucura sau ne intristeaza, ori intr-un mod agresiv, ori calm – tine de taria fiecaruia si, desigur, de tipul relatiei (haideti fiti sinceri… intr-un fel va certati cu prietenul cel mai bun si in altfel cu mama/tata).

Alteori simti piedici si blocaje in a-ti exprima gandurile si/sau emotiile si orice zici poate fi folosit impotriva ta, indiferent de unghiul din care te-ai exprimat. Dar suntem aici sa invatam si sa evoluam, sa ne acceptam si sa crestem sprijinindu-ne unii pe altii. Si cred ca de aici ar trebui sa pornim toti – am venit singuri si plecam singuri, dar suntem facuti sa traim intre oameni, iar pentru a putea face asta, trebuie sa stim sa exprimam dorintele, nevoile, trairile.

Am citit ieri articolul unui psiholog de prin California, care spunea ca oamenii care nu au avut parte de iubire in viata lor pana la un anumit punct, nu stiu sa o recunoasca atunci cand aceasta apare si incep sa o primeasca neconditionat, asa ca prefera sa fuga de necunoscut. Cred ca se aplica in orice tip de contact pe care il avem cu emotiile sau lucrurile necunoscute – de exemplu nu toata lumea este deschisa sa manance un fel de mancare nou sau sa experimenteze un zbor cu parapanta. De aceea cel mai mare dusman al omului si al tuturor trairilor acesora este (zgomot de tobe) FRICA. Daca am alege (fara sa gandim prea mult daca e bine sau rau) sa ne exprimam verbal motivele pentru care avem temeri sau bucurii, frustrari, nervi sau angoase, ar fi mult prea simplu pentru functionarea corecta a conexiunilor cu diverse suflete.

Dar suntem oameni si cat traim invatam. Oare cand o sa alegem sa punem in practica absolut toate cunostintele pe care le dobandim?

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!