Mariuca Nastasiu

tipa cu pantofii galbeni

Concluzii de 27

Posted by on Jun 17, 2017

Fiecare zi din viata oricui este un montagne russe si stiu ca fiecare le are pe ale lui si le traieste in felul lui. Pentru mine saptamana ce tocmai se incheie a fost o continua trecere de la agonie la extaz, totul atat de intens si atat de greu de controlat, incat ma simt epuizata si plina de energie in acelasi timp… de fapt vreau sa fac de toate si nimic.

Se intelege?

Stiu ca nu. Nici eu nu o fac. Va dati seama ca daca m-as intelege, nu as mai scrie. Daca as fi in deplin echilibru si armonie nu mi-as mai varsa emotia aici.

De la bucurii si gesturi marunte in miez de noapte care mi-au adus valuri de lacrimi vesele si zambet in acelasi timp, s-a trecut la nelinisti, nervi, anxietate, doctori, epuizare, reincarcare, ca mai apoi sa revina zambetul la locul lui si sa fuga iar, gandurile sa zboare peste munti si ape, nerabdarea sa ma tortureze cu ace si sa ma tranteasca ametita pe pat (nu in mod romantic) si asa mai departe – nu stiu pana cand.

Ieri purtam o discutie cu un prieten drag despre viata in general si in special despre modul in care oamenii intra si ies din viata ta, unii mai devreme, altii mai tarziu, unii de bunavoie, altii fortati de capatul firului de viata, ideea fiind clara ca oricum vii singur si pleci singur de aici. Si a zis atat de simplu ca oricum toti cautam nod in papura, vedem in ceilalti ceva respingator fara sa ne dam seama ca acel ceva e in noi si in loc sa invatam in viata, fugim si ne ascundem in spatele rutinei si a responsabilitatilor zilnice. Daca ceva nu ne convine, zicem “pas” si ne vedem de drum in cautarea a altceva – nici noi nestiind ce. Judecam oamenii dupa un moment de slabiciune. Nu mai stim sa reparam, cum o faceau bunicii, pentru ca oricum lumea ne-a invatat ca orice poate fi inlocuit cu ceva si mai bun. Dar nu ia nimeni in calcul durata de viata si cand se intampla, e “prea tarziu”. Pentru ca mereu vor exista regretele si “cum ar fi fost daca…”.

Deci pana la urma ce conteaza: dimensiunea sau calitatea vietii? Oamenii sau lucrurile? Trairile pozitive sau cele negative?

Invat in fiecare zi sa traiesc mai frumos si mai armonios, in liniste si pace. Nu-mi iese mereu, dar imi dau silinta, pentru ca stiu sa spun cuvintele magice:

Iarta-ma!
Iti multumesc!
Te iubesc!

Cine are urechi de auzit si minte de inteles, ma simte!

Inima buna si seara cu iubire sa aveti!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *