Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on May 12, 2011
dorind sa vada apusul despre care va vorbeam in postarea anterioara, mama a cazut si si-a fracturat femurul. singura solutie in caz de urgenta a fost operatia, realizata (mai trist) in Piatra-Neamt. stiti vorba “afara-i vopsit gardu` si-nauntru-i leopardu`”? ei…spitalul de aici arata impecabil, la exterior. daca intri, iti spui ca mai bine i-ar trata pe pacienti afara. ar avea o priveliste mai draguta.
in primul rand, tre` sa dai un leu sa-ti dea un “halat” (in care poti spune ca esti batman sau superman) si niste pungi sa-ti pui in picioare. cica pentru a nu aduce microbi. mai multi decat exista deja, nu cred ca s-ar putea. te duci in spital cu o infectie si te intorci acasa cu 10. dar te-ai tratat de boala pe care o aveai cand te-ai internat.
in al doilea rand, toate asistentele te intampina cu intrebarea “dar ati vorbit cu…?”, care este echivalenta cu “bani imi dati? sau ati platit pe altcineva?”. fara bani nici nu se uita la tine. ce sa mai zici sa-ti scoata acul de la perfuzie? poti sa urli de durere sa te auda tot spitalul si sa plangi dupa un calmant. nu te baga nimeni in seama daca nu i-ai dat “de-o ciocolata”, tot pentru “sanatatea ta”. nici nu discutam de o vorba buna, de care cred ca oricine are nevoie, mai ales pe patul de spital, cand depinzi un pic (sau mai mult) de ajutorul celorlalti.
apoi lipsa dotarilor. medicul care a efectuat operatia mamei este un adevarat profesionist. a spus ca el ar face fara probleme si cate 4-5 operatii pe zi, dar nu are aparatura suficienta pentru sterilizarea instrumentelor chirurgicale. pansamentele trebuie sa le aduca pacientii in sacosica. si din cate stiu, in cazul in care doresti sa-ti faci o ecografie abdominala (examen cu contrast) trebuie sa-ti cumperi tu de la farmacie bariu 
problemele din spitalul judetean de urgenta neamt sunt multe si grave. dar nu le da nimeni importanta.
orice ati face, spitalul sa fie ultima optiune pe care o aveti. mai ales spitalul din Piatra-Neamt. la alte capitole sunt mandra de orasul meu. cand vine vorba insa de sanatate si spitale, imi vine sa intru in pamant de rusine…
sa fiti sanatosi si frumosi, asa cum va stiu!
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Apr 22, 2011
cand eram mica, priveam apusul din gradina bunicilor. spre sfarsitul verii, cand ziua era din ce in ce mai scurta, soarele se ascundea dupa Muntele Ceahlau. privit din acel unghi, Ceahlaul pare a fi o casuta si spuneam intotdeauna ca mingea de foc a intrat in ea si va fi in siguranta acolo, pana trece noaptea. dar nu-mi puteam explica de ce dimineata rasare in partea opusa.
vremea a trecut, eu am mai prins la minte si mi-am facut curaj sa urc Ceahlaul si sa dorm o noapte sus. am facut o gasca de vreo 6 si am urcat intr-o sambata, tot spre sfarsitul verii. ajunsi sus, ne-am instalat corturile in poiana destinata camping-ului si am fugit la Cabana Dochia, in apropierea careia ne aflam, sa ne incalzim si sa savuram cel mai bun ceai baut vreodata. am vazut apusul si de sus, de pe “acoprisul casutei”. priveam discul portocaliu si ma simteam iar ca in gradina bunicilor. dar acum vedeam ca soarele nu intra in casuta, ci pleca mai departe. noaptea am inghetat din cauza frigului, dar si de teama viperelor care misunau la cativa metri de zona de camping, iar primele raze de soare ne-au dat afara din cort. si am vazut si rasaritul! pentru cateva minute au fost pe cer si soarele si luna. iar de acolo, de sus, se vedeau atat de clar si pareau atat de aproape de noi…dar totul are un sfarsit. ne-am strans corturile, am mai facut un popas pentru mic dejun si minunatul ceai, la cabana Dochia si am pornit spre poale, printre vipere.
nu e cel mai frumos weekend de vacanta. poate altele au fost mai deosebite. dar e amintirea mea cea mai frumoasa legata de munte 
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Mar 11, 2011
dupa cum v-am si povestit, am avut o 
a doua editie a festivalului Filmul de Piatra minunata. desi sala a fost plina pana la refuz in fiecare seara, parca mi-ar fi placut sa fie si mai multa lume 
am fost si pe la Bacau, am ajuns si in Iasi…dar sunt curioasa cum va fi in Bucuresti. da! va asteptam la o seara de scurt-metraje si muzica alaturi de prieteni!
hai cu noi sambata, 19 martie, in The Ark, de la ora 19.00 si iti promitem ca nu o sa vrei sa pleci prea repede. 5 ore de proiectii, apoi party all night long! intrarea este libera pentru proiectii, iar pentru party 15 ron. toata lumea te asteapta acolo, pentru o seara de sambata mai…altfel.
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Jan 19, 2011
Festivalul s-a terminat de aproape doua saptamani si eu parca nu mai reusesc sa termin de scris 
ciorna e de lunea trecuta
sa va spun, asadar, cat de frumos a fost si ce ati pierdut. sa va bagati unghiile in gat i`m in a devlish mood >
totul a inceput joi, 6 ianuarie, seara despre care nu va pot spune prea multe lucruri, din pacate, pentru ca nu am fost prezenta. ce am ratat, noi astia care nu ne-am prezentat la apel? nimic…doar deschiderea festivalului, o parte din filmele aflate in competitie, sauna, piscina, friends&fun 
deci nimic deosebit. siii a venit si ziua de vineri! am fost incredibil de matinala, pentru a prinde trenul de Bacau, la ora 9, de unde avea sa ma preia tata, sa ajung la timp la “locul cu pricina”. am aflat cu stupoare ca trenul de ora 9 nu mai este in circulatie. singurul de dimineata, care merge in acea directie fiind la ora 11. great! si stai, Mariuca, mama, in gara 2 ore jumatate (ce bine ca aveam laptop-ul si modem-ul de la vodafone 
). acum nu ca-mi era de stat…imi tot faceam calcule daca ajung pana la 6 la Piatra-Neamt. timpul a trecut repede-repejor, la 4 fara 10 eram in Bacau, la 5 eram acasa 
yeey. am avut timp sa vorbesc si cu mami, sa mananc, sa ma schimb, sa ma aranjez si la 6 fara un sfert eram langa info-desk. colegii si prietenii mei din randul voluntarilor au sarit cu imbratisari si toata lumea si-a uitat o clipa rolul. apoi ne-am facut copii muncitori, eu mi-am insusit badge-ul si am afisat cu totii zambetele noastre magnifice care au avut efect: au umplut pana la refuz Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt ne place sa credem ca datorita noua au venit atatia oameni. am avut a doua transa de filme din competitie, filmulete de la best ro, Shorts Up si pentru cei curajosi, filme de groaza (la care, fie vorba intre noi, nu au rezistat prea multi). apoi party, ma`friend, pana dimineata!
sambata ne-am trezit devreme sa ajungem la Veronica, filmul copilariei multora dintre noi, apoi am tras o fuga acasa si am furat un somn de vreo 2 ore, then back to biznis. intalnire cu stimabilul domn Ticu Lacatusu, ultima seara de competitie, best ro, Oscar Shorts siii MATZE cu un spectacol multimedia. apoi iar party, unde ne-am zbenguit pe muzica celor de la The Amsterdams si unde l-am cunoscut pe regizorul videoclipului Lumina la baie (El-Negro), Daniel Soare.
duminica a fost trist pentru noi astia micii…stiam ca se termina si ne intoarcem la scoala (unii chiar aveau examen luni 
). am avut filminute de la anim`est si apoi intalnire cu invitatul special de departe David Procter, festivitatea de inchidere si, desigur, premierea castigatorilor si am fost si noi aplaudati olecuta 
si momentul pe care l-am asteptat din clipa in care am vazut programul festivalului, filmul de lung-metraj Nunta in Basarabia. apoi fiecare la casa lui. dar am ras si ne-am simtit bine si abia asteptam urmatoarea editie, fie ea in vara sau iarna viitoare!
to sum up, a fost un festival cu filme, prieteni, lovely people, piscina, sauna, cocktail de Piatra, Mountain Dew, sculpturi in gheata, ski, muzica, dans, party, poze, sandwich-uri grozave de la Turkish Kebab si covrigii geniali ai lui Petru simigeru`…lista e deschisa pentru cei care au fost prezenti. cu ce le mai facem in ciuda celor care n-au venit?
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Dec 24, 2010
La 25 martii am plecat la Şcoala di Brigadiri la Roman. M-am dus la Şcoala Ion Ionescu di la Brad, la Horea. Avem o valizî, mi-am pus acolu’ douî cӑmesî, douî izmeni, on aparat di ras, on prosop di şters, o pastî di dinţ şî o perii, la Girov pi jios, di la Girov la Roman, şî când am ajiuns acolo, deja şcoala începusî de-acuma. M-o luat imediat, m-o bagat în şcoalî, şî dupî ci-am terminat orili cele, m-o chemat şî mi-o predat din nou şî mii ci predӑdesî la ӑia, sî recopirez. Şӑsî luni di zâli am stat acolu’. Martii, aprilii, mai, iunii, iulii, agust. Avem zӑci obiecti pi zî: agricultura socialistî, tecnologia culturii grâului, a sfeclii di zacӑr, a cartofului, a fasolii, a cutari, aşa… lucrӑrili di bazî, agronomia socialistî, plus evidenţî contabilî. Lucrai în brigadî, avei o sutî di oamini. Fiecari om ave’ fişî şî ci lucra într-o zi trebuie sî fii înregistrat ce-o fӑcut în zâua ceia. Şî îmi dӑde’ 250 di lei pi lunî, vinem acasî şî aducem câti un kil di zacӑr, ci mai aducem io…ba o pӑrechi di ciorapi lu’ mamai-ta, ba o geantî odatî i-am adus…
Am stat acolu’ pӑnî la 23 agust. Am vinit acasî, acolu la gospodӑria colectivî era haus. O fost unu’ înainti cari nu ştie’ carti…o vinit di la judeţ şî m-o învestit. Mi-o dat trâi suti di lei şî m-o pus, şî în douî sӑptӑmâni di zâli am pus tӑtu’ la punct, tatî evidenţa contabilî, adicî ci intra în magazâi, bon di işâri, fişî di zâli di muncî pintru oaminii cari lucrasârî, situaţia culturilor, cutari. Şî am început sî lucrez pi fagaş normal. Şî am stat la gospodӑria colectivî opt ani di zâli brigadier. Din ’60 pӑnî în ’68. În perioada asta s-o format cadri multi di agriculturî, injineri, şî i-o trimes la noi la gospodӑrii. Adica di ci sî stau eu brigadier cu şӑpti clasî primarî, şî sî nu-l punî pi ӑla inginer. Şî la noi l-o trimes pi Stanciu. Şî o mai fost unu’ Melinti. Vinisî acuma în loc di 8 brigadiri câţ eram, 6 injineri şî i-o pus şӑfi di fermi.
Eu avem trâi copii. Şi sî fac, cum sî mӑ duc, un’ sî mӑ duc. Cî sî mӑ puii şӑf di echipî. Nu am vrut. Şî am zâs sî mӑ duc şî eu la Sӑvineşti la fabricî, eu avem nevoii di bani. Da’ cu banii pi cari îi luasâm di la colectiv, vreo 5000 di lei, am luat mobila ceia frumoasî din casî, şâfonera, cu oglinda şî recamieru’. Am vinit frumos la oraş, m-am dus la Forţâli di muncî, m-o trimes la Sӑvineşti. Când m-am dus colu’, era o hoţoaicî, doamna Aivӑncesei. Mi-o cerut certificatu’ di şӑpti clasî. Eu nu-l avem…îl perdusâm în armatî şî nu am mai scos altu’. Avem foaia matriculî, şî o ţâpat la mini cî nu-i valabilî. Viu înapoi acasî. Scârba me’…nici bani nu mai avem. Şî mӑ întâlnesc cu frati-niu Fӑnicî. “Ci-i cu tini, mӑi?” şî îi zâc “Ioti nu vre’ şî mӑ primeascî. N-am certificatu’”. Şî el zâci “Haidi cu mini pӑnî acolu’”.
Şî am ajuns la ora 2. Ni ducim la doamna Aivӑncesei. Ista era securist, ave’ legitimӑţâi mai multi la el, era un om greu. El s-o recomandat cî îi un inspector di la Sindicat. “Doamnî, uiti avem un caz aici cu tovarӑşu’ ӑsta, cî zâci cî nu vraţ sӑ-l angajaţ cî n-ari şӑpti clasî primary. Ari, da’ ari foai’ matricolî, n-ari certificatu’”. “Sî facî la ziar publicitati”. “Ei nu, doamnî, matali îl angajӑz acuma cum îţ spun io. Cî dor nu-i fabrica matali aici. Ai fi mata cineva aicişa da’ dacî vrei sî ai de-a faci cu mini, îţ arat eu cum sî discurcî treaba. Pre’ vӑ faciţ di cap aicişa. Di asta am vinit şî eu aicişa. Am vinit sî ti pun pi matali la punct. Dӑ-i frumos omului fişî di angajari, trimete-l la fabricî. Omu’ arî copii şî vre sî lucrezî ”. O sӑrit ceia în sus, s-o învârtit, s-o sucit, o işât pӑnî afarî, gata mi-o dat imediat repartizarea la Melana II.
Mӑ duc colu’ la Melana II, alt hoţ. Îi zâc cî am repartiţâi di la doamna Aivӑncesei, sî vin la Melana II. El ie di colu’ telefonu’ rӑbdi şî sunî. Şî îi zâci sî mӑ angajӑzî imediat. Îi zâc cî sânt din comuna Ştefan cel Mari, di aicia din judeţ. Mӑ trimiti la domnu’ Saveluc, sî vӑd ci decidi el. Saveluc era şӑfu’ fӑbricii. Ӑsta era şӑf di secţâi, cî era Melana II, Melana III… când ajung la el, ceala ma întreabî “Da’ n-ai avut treabî la colectiv?”. Şî zâc “N-am avut, am vinit sî mӑ angajaz şî eu la fabrica dumitali aicişa”. Şî mӑ trimeti înapoi la injineru Bostan, la Melana II. Da’ ci m-o purtat aşa o jiuma’ di zî. Şî mӑ trimiti la presî. La presa di ambalat puf. Nu era o treabî gre’. Acolo era uşor. Era totu’ automat, numa’ statei cu mana pi nisti butoani, face’ balotu’ di fibri asa frumos, îl învartei c-o bucatî di hârtii, îl învӑlei c-un sac şî-l punei în 3-4 baloati de-iestea. Fӑcei cam 8 baloati într-o zî, cî pӑnî sî alimenta maşâna, dura o orî, o orî jiumati, douî. Avei timp sî fumez, sî ti duci sî ti plimbi. Şî m-am pus pi treabî.
Când o vazut ӑla cî m-am pus pi treabî, mӑ cheamî într-o zî doamna Aivӑncesii la ie. “Am sî ti rog ceva sî-mi spui precis. Cini era aceala cari o fost cu mata?”. Şî îi zac “Doamnî, nu mӑ întrebaţ pi mini cî eu nu ştiu cini era. Eu eram foarti amӑrât, foarti nӑcӑjât, am acasî trâi copii, tre sî mânânci şî ei o bucatî di pâini şî am vinit sî lucrez şî eu la fabrica asta aicea. Şî am auzât cî aicea nu sî intrî dicât numa’ cu escrocherii. Sânt mai multi cazuri cari au ajuns la urechea organilor superioari şî vor sî facî luminî”. O facut ie mari escrocherii acolu’. Pӑnî nu sî duce omu’ cu o mii, douî di lei sî-i ducî ei, nu intra. Şî pi urmî o început sî curgî la Uzinî oamini, îi angaja, farî ca sî mai steii pi gânduri.
Fӑcem naveta. Hohooo. Opt ani di zâli fӑcem naveta la schimburili unu, doi şî trâi. La schimbu’ unu şî la schimbu’ trâi avem cu ci sî ma duc. Da’ schimbu’ 2 îl fӑcem pi jios. Opt ani di zâli ajiunjem la 12 jumati noaptea.
De la Savinesti ai iesit la pensie?
Da, la 62 di ani. Dupî Revoluţâi, imediat. O vinit ordin într-o sarî, eu mӑ ducem la fabricî, am lucrat vreo paişpi ani di zâli numai schimbu’ 1. Avem cursî dimineaţa, mӑ ducem, vinem, şî pi urmî, m-am luat la harţî cu un injiner di acolu’ şî m-o dat în schimbu trâi. Şî o vinit decretu’ di la Iliescu cî cini ari şӑizӑci di ani împliniţ, la pensâi, nu are voii sî mai steii în fabricî. Şî eu n-am ştiut nic. Asta o fost luni dimineaţî. Am lucrat, nu s-o ştiut nic, miercuri, cân’ sî mӑ duc la masî, mӑ cheamî la camera cu docomenti, pi mini şî pi alţâii vreo trii cari avem pisti şӑizӑci. Di la 1 aprilii noi urma sî fim pensionaţ, era triişpi martii. Şî o zâs cî dacî mai vrem, putem sî mai lucrӑm, dacî nu, sî ni luӑm docomentili. Când am auzât aşa, eu m-am întors în secţâi, da’ nu m-am mai dus la locu di muncî uni trebuie’ sî lucrez io. Am vinit aicia în vestiar, aicia era baii, avem io dulapu’ meu cu tӑti hainili meli şî ci avem io acolo, am luat aparatu’ frumos şî m-am bergherit, am fӑcut o baii bunî, mi-am strâns tӑti lucrurili cari li avem, on cuţât, o farfurii, on aparat di ras, o canî, on pahar, o perii di dinţ, cum ari omu’. Mi le-am pus tӑti într-o sacoşî, m-am îmbracat curat, am încuiet vestiaru’ şî m-am dus jos în secţâi. Când mӑ vedi maistru îmbracat la oara 11, “Ci-i nea’ Jora, ci s-o-ntâmplat?”. “Da’ nu s-o-ntâmplat nica, ci sî sî întampli? Dacî mӑ vez’ cî-s sӑnӑtos… am vinit sî vӑ urez la mulţ ani şî sî vӑ rӑmânî fabrica dumnevoastrî, s-o stӑpâniţ dumnevoastrî di acuma cî mii nu mai îmi trebi”. Normal înainti di pensâi, îţ dӑde’ concediu şî îţ dӑde’ nişti bani, o premî, cum era pi atunci. Eu am zâs cî nu mai am nevoii di prema ceia, nici di concediu, eu sunt pensâonar. ‘Ceala o ramas şî sî uita la mini şî ni-o zâs sî merg sӑnӑtos. M-am dus şî la coleji şî mi-am luat ramas-bun di la dânşâi. Şî la doişpi fix eram la poartî. Dacî pӑnî atuncia, când işӑm la poartî, întotdeauna mӑ cata pӑnî şî în şoseti, atunci nu m-o întrebat nimini di nica. Am işât frumos afarî, m-am suit frumos în cursî, am vinit la Piatra-Neamţ, m-am dat jos acol’ la blocu’ turn şî m-am dus la Central. Era Doru Marii, era chelner. Vinde’ beri pi terasî la masî. M-am dus sî-mi ieu şî eu o beri sî beu. Am intrat acolu pi terasî, da’ acolu era cam coadî. Când m-o vӑzut Doru “Mata ci vrei, neni?”. “Mӑi, dӑ-mi şî mii o beri, mӑi Doru, sî beu!”. Ş-o vinit Doru imediat şî mi-o adus 2 stecli di beri şî 4 mici. Cî era şî gratar acolo. “Da ci faci neni?” zâci… “Mӑi Doru, zâc, începand di az’ înainti nu mai fac naveta la oraş. De-acu’ mӑ strâng acasî. ‘Oti am işat la pensâi.” Ş-am bӑut 4 stecli di beri atuncia, ş-am luat sacoşa cu ci era şî am luat o steclî di Monopol, şî când m-am suit în cursî am cinstit pi tӑţ colegii di navetî. Când m-o vӑzut fimeia “Eşti bat”. “Nu nimica, fimeii. Nu-s bat. Am terminat cu fabrica. Nu mӑ mai duc de-acuma. Nu ti mai scoli mâni sî-mi pui mancari.”
A doua zî dimineaţî m-am dus la colectiv. M-am dus la cartofi la Şӑrbeşti… sî di atunci o trecut douzaşi di ani, am di când am luat pensâi di la stat, cu vo` lunî înainti sî ti naşti.
Ai 4 copii. I-ai susţinut sӑ meargӑ la şcoalӑ?
Sî încep cu unu. Am dat pi Miluţa la şcoalî la Soci. Era ceia mai bunî în clasî. Am vӑzut eu cî îi aşa bunî la învӑţӑturî, am dat-o în clasa a 5-a la oraş la şcoalî. M-am nӑcӑjât cu ie cî era greu, am ţânut-o pi la gazdî, pi la cӑmin… o reuşât la Petru Rareş şî am ţânut-o la internat, o mai fӑcut naveta şî acasî, şî o învaţat şî liceu’. S-o dus la Bucureşti şî o fӑcut şî facultati, l-o cunoscut pi Nicu şî s-o cӑsӑtorit, s-o angajat şî o ramas acolu’.
Cu mamî-ta o fost altî treabî, cî ie o ramas în Piatra-Neamţ. O absulvit şî ie la Petru Rareş, s-o angajat la Sӑvineşti, tot o mers pi la cursuri şî ţâne cuvântӑri, cî o trimite di la UTC, cum era pi atunci şî l-o cunoscut şî ie pi Florin la un congres de-ceala şî s-o luat şî gata.
Viorel o învaţat şî el şcoala primarî la Soci, o dat la Petro-Chimii. L-am bagat la internat, cî ave dreptu’ sî steii la internat. Da era strict acolu’ şî o zâs cî el faci naveta acasî. S-o angajat şî el şî s-o-nsurat cu Gabriela şî asta o fost.
Dӑnuţ, cel mai mic dintri copchii, o învaţat şî el pӑnî s-o dus în armatî şî can’ o vinit din armatî, s-o dus ş-o dat la poliţâi. Ş-o învaţat doi ani di poliţâi şî s-o facut poliţâst.
Şî acu’ tӑţ îs la casâli lor, fiecari cu câti doi copii, am patru nepoati şî patru nepoţ şî eu am ramas sângur. Poati ajiung sӑnӑtos sî vӑd macar unu dintri voi aşazat la casa lui.
Da… şî cu asta am terminat povestea. Hai sî mâncӑm ceva cî mi-i foami. M-ai ţânut pre` mult di vorbî şî ni s-o uscat şî gatu’.
Mai am o curiozitate… ce domeniu ai fi ales dacӑ ai fi avut posibilitatea sӑ îţi continui studiile?
Nu ştiu dom’le ce-aş fi vrut. Acuma n-aş pute’ sî-mi dau sama ce-aş fi putut faci eu atuncea. Di fӑcut aş fi fӑcut eu ceva. Sî studiez o disciplinî, poati liceu’ Petru Rareş, di acolu mӑ ducem undeva… nu ştiu ci gӑsӑm eu di cuviinţî, poati injiner. Da’ dacî n-am ajuns pi acolu’, di ci sî mai vorbesc…
povestea s-a terminat. dar viata merge mai departe. aici suntem in formula completa:
in 2007, la nunta de aur a bunicilor mei. acum, suntem mai putini cu unul. lipseste esentialul.
Read More
