Cand timpul devine si mai pretios
Dupa ce apare un copil in viata ta, timpul incepe sa fie masurat in scutece schimbate, somnuri/nesomnuri, biberoane/alaptari si baite. Si treptat se mai adauga apoi zambete strengaresti, gangureli, mers de-a busilea, batut din palme, chicotit, ridicat in piciorute etc.
Nu stiu cand si cum a trecut anul 2022, desi daca ma uit in oglinda vad semnele timpului pe chipul meu, urme ce nu erau anul trecut pe vremea asta. Insa nici ca as vrea sa pun stop, nici ca as vrea sa opresc evolutia. Imi creste inima in fiecare zi in care vad bulgarasul nostru crescand si facand lucruri noi, auzind-o cum imi povesteste de toate in limba ei, observand entuziasmul atunci cand descopera lumea.
Bebelusul meu mai e bebelus doar 2 luni… apoi va incepe pregatirea si lustruirea aripilor pentru a porni in viata plina de incredere in proprii pasi.
Timpul meu nu mai este doar al meu, de fapt nimic din ce era al meu nu mai este, timpul, spatiul, gandul, grija, iubirea, fericirea… Implinirea suprema ?.
Desi am mult ajutor din partea bunicilor si a prietenilor, chiar si in momentele in care pot face ceva pentru mine, daca dorm o visez, iar daca sunt treaza gandul meu e tot la puiul mic si constant am de facut “curatenie” in pozele si filmuletele din telefon, din lipsa de spatiu, dar nici ca as sterge ceva!
Inainte de a decide sa aducem pe lume o minune stiam foarte bine ce urmeaza, ne asteptam la orice varianta si combinatie posibila, insa realitatea e de mii de ori mai frumoasa, imposibil de descris in detaliu in cuvinte. Avem si nopti dormite dar si nopti cu treziri multe, avem zile in care zambim si zile in care plangem sau avem nervi, zile si nopti in care mancam bine sau nimic si doar bem apa; si nu le zic la plural pentru ca “asa vorbesc mamele cand comenteaza in dreptul copilului”, ci pentru ca traim aceleasi lucruri, desigur cu intensitati diferite.
Nu am de unde sa stiu cata suferinta simte mititica atunci cand dintii incearca sa isi faca loc sa iasa, dar sufar alaturi de ea vazand-o in dureri si neliniste. Nu am de unde sa stiu nici ce viseaza cand doarme linistita ca un ingeras pe pieptul meu si mai chicoteste prin somn, insa sunt si eu linistita ca e bine si se odihneste dupa o perioada agitata. Habar nu am de ce se enerveaza si arunca jucariile, de ce refuza mancarea sau de ce rade din senin cand se joaca singura, dar nu pot decat sa ii fiu alaturi si sa o asigur ca mami e aici. Si ea ma rasplateste cu pupici lipiciosi, aplauze si mangaieri (urmate de ciupituri si zgarieturi, but love is tough ?).
Se spune ca fetite sunt cu tatii si baieteii cu mamele. Asa o fi, dar legatura pe care o formeaza mama cu fiica, respectiv tatal cu fiul sunt unice si exterm de importante in dezvoltarea armonioasa a inteligentei emotionale. In general din popor se spun si se stiu multe, insa in timp s-au pierdut franturi importante din vorbele purtate din gura in gura, la fel ca la “telefonul fara fir”.
A creste un copil in zilele noastre nu trebuie sa se mai faca la voia intamplarii, cu “las-o ba, ca merge-asa”, cu “copilul creste si-asa”, NU! daca iti doresti ca viitorul sa fie mai bun. Si-asa am facut vraiste in si pe planeta asta, hai macar sa lasam in urma noastra oameni mai buni care poate o vor ajuta sa reinvie.
In momentul in care apare un copil nu mai e doar despre tine, insa nici doar despre bebelus. Este despre evolutia ta si a copilului – se intampla in aceeasi directie pentru cei implicati? Daca nu, cere ajutor de orice fel!
Gand bun si liniste in suflet!