Calea usoara sau cea dificila?
Probabil par a detine controlul si poti spune ca totul imi merge ca pe roate. Si cel mai probabil te inseli amarnic.
Daca ma indispune ceva in viata si in lumea asta, ar fi “parerologia”, ideile preconcepute si superficialitatea.
Poate teoretic stiu cum trebuie abordate anumite aspecte ale vietii, eu in mare parte aplicand ceea am considerat potrivit pentru mine, dar asta nu inseamna ca mi-au si iesit bine toate…
De fapt, nimanui nu ii ies perfect absolut toate!
Nu ai cum sa traiesti dupa un anumit tipar ideal, pentru ca fiecare dintre noi are propria viata si se ghideaza dupa principii, valori si idealuri mostenite ori deprinse pe parcurs, in functie de lectiile invatate pana intr-un punct si conform conjuncturilor.
Suntem oameni pana la urma, binele si raul vor fi mereu parte din vietile noastre. Important e sa pastram un echilibru astfel incat sa nu o luam razna, fiindca intotdeauna ce e prea mult strica – indiferent ca e bun sau rau!
Ideea e ca noi adaugam savoare vietii, fiindca ea e simpla, are un punct de pornire si unul de oprire. Dar fiecare in parte isi creeaza un traseu: unii aleg calea usoara si se multumesc cu orice le iese in cale, cu ceea ce e confortabil si usor de intretinut, ducand o viata simpla, plana, insa care ii face fericiti. Iar altii aleg sa depuna oricat efort pentru a obtine obiectul dorintei, pentru a-l pastra si pentru a simti satisfactia deplina pe toate planurile. Precizez, asadar, ca niciuna dintre cele doua cai nu este gresita – pur si simplu rezultatul final ofera recompensa pe masura efortului depus.
Eu aleg mereu calea dificila, dar in acelasi timp sunt o lenesa, asa ca de fiecare data caut solutia cea mai rapida, insa tot ma costa rabdare sa ajung la premiu. Si cu toate astea nu renunt.
Pana la urma, in viata ta doar tu contezi. Daca amani deciziile de teama reactiilor celor din jur, te adancesti in starea din care vrei sa iesi si simti ca esti inghitit de nisip miscator. Iar atunci cand nu mai stii sa faci diferenta intre bine si rau, ar fi bine sa te opresti din orice, sa faci un pas in spate, unde e linistea de dupa furtuna trecutului si sa iti asculti vocea aia care se tot aude ca zgomot de fundal si pe care toti incearca sa o acopere…