ca altadata…

Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Jun 1, 2009

mi-am petrecut weekendul la bunici, dupa o lunga perioada de timp. vremea a fost foarte neprietenoasa, asa ca am fost nevoita sa ma instalez in varful patului, “dupa soba”, si sa ma las cuprinsa in mrejele somnului. nu stiu cat am dormit, nu stiu ce am visat, dar stiu cine m-a trezit. sau mai bine spus, CE m-a trezit: parfumul copilariei, cel pe care l-am adorat si l-am cautat in toate esentele cunoscute si necunoscute. e o combinatie intre zambete, lacrimi, frunze de nuc, vara, soare, zapada, jocurile coplariei…si ploile din vremurile nu demult apuse. furtuna de afara a reusit sa ma sperie la fel ca atunci, cand simteam fiecare strop de apa lovindu-se de acoperis, lunecand usor spre streasina casei, apoi aruncandu-se in “valtoarea” unui parauas format ad-hoc la temelie, grabindu-se sa ajunga Dumnezeu stie unde. noapte. tunete. fulgere. ploaie torentiala. frica? deloc. ba chiar zambet, desi ascunsa bine sub plapuma, la sanul protector al mamei. am retrait un episod de cand eram “kinder”. ei, nu ca acum as fi mai maricica la urma urmei, n-am decat 19 anisori fara 12 zilisoare
vorbeam mai sus de parfumul nucului…da…locul preferat al lui dutzi cand se supara ca era certat, sau cand punea la cale vreun plan “diabolic”. si eu, la poale, de mana cu mamaitza, strigand disperate “mai baieti, mai! vin` la fata, mai!”, iar el pace…si mai era si-un par, in mijlocul gradinii, tot locul ales de dutzi pentru a se catara cand nu voia sub nicio forma sa fie gasit. dar l-au taiat
si verile…cele mai frumoase veri, tot la bunici. cu gasca de verisori, in ordine descrescatoare: Nicoleta, Ioana, Vlad, Diana, Mariuca, Simona si mai tarziu Stefan, Teodor si Robert. cei din urma nu cred ca au prins asa multe jocuri ca noi. ne adunam cel putin 2 saptamani in vacanta mare toti nepotii, de umpleam curtea bunicilor cu zarva, boacane si jocuri mai mult sau mai putin creative. in casa ramanea prapad, in cazul in care era vreo ploaie descrisa mai sus si alt loc de joaca nu aveam. jucam ascunsa. eram de gasit sub pat, pe pat, sub plapuma, in lada recamierului (acolo unde se tine de obicei lenjeria de pat), in dulap, dupa usa, dupa oglinda, dupa cuier, pe soba, dupa soba, in pod, in camara, ce mai…unde vedeam cu ochii sunt foarte multe jocuri dar singurul care mi-a ramas in minte si pe care il pot descrie in detaliu e doar acesta. pe afara cred ca nici nu mai are rost sa mai insir cate locuri de ascuns aveam…
mai erau “excursiile cu caruta”! daaa! ce frumooos! cand ne urcam claie peste gramada: catel, purcel, oaie si miel si il chinuiam pe bietul Gigel (ce versuri fac fara sa vreau ) care era nevoit sa ne si suporte cantecele pe langa faptul ca ne cara cateva zeci de kilometri…dragii mei verisori, nu stiu cat de des va amintiti voi macar secvente din momentele mai sus mentionate, dar sunt sigura ca exista pe undeva printr-un coltisor al sufletului vostru
si pentru ca azi e ziua lui Dutzica al meu profit de acest post si…nu, nu am sa ii urez la multi ani si toate alea care vin pe langa, pentru ca e prea banal. ci am sa ii aduc acum un zambet laaarg si un “nuuu pot sa cred ca ai facut asta!!! daca stiam, nu rezolvam problema upload-ului”, prin cateva poze

nu-i asa ca am cel mai dulce fratior?