de cateva luni bune ma simt flatata sa primesc e-mail-uri de la wordpress pentru a confirma schimbarea parolei. de ce ma simt flatata? pentru ca nu eu o solicit. se pare ca un mare…”admirator” (generalizez, ar putea fi un el sau o ea) al cuvintelor mele doreste sa intre pe sub pielea mea (in mediul acesta este posibil orice) si eventual sa dea peste cap partea virtuala din mine (stiu. suna tare ciudat. da-mi place). pentru acest admirator, culmea, desi spuneam ca nu-mi place sa dau sfaturi, am unul de rezerva: GET A LIFE (or a blog). nu ma intelegeti gresit. imi respect “publicul”. dar in masura in care ma respecta si el pe mine.
intr-una din zilele trecute ma intreba o colega de facultate “tu de ce scrii pe blog?”. good question. cred ca am inceput sa scriu din curiozitate…sau din prostie…sau doar pentru ca mi-a facut frate-miu capul calendar, asa cum s-a intamplat cu: mirc-ul (toti am trecut prin perioada aia, so don`t laugh!), mess-ul, twitter-ul, facebook si advice (ultimul nu mai tine de mediul virtual). cred ca singurul lucru pe care l-am facut, pentru ca asa a spus vlad, si pe care nu il regret, este acest blog (cred ca ar mai fi si advice-ul. dar am renuntat inainte sa-mi dau seama. poate incerc anul viitor). am avut de o gramada de ori intentia de a-l inchide. ar fi ca si cum as da foc gandurilor. nu pot. nu sunt addicted, pentru ca nu scriu zilnic, nici macar saptamanal, ci atunci cand simt nevoia. dar chiar si atunci cand scriu doar 2 cuvinte (nu cred ca s-a intamplat inca) simt ca ma eliberez. cred ca am gasit raspunsul la intrebarea “de ce scriu pe blog?”: pentru ca e o modalitate prin care imi pot exprima liber gandurile, fara sa ma afecteze in vreun fel ce-a zis x sau y despre mine. incurajez comentariile de orice fel. dar se pare ca nu prea am succes
ce vreti sa scriu? barfe? intrati pe site-urile tabloidelor. politica? sport? sunt destule pagini de profil. chiar daca se spune ca la politica si sport se pricepe oricine, eu nu. si cand spun nu, asa e! revenind…sa scriu despre frumusete/haine/cosmetice, intr-un cuvant “moda”? regret, dar nu sunt persoana avizata si decat sa preiau articole si poze spunand ce se poarta si ce nu, mai bine nu mai scriu nimic. las asta pe mana specialistilor si pasionatilor de fashion.
nu ma incadrez niciodata intr-o tema anume. scriu despre orice, pentru ca e blogul meu, pentru ca iti arata tie o bucatica din mine si pentru ca dupa ce apas butonul “publish” am un motiv in plus sa zambesc astazi: te-am facut si pe tine sa zambesti, chiar daca sec si in coltul gurii, sau te-am facut sa razi incat sa nu te poti ridica de pe scaun.
dar tot eu iti multumesc!
p.s.: sper sa vina primavara de data asta. happy sunny days!
cred ca mi-a ajuns fericirea de fiecare zi din stransa din zambetele copiilor si din ochii catelusilor. pentru ca fericirea aia se pare ca nu ma incalzeste cand sunt -25 de grade afara si in casa cam 0. si ar fi prea amuzant sa ma vezi pe strada cu gura pana la urechi, pentru ca tocmai am vazut ceva care m-a facut sa zambesc si mi-a inghetat fata intr-o mimica hada. asadar, pentru o perioada imi pun fericirea pe un raft si sper sa nu se aseze praful pe ea, pana trece perioada de criza.
mdah… toata lumea e in criza. orice domeniu e in criza. cred ca si mustele sunt in criza, pentru ca oamenii sunt in criza, deci nu-si permit sa cumpere atat de multa mancare incat sa lase si pe masa, sa aiba mustele unde sa bazaie. si eu sunt in criza! nu pentru ca nu-mi dau mama si tata bani (inca nu am un venit propriu stabil. si daca nu-mi dau ei, imi da frate-miu dar la asta nu se ajunge). sunt in criza pentru ca sunt prea zgarciti astia din bloc si dau caldura cu taraita si/sau nu curata instalatia. de fapt rectific. nu sunt in criza. sunt in crizE: de la criza de timp pentru ca nu ma incadrez niciodata in programul zilnic propus, criza de nervi pentru ca mi-e frig, pentru ca mi se restarteaza laptop-ul cand are el chef si pentru ca frate-miu nu-si spala farfuria in care mananca, criza de stomac pentru ca ma streseaza bucurestiu`, pana la criza de podoaba capilara, pentru ca din cauza celei mai pure ape de la robinet imi pica parul si ma mananca pielea. in sfarsit…sunt mai multe.
desi sunt in criza, vreau sa cumpar confort. dar am ajuns la o concluzie: bai, eu am bani, dar e prea scump. asa ca o sa ma intorc la pilota mea (cumparata inaintea crizei) si la un ceai fierbinte (nu sunt si in criza de ceai, multumesc lui Dumnezeu!) pentru ca mi-au inghetat degetele pe tastatura (bine ca s-a uscat si oja intre timp. si ea cumparata tot inaintea crizei).
da` halatu`! cat e halatu`?!
brrrrr…
La pasa vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
“- Sunt, pasa, neam de beduin,
Si de la Bab-el-Manteb vin
Sa vand pe El-Zorab.
Arabii toti rasar din cort,
Sa-mi vada roibul, cand il port
Si-l joc in frau si-l las in trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Si nu l-as da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Si de amar indelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!
Ai mei pierduti sunt, pasa, toti;
O, mantuie-i, de vrei, ca poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cat socoti!”
El poarta calul, dand ocol,
In trap grabit, in pas domol,
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mut, de suflet gol.
“- O mie de techini primesti?”
“- O, pasa, cat de darnic esti!
Mai mult decat in visul meu!
Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
Asa cum imi platesti!”
Arabul ia, cu ochii plini
De zambet, miia de techini –
De-acum, de-acum ei sunt scapati,
De-acum vor fi si ei bogati,
N-or cere la straini!
Nu vor trai sub cort in fum,
Nu-i vor cersi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrama;
Si vor avea si ei ce da
Saracilor de-acum!
El strange banii mai cu foc,
Si pleaca, beat de mult noroc,
Si-alearga dus de-un singur gand,
De-odata insa, tremurand,
Se-ntoarce, sta pe loc.
Se uita lung la bani, si pal
Se clatina, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveste drept;
Cu pasii rari, cu fruntea-n piept,
Se-apropie de cal.
Cuprinde gatul lui plangand
Si-n aspra-i coama ingropand
Obrajii palizi: “- Pui de leu,
Suspina trist. Odorul meu,
Tu stii ca eu te vand!
Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta.
Nu te-or petrece la izvor;
De-acum smochini, din mana lor,
Ei n-or avea cui da!
Ei nu vor mai iesi cu drag
Sa-ntinda mainile din prag,
Sa-i iau cu mine-n sea pe rand!
Ei nu vor mai iesi razand
In calea mea sirag!
Copiii mei cum sa-i imbun?
Nevestei mele ce sa-i spun,
Cand va-ntreba de El-Zorab?
Va rade-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!
Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmandu-te la pas,
Nici in genunchi la al tau glas
El nu va mai cadea!
Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun
N-ai sa-l mai vezi in zbor nebun
Pe urma unui soim usor,
Ca sa-ti impuste soimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: “Drum bun!”.
Nu vei zambi, cum salta-n vant
Ardun al tau in alb vestmant;
Si ca sa simti sosirea lui,
Mai mult de-acum tu n-o sa pui
Urechea la pamant!
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile-n pamant
Si coada ta fuior in vant,
In zbor de randunea!
Cum mesteci spuma alba-n frau,
Cum joci al coamei galben rau,
Cum iei pamantul in galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete-n pustiu!
Stia pustiul de noi doi
Si zarea se-ngrozea de noi –
Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vanturi si de ploi?
Nu vor grai cu tine bland,
Te-or injura cu toti pe rand
Si te vor bate,-odorul meu,
Si te-or purta si mult si greu;
Lasa-te-vor flamand!
Si te vor duce la razboi,
Sa mori tu, cel crescut de noi!…
Ia-ti banii, pasa! Sunt sarac
Dar fara cal eu ce sa fac;
Da-mi calul inapoi!”
Se-ncrunta pasa!: “- Esti nebun?
Voiesti pe ianiceri sa-i pun
Sa te dea canilor? Asa!
E calul meu, si n-astepta
De doua ori sa-ti spun!”
“- Al tau? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facandu-l miel?
Al tau? O, pasa, nu!
Al meu e! Pentru calul meu
Ma prind de piept cu Dumnezeu –
Ai inima! Tu poti sa ai
Mai vrednici si mai mandri cai,
Dar eu, stapane, eu?
Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i intre noi,
Ca ma rapesti si ma despoi,
M-arunci pe drum sa pier.
Si lumea te va blastema,
Ca-i blastem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, sa cersesc,
Dar mila voastra n-o primesc –
Ce bine-mi poti tu da?”
Da pasa semn. “- Sa-l dezbracati
Si binele in vergi i-l dati!”
Sar eunucii, vin, il prind –
Sa-ntoarce-arabul rasarind
Cu ochii inghetati.
El scoate grabnic un pumnal,
Si-un val de sange, rosu val
De sange cald a izvorat
Din nobil-incomatul gat,
Si cade mortul cal.
Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii-ncremeniti,
Si-arabul, in genunchi plecat,
Saruta sangele-nchegat
Pe ochii-ntepeniti.
Se-ntoarce-apoi cu ochi pagani
Si-arunca ferul crunt din mani:
“- Te-or razbuna copiii mei!
Si-acum ma taie, daca vrei,
Si-arunca-ma la cani!”
abia m-am intors de la ultimul concert Damian Draghici & Brothers. un concert pe care l-am asteptat cu sufletul la gura si la care m-am simtit foarte bine. probabil nu inteleg prea multi muzica lor, sau muzica tiganeasca in general, dar sala a fost plina si s-a zguduit de aplauzele celor prezenti. ritmurile lautaresti autentice ale Bragazii Retro Mishto au deschis ultima seara tiganeasca a fratilor. apoi, 6 “pirande” focoase au incins atmosfera cu miscarile si unduirile lor, facandu-le pofta de dans spectatorilor. timp de aproximativ 2 ore am admirat, am dansat si am aplaudat rezultatul efortului depus de Damian si ai sai frati. mi-au dat lacrimile cand Damian Draghici a invitat pe scena un copil pe care il cunoscuse in cadrul proiectului BCR Sperante. m-a impresionat foarte mult, pentru ca avea niste ochisori atat de tristi incat spuneai ca are toate grijile vietii pe umerii sai. in jurul meu am vazut multe persoane stergandu-si coltul ochiului, cand copilul a parasit scena.
fratele meu m-a intrebat dupa ce am iesit, daca mi-a placut atat de mult incat as fi fost in stare sa platesc dublul celui mai scump bilet pentru a ajunge la acest concert. si am spus cu toata inima “da”! si a ras (si sunt foarte suparata pe el dar e norocos ca vin sarbatorile si-mi trece), cum rade toata lumea cand spun ca mie imi plac tiganii si ii admir pentru faptul ca au reusit sa-si pastreze traditiile, fiind popor nomad. dar cum padure fara uscaturi nu exista, sunt intr-adevar o multime de indivizi de etnie roma care fura, cersesc, bat si taie. pe ei nu-i admir, ci ii inteleg. pentru ei au devenit astfel din cauza noastra, din cauza popoarelor care nu i-au acceptat, nu i-au ascultat pentru a-i intelege. tiganii sunt tot oameni iar pe planeta asta toti suntem egali, dar setea de prestigiu si foamea de putere degradeaza interiorul si te fac sa uiti de ceilalti.
imi aduc aminte de verile copilariei petrecute, evident, la tara, in care veneau tiganii si-si asezau cortul pentru cateva zile sau chiar saptamani, la 50m de gospodaria bunicilor. eram fermecata de zarva si veselia care umplea valea seara si de fustele colorate ale tigancilor. din pacate nu si-au mai oprit carutele de multa vreme in micul sat.
mi-ar fi placut sa fiu tiganca, sa-mi impletesc parul in felul acela specific, sa port fuste lungi care sa tremure adunci cand imi misc soldurile.
tu, cititorule de ieri si de azi al blogului meu, probabil acum ti-ai schimbat parerea despre mine si maine nu vei mai deschide https://mariuca.nastasiu.com dar asa cum te-am obisnuit, aici sunt bucati din sufletul meu pe care nu ma feresc sa le expun. iar cei care ma plac, ma accepta asa. si sunt fericita.
mi-as fi dorit sa scriu mai multe despre aceasta seara dar ideile au navalit de-odata si nu prea reusesc sa le pun intr-o ordine. dar am sa las 3 melodii sa spuna restul. prima e din perioada solo, nai; celelalte doua, impreuna cu Brothers.
alone she lies waiting
surrounded by gloom
invated by shadows
painting the room
the light from the window
cuts trough the air
and pins the child lying there
scared of the moon
she pulls up the covers
and shivers in fright
she hides from the colour
that rides on the night
the light through the window
that lights up the sky
and causes her moanfull cry
scared of the moon
there`s nothing wrong
don`t be bothered they said
it`s just childish fantasies turning your head
no need to worry
it`s really too soon
but there she lies shivering
scared of the moon
scared of the moon…
the years go by swiftly
and soon childhood ends
but life is still fearful
when evening descends
the fear of a child
still intrude the night
returning on beams of light
scared of the moon
the feeling of terror
she felt as a youth
has turned from a fantasy
into the truth
the moon is the enemy
twisting her soul
and taking it’s fearful tone
scared of the moon
but now there are others who sit here alone
and wait for the sunlight to brighten their gloom
together they gather
the loners see shade
but knowing just why they`re scared
scared of the moon
dar la asta nu se ajunge). sunt in criza pentru ca sunt prea zgarciti astia din bloc si dau caldura cu taraita si/sau nu curata instalatia. de fapt rectific. nu sunt in criza. sunt in crizE: de la criza de timp pentru ca nu ma incadrez niciodata in programul zilnic propus, criza de nervi pentru ca mi-e frig, pentru ca mi se restarteaza laptop-ul cand are el chef si pentru ca frate-miu nu-si spala farfuria in care mananca, criza de stomac pentru ca ma streseaza bucurestiu`, pana la criza de podoaba capilara, pentru ca din cauza celei mai pure ape de la robinet imi pica parul si ma mananca pielea. in sfarsit…sunt mai multe.