Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Sep 27, 2010
la fel ca prima editie, Filmul de Piatra a venit, ne-a transpus in alta lume pentru 3 zile, apoi a plecat. atunci cand ne-am imprietenit si am inceput sa ne intelegem si sa colaboram mai bine, s-a stins proiectorul. am avut parte de un weekend magnific, unul care m-a facut sa sterg o parte din amintirile urate din vara mea neagra. multumesc, Alina, pentru ca m-ai tinut la curent cu desfasurarea evenimentului. si multumesc, dragi colegi voluntari prieteni, pentru ca ati creat acea atmosfera de festival tanar.
stiu ca as fi putut sa fac mult mai multe lucruri si m-am miscat putin in reluare. dar imi voi reveni complet in scurt timp voi putea fi iar eu – cea plina de viata si mereu zambitoare.
vineri am inceput cu emotie editia 1.5 a Filmului de Piatra, la Turnul lui Stefan. ne-am intins pana tarziu, dar ne-am incalzit cu ceaiuri, deci nu am tremurat prea tare de frig.
sambata ne-am mutat pe varful muntelui Cozla, unde am aplaudat piese de teatru, am ascultat muzica si am urmarit apusul si apoi mash-up-urile lui Matze si filme de animatie. ne-am incalzit cu paturi si ceai sau doar cu gandul ca vom ajunge acasa si vom face o baie fierbinte 
duminica vremea nu a fost prietenoasa si am fost nevoiti sa ne adapostim intr-o sala a Consiliului Local Piatra-Neamt. chiar si asa, aerul de festival a ramas, desi publicul a fost mai restrans. dupa fiecare seara de filme, noi, voluntarii, am mancat, baut si vorbit pana la epuizare, intr-un loc ferit de privirile curiosilor
cam asa a fost festivalul nostru drag, foarte pe scurt. inca sunt in asteptare de fotografii. cum pun manuta pe ele, cum le urc pe blogulet! 
update: nu le mai urc pe blogulet, pozele, zic, pentru ca sunt cam maricele. gasiti cateva pe pagina mea de facebook.
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Sep 25, 2010
cu ochii umflati de oboseala dar cu zambetul pe buze, ne pregatim pentru a doua seara a festivalului Filmul de Piatra. am avut un inceput promitator. in ciuda frigului, cateva sute de suflete au populat platoul de la “Turnul lui Stefan”, au dansat pe ritmurile celor de la The Amsterdams si au aplaudat filmul-surpriza al lui Andrei Dascalescu si scurt-metrajele castigatoare la competitia de anul trecut din cadrul primei editii a “Filmului de Piatra”. noi, voluntarii, am fost pe pozitii, oferind informatii curiosilor si primind felicitari pentru ideea festivalului si organizare. hi hi! toti cei care au intrat in discutie cu noi au promis ca vor fi prezenti si in urmatoarele doua zile, sus pe Cozla! (nu uita ca te ducem gratis cu telegondola, de la ora 15.00, pana la inchiderea programului) totusi, nu am lasat pe nimeni sa inghete de frig si am impartit ceai tuturor celor prezenti. dupa ce s-au terminat proiectiile si am ramas doar noi, organizatorii, voluntarii si scaunele libere, ne-am strans “jucariile” si am fugit si noi la caldurica si la un pahat de vorba. va aratam imagini sa va starnim curiozitatea si poate dorinta de a fi alaturi de noi astazi si maine. (foto gasiti pe pagina mea de facebook)
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Sep 24, 2010
va asteptam cu mic, cu mare, cu purcel, catel, pisica si soricel, la editia 1.5 a festivalului FILMUL DE PIATRA. e o editie mica dar speram cu mare succes.
ne-am adunat elevi si studenti si am incercat sa cream o atmosfera cat mai prietenoasa si sa iesim din limitele conventionalului. am pus culori, suflet si zambete in fiecare coltisor. azi ne gasesti la turnul lui Stefan cel Mare (Curtea Domneasca) iar sambata si duminica te ducem gratis cu gondola, de la ora 15.00, pana la inchiderea programului, sus pe Cozla, unde vei avea ce vedea!
noi ne intoarcem la treaba!
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Aug 2, 2010
stiu ca suna ciudat titlul. dar cu atat mai bine. inseamna ca veti citi in continuare.
ma gandesc de foarte mult timp sa public acest articol pe blog dar pana acum am tot gasit altceva de facut (din pacate sau din fericire).
am langa mine rezerva de gogosi si o cafea. gogosi facute de mama mea. iar de cafea tot de la mama stiu. tot ce e legat de lucrurile practice si de viata in general, de la mama stiu: sa cos, sa gatesc, sa calc, sa respect, sa zambesc, sa plang, sa ma rog, sa iubesc etc. ea este prima persoana pentru care (si datorita careia) scriu randurile acestea. dar daca nu ar fi fost mamaia, nu ar fi fost nici mama mea si cu atat mai putin eu. e foarte greu sa scriu despre ea acum. sa-i dea Dumnezeu zile cu sanatate si liniste. nu pot sa scriu mai mult.
mergand mai departe pe crengutele arborelui, ajung la alta femeie pe care nu am cunoscut-o dar fara de care nu as fi existat: bunica mamei, mama lui mamaie, strabunica mea. si acum urmeaza povestioara cu talc (mai mult sau mai putin, pentru cei care pot sa o inteleaga), pe care o stiu, desigur, tot de la mama 
nu stiu in ce masura au legatura una cu alta, dar sa vedem…
in jurul anului 1900, intr-un satuc din apropierea oraselului Piatra-Neamt, locuia o copila de 12-13 ani, impreuna cu fratii si parintii sai. intr-o buna zi, copila noastra ia calea Bucurestiului si devine “fata in casa” la un mare boier. timpul trecea si ea se facea tot mai frumoasa (deh, moldoveanca) dar isi vedea de treburile pe care le avea de facut. si i-a picat draga boierului. dar era casatorit si in vremurile acelea nu era usor sa iti lasi familia pentru “alta”. unde mai pui ca lumea avea sa il vorbeasca si sa il judece pe la toate colturile. ei s-au iubit si ea a “ramas grea”. pentru a nu-si compromite statutul, boierul i-a dat jumatate din avere si a trimis-o inapoi la Piatra-Neamt. copila, devenita acum femeie in toata regula, si-a luat fratii din satuc si i-a ajutat sa se realizeze in oras. s-a casatorit si a fost o femeie demna si mandra de realizarile ei si nu a plecat niciodata urechea la ce vorbea lumea.
la fel de demna de statutul ei a fost si sora ei – strabunica mea, singura care a preferat sa ramana la viata pe care s-a obisnuit sa o traiasca, la tara. o viata lunga si sanatoasa, in limitele vremurilor de atunci.
am scris acest articol pentru a-mi arata respectul fata de toate femeile din viata mea (rude) care sunt mandre de alegerile si realizarile lor si fericite cu ceea ce le-a fost dat sa aiba.
pentru: mamaie, mama, matusi si verisoare de toate gradele, de sange sau prin alianta.
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Mar 14, 2010
presupun ca multi dintre voi ati primit pe mail sau ati descoperit intamplator (sau nu), navigand aiurea pe internet aceasta scrisoare (imi cer scuze de la detinatorul blogului daca se va supara ca i-am “facut reclama” si i-am adus mai multi cititori 
). anyway…eu nu m-am nascut intre `70-`80. dar tot ma regasesc in cele scrise.
am venit pe lume pe data de 13 iunie 1990, intr-o zi de meircuri ploioasa, in jurul orei 10 dimineata. si am adus un zambet pe fata lu` mami cand a vazut ca sunt fetita (atunci nu era tehnologia de acum si nu putea sti decat dupa dimensiunea burticii ce va tine in brate cu o probabilitate foarte mica). si-a dorit 2 copii, un baiat si o fata. baiatul avea deja 3 ani. eu lipseam asa cum am mai spus si alte dati, nu am avut o copilarie cu plete in vant, codite si fundite 
deci am cam fost baietelul nr. 2 
revenind la continutul “scrisorii”, nu doar generatiile `70-`80 au mancat orice fara sa tina cont de calorii si E-uri, nu doar ele visau la pustile cu apa si cu siguranta nu au fost ultima generatie care “a jucat `scunsea, castel, ratele si vanatorii, tara tara vrem ostasi, prinsea, sticluta cu otrava, pac pac, hotii si vardistii, ultimii care au strigat un doi trei la perete stai, ultimii care au folosit telefoanele cu fise”. rad de una singura cand imi aduc aminte cum jucam cu prietenii de la bunici, ascunsa langa un cimitir. sau cand bateam mingea pana noaptea tarziu si venea mamaia cu batul dupa noi si picam apoi intr-un somn adanc, plini de praf si de multe ori cu burtile goale, pentru ca uitam sa mai mancam, iar a doua zi ne trezea mirosul grozav al turtelor pe plita. am crescut si eu pe muzica lui michael jackson, dj bobo, backstreet boys, spice girls, abba, queen, sandra, cher…si-mi amintesc cu placere si de formatiile romanestii care au aparut peste noapte, s-au bucurat pe moment de glorie si au disparut: genius, asia, candy, andre…
uneori tata ne mai punea discuri de vinil sa ascultam, cu toma caragiu, stela si arsinel, cu povesti de seara. si acum cand mai ajung in preajma pick-up-ului ascult ivan turbinca sau soacra cu trei nurori si era atat de frumos inainte…imi mai amintesc si de diapozitive (sau diafilme) cu povesti. eh? pe astea nu le-a pomenit nimeni de multa vreme: punguta cu doi bani, turtita fermecata, zdreanta…cautati pe youtube sau trilulilu si poate va amintiti 
mi-ar placea sa le arat/citesc si copiilor mei povestile de pe diapozitive…dar cine stie daca voi mai gasi aparatura necesara…
la ora 6 lasam joaca si ne urcam pe “varful patului”, in fata televizorului, pentru ca incepea sunset beach (noi ziceam sus in beci ). mai aveam dimineata felicity, farmece, salvati de clopotel (izbaviti di tilincuta ), in weekend era pachetul cu desenele de la disney cu faimoasele personaje mikey mouse, donald duck, pluto, goofie…imi amintesc apoi de sailor moon, under dog, winnie the pooh. alea desene, frate…nu prostiile de astazi in care personajele sunt precum cateii aceia din masini care se misca atunci cand dai prin gropi. si tin si eu minte emisiunile feriti-va de magarus, tip top minitop, da sau ba, abracadabra…
nu am asa multe amintiri legate de tehnologie cum spun cei din generatiile de dinainte de revolutie ca noi, “astia mici si prosti”, am avea. nu am avut aparat video, ci vreo 17 ani acelasi televizor (alb, negru, alb, negru, nei nei nei ), imi era frica sa deschid calculatorul, nu am avut nici jocuri tetris, nici pe televizor, nici tamagotchi, iar de mario cred ca am auzit pe la 13-14 ani. dar aveam piese lego cu ajutorul carora construiam robotei, impreuna cu fratele meu, pentru ca mai apoi sa ne asezam unul intr-o parte a camerei si unul in cealalta, cu roboteii in fata, aruncand cu ce prindeam la mana pentru a “distruge adversarul” aveam palete de bedminton si niciodata nu nimeream fluturasul, dar imi placea sa alerg dupa el ufff…sunt atat de multe lucruri minunate pe care le-am trait si noi, cei de dupa `90. indiferent de perioada in care s-a nascut, oricine e supravietuitor. pentru ca a ajuns ziua de astazi si pentru ca are amintiri frumoase de ieri.
pe masura ce-mi mai amintesc, mai postez cate ceva
update: voi ati mancat vreodata nuci cu mamaliga? eu da
Read More
