Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Dec 24, 2010
La 25 martii am plecat la Şcoala di Brigadiri la Roman. M-am dus la Şcoala Ion Ionescu di la Brad, la Horea. Avem o valizî, mi-am pus acolu’ douî cӑmesî, douî izmeni, on aparat di ras, on prosop di şters, o pastî di dinţ şî o perii, la Girov pi jios, di la Girov la Roman, şî când am ajiuns acolo, deja şcoala începusî de-acuma. M-o luat imediat, m-o bagat în şcoalî, şî dupî ci-am terminat orili cele, m-o chemat şî mi-o predat din nou şî mii ci predӑdesî la ӑia, sî recopirez. Şӑsî luni di zâli am stat acolu’. Martii, aprilii, mai, iunii, iulii, agust. Avem zӑci obiecti pi zî: agricultura socialistî, tecnologia culturii grâului, a sfeclii di zacӑr, a cartofului, a fasolii, a cutari, aşa… lucrӑrili di bazî, agronomia socialistî, plus evidenţî contabilî. Lucrai în brigadî, avei o sutî di oamini. Fiecari om ave’ fişî şî ci lucra într-o zi trebuie sî fii înregistrat ce-o fӑcut în zâua ceia. Şî îmi dӑde’ 250 di lei pi lunî, vinem acasî şî aducem câti un kil di zacӑr, ci mai aducem io…ba o pӑrechi di ciorapi lu’ mamai-ta, ba o geantî odatî i-am adus…
Am stat acolu’ pӑnî la 23 agust. Am vinit acasî, acolu la gospodӑria colectivî era haus. O fost unu’ înainti cari nu ştie’ carti…o vinit di la judeţ şî m-o învestit. Mi-o dat trâi suti di lei şî m-o pus, şî în douî sӑptӑmâni di zâli am pus tӑtu’ la punct, tatî evidenţa contabilî, adicî ci intra în magazâi, bon di işâri, fişî di zâli di muncî pintru oaminii cari lucrasârî, situaţia culturilor, cutari. Şî am început sî lucrez pi fagaş normal. Şî am stat la gospodӑria colectivî opt ani di zâli brigadier. Din ’60 pӑnî în ’68. În perioada asta s-o format cadri multi di agriculturî, injineri, şî i-o trimes la noi la gospodӑrii. Adica di ci sî stau eu brigadier cu şӑpti clasî primarî, şî sî nu-l punî pi ӑla inginer. Şî la noi l-o trimes pi Stanciu. Şî o mai fost unu’ Melinti. Vinisî acuma în loc di 8 brigadiri câţ eram, 6 injineri şî i-o pus şӑfi di fermi.
Eu avem trâi copii. Şi sî fac, cum sî mӑ duc, un’ sî mӑ duc. Cî sî mӑ puii şӑf di echipî. Nu am vrut. Şî am zâs sî mӑ duc şî eu la Sӑvineşti la fabricî, eu avem nevoii di bani. Da’ cu banii pi cari îi luasâm di la colectiv, vreo 5000 di lei, am luat mobila ceia frumoasî din casî, şâfonera, cu oglinda şî recamieru’. Am vinit frumos la oraş, m-am dus la Forţâli di muncî, m-o trimes la Sӑvineşti. Când m-am dus colu’, era o hoţoaicî, doamna Aivӑncesei. Mi-o cerut certificatu’ di şӑpti clasî. Eu nu-l avem…îl perdusâm în armatî şî nu am mai scos altu’. Avem foaia matriculî, şî o ţâpat la mini cî nu-i valabilî. Viu înapoi acasî. Scârba me’…nici bani nu mai avem. Şî mӑ întâlnesc cu frati-niu Fӑnicî. “Ci-i cu tini, mӑi?” şî îi zâc “Ioti nu vre’ şî mӑ primeascî. N-am certificatu’”. Şî el zâci “Haidi cu mini pӑnî acolu’”.
Şî am ajuns la ora 2. Ni ducim la doamna Aivӑncesei. Ista era securist, ave’ legitimӑţâi mai multi la el, era un om greu. El s-o recomandat cî îi un inspector di la Sindicat. “Doamnî, uiti avem un caz aici cu tovarӑşu’ ӑsta, cî zâci cî nu vraţ sӑ-l angajaţ cî n-ari şӑpti clasî primary. Ari, da’ ari foai’ matricolî, n-ari certificatu’”. “Sî facî la ziar publicitati”. “Ei nu, doamnî, matali îl angajӑz acuma cum îţ spun io. Cî dor nu-i fabrica matali aici. Ai fi mata cineva aicişa da’ dacî vrei sî ai de-a faci cu mini, îţ arat eu cum sî discurcî treaba. Pre’ vӑ faciţ di cap aicişa. Di asta am vinit şî eu aicişa. Am vinit sî ti pun pi matali la punct. Dӑ-i frumos omului fişî di angajari, trimete-l la fabricî. Omu’ arî copii şî vre sî lucrezî ”. O sӑrit ceia în sus, s-o învârtit, s-o sucit, o işât pӑnî afarî, gata mi-o dat imediat repartizarea la Melana II.
Mӑ duc colu’ la Melana II, alt hoţ. Îi zâc cî am repartiţâi di la doamna Aivӑncesei, sî vin la Melana II. El ie di colu’ telefonu’ rӑbdi şî sunî. Şî îi zâci sî mӑ angajӑzî imediat. Îi zâc cî sânt din comuna Ştefan cel Mari, di aicia din judeţ. Mӑ trimiti la domnu’ Saveluc, sî vӑd ci decidi el. Saveluc era şӑfu’ fӑbricii. Ӑsta era şӑf di secţâi, cî era Melana II, Melana III… când ajung la el, ceala ma întreabî “Da’ n-ai avut treabî la colectiv?”. Şî zâc “N-am avut, am vinit sî mӑ angajaz şî eu la fabrica dumitali aicişa”. Şî mӑ trimeti înapoi la injineru Bostan, la Melana II. Da’ ci m-o purtat aşa o jiuma’ di zî. Şî mӑ trimiti la presî. La presa di ambalat puf. Nu era o treabî gre’. Acolo era uşor. Era totu’ automat, numa’ statei cu mana pi nisti butoani, face’ balotu’ di fibri asa frumos, îl învartei c-o bucatî di hârtii, îl învӑlei c-un sac şî-l punei în 3-4 baloati de-iestea. Fӑcei cam 8 baloati într-o zî, cî pӑnî sî alimenta maşâna, dura o orî, o orî jiumati, douî. Avei timp sî fumez, sî ti duci sî ti plimbi. Şî m-am pus pi treabî.
Când o vazut ӑla cî m-am pus pi treabî, mӑ cheamî într-o zî doamna Aivӑncesii la ie. “Am sî ti rog ceva sî-mi spui precis. Cini era aceala cari o fost cu mata?”. Şî îi zac “Doamnî, nu mӑ întrebaţ pi mini cî eu nu ştiu cini era. Eu eram foarti amӑrât, foarti nӑcӑjât, am acasî trâi copii, tre sî mânânci şî ei o bucatî di pâini şî am vinit sî lucrez şî eu la fabrica asta aicea. Şî am auzât cî aicea nu sî intrî dicât numa’ cu escrocherii. Sânt mai multi cazuri cari au ajuns la urechea organilor superioari şî vor sî facî luminî”. O facut ie mari escrocherii acolu’. Pӑnî nu sî duce omu’ cu o mii, douî di lei sî-i ducî ei, nu intra. Şî pi urmî o început sî curgî la Uzinî oamini, îi angaja, farî ca sî mai steii pi gânduri.
Fӑcem naveta. Hohooo. Opt ani di zâli fӑcem naveta la schimburili unu, doi şî trâi. La schimbu’ unu şî la schimbu’ trâi avem cu ci sî ma duc. Da’ schimbu’ 2 îl fӑcem pi jios. Opt ani di zâli ajiunjem la 12 jumati noaptea.
De la Savinesti ai iesit la pensie?
Da, la 62 di ani. Dupî Revoluţâi, imediat. O vinit ordin într-o sarî, eu mӑ ducem la fabricî, am lucrat vreo paişpi ani di zâli numai schimbu’ 1. Avem cursî dimineaţa, mӑ ducem, vinem, şî pi urmî, m-am luat la harţî cu un injiner di acolu’ şî m-o dat în schimbu trâi. Şî o vinit decretu’ di la Iliescu cî cini ari şӑizӑci di ani împliniţ, la pensâi, nu are voii sî mai steii în fabricî. Şî eu n-am ştiut nic. Asta o fost luni dimineaţî. Am lucrat, nu s-o ştiut nic, miercuri, cân’ sî mӑ duc la masî, mӑ cheamî la camera cu docomenti, pi mini şî pi alţâii vreo trii cari avem pisti şӑizӑci. Di la 1 aprilii noi urma sî fim pensionaţ, era triişpi martii. Şî o zâs cî dacî mai vrem, putem sî mai lucrӑm, dacî nu, sî ni luӑm docomentili. Când am auzât aşa, eu m-am întors în secţâi, da’ nu m-am mai dus la locu di muncî uni trebuie’ sî lucrez io. Am vinit aicia în vestiar, aicia era baii, avem io dulapu’ meu cu tӑti hainili meli şî ci avem io acolo, am luat aparatu’ frumos şî m-am bergherit, am fӑcut o baii bunî, mi-am strâns tӑti lucrurili cari li avem, on cuţât, o farfurii, on aparat di ras, o canî, on pahar, o perii di dinţ, cum ari omu’. Mi le-am pus tӑti într-o sacoşî, m-am îmbracat curat, am încuiet vestiaru’ şî m-am dus jos în secţâi. Când mӑ vedi maistru îmbracat la oara 11, “Ci-i nea’ Jora, ci s-o-ntâmplat?”. “Da’ nu s-o-ntâmplat nica, ci sî sî întampli? Dacî mӑ vez’ cî-s sӑnӑtos… am vinit sî vӑ urez la mulţ ani şî sî vӑ rӑmânî fabrica dumnevoastrî, s-o stӑpâniţ dumnevoastrî di acuma cî mii nu mai îmi trebi”. Normal înainti di pensâi, îţ dӑde’ concediu şî îţ dӑde’ nişti bani, o premî, cum era pi atunci. Eu am zâs cî nu mai am nevoii di prema ceia, nici di concediu, eu sunt pensâonar. ‘Ceala o ramas şî sî uita la mini şî ni-o zâs sî merg sӑnӑtos. M-am dus şî la coleji şî mi-am luat ramas-bun di la dânşâi. Şî la doişpi fix eram la poartî. Dacî pӑnî atuncia, când işӑm la poartî, întotdeauna mӑ cata pӑnî şî în şoseti, atunci nu m-o întrebat nimini di nica. Am işât frumos afarî, m-am suit frumos în cursî, am vinit la Piatra-Neamţ, m-am dat jos acol’ la blocu’ turn şî m-am dus la Central. Era Doru Marii, era chelner. Vinde’ beri pi terasî la masî. M-am dus sî-mi ieu şî eu o beri sî beu. Am intrat acolu pi terasî, da’ acolu era cam coadî. Când m-o vӑzut Doru “Mata ci vrei, neni?”. “Mӑi, dӑ-mi şî mii o beri, mӑi Doru, sî beu!”. Ş-o vinit Doru imediat şî mi-o adus 2 stecli di beri şî 4 mici. Cî era şî gratar acolo. “Da ci faci neni?” zâci… “Mӑi Doru, zâc, începand di az’ înainti nu mai fac naveta la oraş. De-acu’ mӑ strâng acasî. ‘Oti am işat la pensâi.” Ş-am bӑut 4 stecli di beri atuncia, ş-am luat sacoşa cu ci era şî am luat o steclî di Monopol, şî când m-am suit în cursî am cinstit pi tӑţ colegii di navetî. Când m-o vӑzut fimeia “Eşti bat”. “Nu nimica, fimeii. Nu-s bat. Am terminat cu fabrica. Nu mӑ mai duc de-acuma. Nu ti mai scoli mâni sî-mi pui mancari.”
A doua zî dimineaţî m-am dus la colectiv. M-am dus la cartofi la Şӑrbeşti… sî di atunci o trecut douzaşi di ani, am di când am luat pensâi di la stat, cu vo` lunî înainti sî ti naşti.
Ai 4 copii. I-ai susţinut sӑ meargӑ la şcoalӑ?
Sî încep cu unu. Am dat pi Miluţa la şcoalî la Soci. Era ceia mai bunî în clasî. Am vӑzut eu cî îi aşa bunî la învӑţӑturî, am dat-o în clasa a 5-a la oraş la şcoalî. M-am nӑcӑjât cu ie cî era greu, am ţânut-o pi la gazdî, pi la cӑmin… o reuşât la Petru Rareş şî am ţânut-o la internat, o mai fӑcut naveta şî acasî, şî o învaţat şî liceu’. S-o dus la Bucureşti şî o fӑcut şî facultati, l-o cunoscut pi Nicu şî s-o cӑsӑtorit, s-o angajat şî o ramas acolu’.
Cu mamî-ta o fost altî treabî, cî ie o ramas în Piatra-Neamţ. O absulvit şî ie la Petru Rareş, s-o angajat la Sӑvineşti, tot o mers pi la cursuri şî ţâne cuvântӑri, cî o trimite di la UTC, cum era pi atunci şî l-o cunoscut şî ie pi Florin la un congres de-ceala şî s-o luat şî gata.
Viorel o învaţat şî el şcoala primarî la Soci, o dat la Petro-Chimii. L-am bagat la internat, cî ave dreptu’ sî steii la internat. Da era strict acolu’ şî o zâs cî el faci naveta acasî. S-o angajat şî el şî s-o-nsurat cu Gabriela şî asta o fost.
Dӑnuţ, cel mai mic dintri copchii, o învaţat şî el pӑnî s-o dus în armatî şî can’ o vinit din armatî, s-o dus ş-o dat la poliţâi. Ş-o învaţat doi ani di poliţâi şî s-o facut poliţâst.
Şî acu’ tӑţ îs la casâli lor, fiecari cu câti doi copii, am patru nepoati şî patru nepoţ şî eu am ramas sângur. Poati ajiung sӑnӑtos sî vӑd macar unu dintri voi aşazat la casa lui.
Da… şî cu asta am terminat povestea. Hai sî mâncӑm ceva cî mi-i foami. M-ai ţânut pre` mult di vorbî şî ni s-o uscat şî gatu’.
Mai am o curiozitate… ce domeniu ai fi ales dacӑ ai fi avut posibilitatea sӑ îţi continui studiile?
Nu ştiu dom’le ce-aş fi vrut. Acuma n-aş pute’ sî-mi dau sama ce-aş fi putut faci eu atuncea. Di fӑcut aş fi fӑcut eu ceva. Sî studiez o disciplinî, poati liceu’ Petru Rareş, di acolu mӑ ducem undeva… nu ştiu ci gӑsӑm eu di cuviinţî, poati injiner. Da’ dacî n-am ajuns pi acolu’, di ci sî mai vorbesc…
povestea s-a terminat. dar viata merge mai departe. aici suntem in formula completa:
in 2007, la nunta de aur a bunicilor mei. acum, suntem mai putini cu unul. lipseste esentialul.
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Dec 18, 2010
Şi ai fi vrut sӑ-ţi continui studiile?
Eu aş fi vrut. Mi-o plӑcut sî mӑ duc sî învӑţ. Şî nu cî mi-o plӑcut sî învӑţ, eram în corelaţâi cu nişti copii di boabi mai aşa şî îştia nu pre’ ştie aşa. Îi dӑdusî ta-su’ sî înveţî, i-o dus, i-o preparat, i-o dus pi la profesori. Pi mini n-o avut cini sî mӑ ducî. Tata meu era concintrat atunci în clasa a patra, a cincea, când trebe sî fac, n-am avut cum, n-am avut bani şî n-am putut sî mӑ duc.
Ce-ai fӑcut din momentul în care nu te-ai mai dus la şcoalӑ?
Acasî cu vaca, cu oaia şî cu porcu’. Munci agricoli. Coasa, sapa. Asta am fӑcut-o di la vrâsta di treişpi-paişpi ani. Pӑzӑm vacili, pӑzam oili, pӑn’ la şaişpi-şӑptişpi ani. Pi urmî am început sî ies şî eu în lumi. ‘Ni-era şî mii dragî viaţa, ‘ni-era dragi fetili, ‘ni-era dragi horili, jiocurili, când cânta lӑutarii era bucuria noastrî, n-avem altî bucurii mai mari când cânta lӑutarii. Ş-aşa am trӑit pӑnî la douâşunu’ di ani, acasî. În fini, am mai încercat sî mӑ duc în ’46 la o şcoalî la Braşov , luasî fiinţî Fabrica IAR-ului. Aşa era atunci, dac’ai auzât di dânsa. Şî m-am dus ca sî mӑ învӑţ şî io acolu, sî mӑ primeascî şî pi mini sî învӑţ pentru fabricarea tractoarilor. N-am putut reuşî, cî o vinit 1500 di elevi şî o vinit pӑrinţ cu mitî, eu m-am dus sângur, n-am ştiut. O sӑptӑmânî di zâli am dormit pi uni am putut, şî am vinit acasî. Şantieri nu era. M-am dus în ’50, sî face’ fabricî di cӑrӑnidî, şî am lucrat acolu’ şӑsî luni di zâli, la Fabrica di caranidî la construcţâi, primem un ban, fӑcem cum putem.
Aşa… Di acolu di la fabrica di cӑrӑnidî am plecat în armatî. M-am dus în armatî, am fӑcut armatî la Rigimentu’ 4 Securitati Orӑştii, acolu am fӑcut şӑsî luni, dup-aia m-o repartizat, dupӑ ci ne-o pregatit ca securişti pentru perioada cari era atunci, pentru lichidarea teriorismului. Am fost şî în batalion di intervenţâi, am fost şî în pazî, am fost şî la pentenciari, cum o fost la “Tabӑra Nistru”, cum o fost la “Sighitu’ Maramureş”, am pӑzât şî dipoziti di armament şî di moniţâi, am pӑzât poduri di cali feratî. Primu’ an l-am facut şasî luni sentinel dup-aia am fost paznic, dupî un an di zâli am ajuns caporal di schimb, eram şӑf di gardî şî caporal di schimb, şî era…şî cum era pi atuncia pregatiri politicî, eu m-am bagat în politicî şî m-o pus conducӑtor di lecţâi politici cu garda. Şî fӑcem program dimineaţa 2 ori cu garda… cu garda predӑdem o lecţâi politicî, adica cetem dintr-o brosurî, cî era pi atunci. Şî aşa am fӑcut 2 ani şî şӑsî luni.
În perioada asta s-o lichidat teriorismu’ di pin ţara noastrî şî acuma statu nu ave’ ci mai faci cu securitatea. Mai pӑzӑm pi la tuneluri, pi la cӑi ferati, şî dupӑ doi ani şî şasî luni, o început sî ni deii drumu’ acasî, cî aşa o zâs. Ne-o strӑns pi tӑţ’ acolo, ne-o adus di pi traseii, cî noi eram împӑrţâţ pi traseii, ne-am dus tӑţ’ la companii acolo, la Sighitu’ Maramureş, şî dup-aşee o zâs cî “Plecaţ acasî”. Dupî vo’ trâi-patru zâli nu ne-o mai trâmes acasî, ne-o trimes la mina di carbuni la Şoricari. Dupî şi-am slujât patria doi ani şî şӑsî luni di zâli ne-o trimes ca sî lucrӑm la minî, mӑi frati mӑi…
Am lucrat în minî, n-o fost rӑu ca sî spun aşa, cî dacî vinem acasî, nu fӑcem nimic, trebuie sî viu pi mâncarea mamii, pi a tatii, cî asta o fost în decembrii. Şî am lucrat decembrii, ienuarii, februarii şî martii, patru luni di zâli în minî. Ni plӑte’ bani. Primem la fiecari lunî şӑpti suti di lei, plus mâncari, plus ci era. Şî am fӑcut acolu’ 4 luni di zâli, şî mi-am facut şî eu oleacî di hӑinuţî, o flaneluţî, o pӑrechi di pantaloni, o canadianî, numa’ di încalţat n-am mai putut sî mai fac nic cî nu vroie nimnea atunci sî vândî di încalţat. Dupî 4 luni di zâli ne-o trâmes acasî. Ne-o dat câti 500 di lei, cum era atunci era bani mai grei aşa, am vinit acasî.
Acasî tata era mai nӑcӑjât, cu alţ’ copchii în urmî, vreo trâi-patru copchii şî cu Emilia (o altӑ sora a lui)…plecasî la şcoalî di surori, saraca pi uni ajunsӑsî pi la Costanţa, nu stiu ci…Fӑnicî pi la Şӑrbeşti (vechea denumire a comunei de care aparţine satul Soci), Ileana pi la Şӑrbesti, Didina era acasî, dor ai cunoscut pi Didina, sor-mea, da? Aşa… ci sî fac, di ci sî mӑ apuc, un’ sî ma duc? Industrii nu era, nu era nimic. Douâşpatru di ani avem şî io. Hai sî-mi fac oleacî di casî sî mӑ însor şî io, sî târâi şî io nişti ogheli, cum fӑce’ pi atuncia tӑţ, cî era la înterciri. Bani nu, tata n-ave’ niciun ban, tata n-ave’ nici cӑrutî cu douî animali macar, cî s-apucasî iarna şî vândusî o vacî, cî nu ştiu ci avusӑsî el, cum facusî.
Un’ sî fac casî? Aici uni am eu casa acuma, tata ave’ el douî prӑjâni, ave o mӑtuşî douî prӑjâni, în schimb ave’ un vӑr de-a meu vro şӑsî prӑjâni. “Uӑi Ticu, zâc, dӑ-ni mii sî-mi fac oleacî di casî şî eu acolu’”. “Îţi dau, uai. Dӑ parali, zâci, 4000 di lei”. 4000 di lei era douî vaci buni atuncia cum era. Am dat în luna lu’ şӑsî aprilii şî m-am apucat acolu’, m-am dus, am început sî fac cӑrӑnizâli di acuma cî sî fac casî, cu ci sî fac? Şî am primit di la unitatea ceia di uni am lucrat io cin’suti di lei. O fost buni. O vândut tata o vacî, la Tuchilaţ’ (un târg din apropierea satului Soci) o dat-o cu 2200 şî cu 500 s-o fӑcut 2700. Şî o mai avut doi godaşi, i-o vândut cu 1200 di lei şî am fӑcut banii şî i-am dus banii lu’ Ticu. Am muncit ’54, ’55, ’56 – trâi ani di zâli. Cӑrӑnidî, am scos piatrî din stâncî, am adus lemni din pӑduri cu schinarea ş-am fӑcut arge’ şî ce-am mai putut, ӑştia trâi ani di zâli am ţânut o jiuncî şî am vândut-o cu 1300 di lei şî m-am dus cu ei la munti şî mi-am adus douâşinşi di capriori şî douâşpi grinz’, cat mi-o trebuit pintru casî.
Ş-am fӑcut casa ş-am acuperit-o aşa, ş-am facut o cameruţî, da’ era pustiu, uni videţ’ voi la mini acuma casa aiasta şî acuperitî cu nişti ţâgli, vai di mama ei. Şî sî mӑ-nsor şî eu, îni era şî mii dragi fetili di prin sat, cum era. Cari era mai cu ochi, mai cutari. Era mamî-ta asta, bunicî-ta asta cari o murit, era mai cu ochi în sat, tӑţ’ o pofte’. Mulţ’ sî ţâne’ dupӑ dânsa, da’ nu vroie’ sî accepti pi niminea. Ie ar fi vrut, cum era pi atuncea vremea, sî sî muti sî sî ducî la oraş, cî ave’ nişti mӑtuş’ pi acolo şî zâce cî sî-i cauti un bӑiet prin târg. Da’ ӑia cari vineu nu sî ocupau di feti di la ţarî, ei vroieu nişti feti mai cu şcoalî, mai cu liceu…
Dar ea ce educaţie avea?
Patru clasî primarî. Şî nici acelea ca oaminii. Era ie cum era. Era dişteaptî, lucra frumos la lucru manual, asta era ţӑsӑtoari di frunti, da’ îi trebuie carti ca şî pleci. Şî dupî ’57, dupî ci ne-am facut o camirî, nu ştiu ci, am convinit cu dânsa ca sî ni cӑsӑtorim amândoi. Ave’ şî ie di acuma 21 di ani, şî eu avem 26, ci sî mai aşteptӑm? Mai bunî posibilitati ie nu ave’. Sî sî ducî dupî nu ştiu cari, era beţâv, dupî cutari, era în valea ceia, la marginea pӑdurii, ie era ş-aşa fricoasî. Am hotӑrât sî ni cӑsӑtorim. Sî pi zâua di 19 agust 1957 ne-am cununat la bisericî şî am avut nunta.
Şî am vinit în casî aicia la noi. Cân’ am vinit în casî, era fӑrî nica într-însa, cî învârtem mâţa s-o prindim di coadî. Am avut eu dragî-Doamni un pat cari dornem pi el acolo, mi-o mai dat socru-niu nişti perni, nişti oghial, nişti cele, da’ într-o sӑptӑmânî di zâli, într-o sӑptӑmânî dupî nuntî, ne-am fӑcut camira di stat aşa într-însa bini. N-avem nici duşume’ pi jos, nici nic, da’ avem usî, avem geamuri…în sectembrii am apucat şî ne-am fӑcut sobî în casî, am adus lemni, am cumparat un porc dupî nuntî imediat, am dat pi el 400 di lei cî ne-o ramas di la nuntî 8000 di lei. Era mult atuncea. Ş-am mai luat ceva ş-am acuperit casa, cî o mai trebuit nişti ţâgli pi un colţ pi acolu’. O dat mama vreo 2-3 gӑini, socru-miu 2-3 gӑini, neamurili din sat cu câti o gӑinî, şî fӑcusâm vreo 11-12 gaini, dorneu pi grinz’, în partea niterminatî a casâi. Unii şealaru’ acuma, acolu’ dorne’ porcu’. Şî am stat iarna ceia aşa. În primӑvarî ne-am apucat di treabî, ne-o dat socru-miu o vacî, tata o vacî, socru-miu douî oi, tata douî oi, şî mi-o dat pӑmânt. Puni şî arî pӑmântu’, munceşte-l, fӑ, plӑteşti pentru el bir, cum era pi-atuncea. Şî am început sî muncim. Am strâns…ba o fatat purcica vara purcei, am vândut, am mai luat câtiva suti di lei. Pi urmî o vacî am dus-o, cî erau douî, nu li putem ţâni şî am vândut-o toamna. Am facut oleacî di şurî acoluşaia cum am putut atuncea. Şî aşa am stat vreo 3-4 ani di zâli. În timpu ӑsta o vinit colectivu’. O vinit transformarea socialistî a agriculturii. Dacî ai auzât di asta pi la istorii. Trebuie sî treci di la proprietatea particularî la colectiv. Luasî fiinţî colectivu’.
Dintâi eu nu vroiem sî mӑ trec. Cî o zâs soacrî-mea “Ţ-am dat pӑmânt sӑ-l treci la colectiv?”. Pӑi şi avem sî fac cu el dacî nu avem cu ce-l munci şî cu ci-l ara şî nic? Cumparasâm un cal. Muncem cu moş Vasâli, frati cu mama me’. Şî într-o zî aram pi colu’ pi la Movilî, o vinit aişte’ di la judeţ, cî ei umblau cu echipili. Nu vroiei sî ti treci la colectiv, ti bӑte’! Ti forţa, era greu. Trecei forţat, farî discuţâi. Unu’ m-o luat di gât şî m-o dus di pi câmp, cu el pânî la cumnatu’ meu Vasâli Movileanu în ogradî. Vasâli nu vroia sî treacî diloc, cî era chiabur, ta-su’ era puşcӑriaş. Şî zâci “Bӑ, treci la colectiv?” şî zâc “Nu trec, dom`le, eu pot munci la colectiv?” dupî cum auzӑm şî noi zvonuri. Şî vini Aurel Ştefӑnescu, Dumnezӑu sî-l ierti, eu am sî mӑ rog pentru el “Bӑi, baieti, bӑi, tu eşti prost? Tu eşti bӑiet diştept. Eu di tini am nevoii în gospodӑria Colectivulu’, eu am nevoii di brigadier, am nevoii di socotitor di brigadî, am nevoii di contabil, am nevoii di magazoner, pi cini am sî pui, bӑi? Tu ai şӑpti clasî, bӑi. Vinî încoa’ la mini, ti trimet la şcoala di brigadier imediat.”. M-am înmuiet ş-am fӑcut cereri. Ş-o mai vinit şî alţâi din sat şî o mai fӑcut cereri, dupî mini. Şî ni-o mulţumit avocaţâi. Ca sî faci 4 ceriri într-o zî, era ceva. Ei aveu plan.
Şî am vinit acasî. Fimeia saraca nici ie nu ştie ci o asteaptî, nici eu nu ştiem ci mӑ aşteaptî, avem di acuma pi Miluţa (primul copil, Emilia) şî erai şî tu toamna. Asta era primavara. Adicî nu tu, stai… pi mӑ-ta, pi Jenuţu (Eugenia) tu eşti micî. Numa’ la vreo sӑptӑmânî douî di zâli vini o activî di partid “Bӑi, tu eşti viitoru’ cadru în gospodӑria colectivî?”. Eu zâc “Pi mini sî mӑ scuzaţ, da’ eu nu ştiu acuma”. Şî îmi zâci “Tu ai sî fii cadru. Ai şӑpti calsî primari, la Soci nu sânt mulţ cu şcoalî. Da’ tre’ sî ti faci membru di partid.”. Şî cum era atuncea…fӑcei un an di zâli candidaturî. Şî dupî un an ti confirma membru di partid. M-o dus la şcoalî sara, mi-o luat adiverinţî şî m-o dus la scoalî, a doua zî dimineaţî eram activist di partid. Eram candidat.
va urma…
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Dec 4, 2010
la facultate, pentru cursul de Structuri Sociale ale Comunicarii (SSC, cum ii spunem noi), am avut de facut un interviu cu o persoana in varsta care nu a avut posibilitatea sa isi termine studiile, si a absolvit maxim 7 clase. bunicul meu s-a incadrat in aceste criterii de selectie si am avut o discutie, pe care urmeaza sa o arat si voua in mai multe serii. inregistrarea este foarte proasta pentru ca asa e aparatura 
asa ca voi publica doar transcrierea. enjoy! 
Sarut mâna, tataie! Ia povesteşte-mi şi mie cum era pe vremea matale.
Sî trӑieşti. Api eu sânt nӑscut din familii di oamini nevoiaş’, pi atunci cum era. Tata o fost om mai nevoiaş, o avut pӑmânt mai puţân, n-o avut casî, pân’ ş-o întramat şî el o gospodӑrii… aşa… pi parcurs, eu am fost al trâilea copil. În total am fost nouî. Da’ trӑi o murit şî 6 am trӑit. Da’ eu am fost al trâilea. Aşa. Mai întreabî-mӑ ci vrei sî îţ’ spun.
Vreau sӑ aflu mai multe lucruri despre educaţia de care ai avut parte.
Îţi spui acuma imediat. În anu’ 1937 m-am dus la şcoala din satu’ Soci a cӑrui profesor era Vasâli Petrachi. Eu eram al trâilea copil la şcoalî. Acasî mai avem încî doi fraţ’. Încî…nu…da, doi fraţ’ mai era.
Ş-am mers la şcoalî. Am învaţat la şcoala din satu’ Soci şӑpti clasî primarî, înşepând din anu’ 1937 pӑnî în anu’ 1944. Perioada, fiind vitrigî, o început sî facî prigӑtiri di rӑzboi. În anu’ 1939 tata o fost concintrat, noi eram de-acuma acasî 5 copii, al şӑsâlea o vinit pi urmî, şî am ramas acasî sânguri cu mama. Fӑrî mâncari, fӑrî mijloaci di transport, farî sî putem munci pamantu’. Subzistenţa noastrî atunci di tӑti zâlili era pamantu’. Trebuie’ sӑ-l ari, sӑ-l samini şî sӑ-l cultivi ca sî ai ci mânca. Pi cât fӑşem noi dupӑ posibilitӑţ treaba asta, nu ni ajiunje mâncarea. Trebuie’ sî mai şî rӑbdӑm, sî mai şî muncim în alti pӑrţ, sî mai cumparӑm di pi uneva.
În anu’ 1939 tata o plecat concintrat, eu avem zeci ani sau unsprizeci ani, cam aşa avem, am ramas sî înlocuiesc treaba acasî. Tata ave’ vo’ douî vaci la jug şu’n plug şî trebe’ sî mӑ duc sî ar primavara, c-o sorî de-a me’ mai micî, sî ar, sî samanӑm porumbu’, gӑsӑm pi şineva sӑ-l samini şî sӑ-l grӑpӑm, ca sî putem sî avem ci mânca.
În 1940 s-o nӑscut frati-niu Fanicî, frati cu mini. O vinit tata acasî, o stat o sӑptӑmânî di zâli şî o plecat iarî, s-o dus. O început rӑzboiu’ în ’41. Tata o fost dus pi la Odessa, o fost dus pi la Basarabia, el o fost cu rigimentu’, noi am stat acasî. Şî cu tӑtî perioada asta a rӑzboiului şî cu tӑt ce-am fost noi nӑcӑjâţ’ acasî, aşa, am trecut prin şcoalî.
La şcoalî am fӑcut 7 clasî primarî. În fiecari an am obţânut premiu’ întӑi. N-am putut sî mӑ duc la altî şcoalî, pintru cî n-ave’ cini sî vie sî ma ducî, bani nu era, la o şcoalî sî percepe’ taxî pentru aşa şî n-am putut sî merg sî învӑţ nişi un fel di şcoalî. O zâs profesoru’ “Faşiţ’ dom’le cumva, daţî-l la şcoalî, cî bӑietu-i diştept” zâce’. N-o fost situaţâi materialî. În ’42 am mai avut o sorî, Ilenuţa. În ’41 un frati a neu, Vasâli o murit la un accident di maşânî, cî triera maşîna în ogradî, şî cum sӑre’ acolo pai’, s-o bagat prin pai’ şî l-o luat cu furca, l-o spart în ochi şî o murit. Tata era concintrat la Piatra-Neamţ, începusî razboiu, în ’41 la Spitalu’ di raniţ’. S-o dus mama la el şî i-o spus, i-o dat drumu’ pӑnî acasî, o vinit şî l-o îngropat şî s-o dus înapoi. Şi sî-ţ’ spun?
Cum erau profesorii pe atunci?
Un profesor atuncea avea şaizӑci di elevi, şaizӑci, şaptizӑci şî doi di elevi. Era foarti autoritar cî nu pute’ faci faţî altfeli. Sistemu’ di pedepsâri în şcoalî: nu ştiei lecţia, erai supus la bӑtӑi, zӑci linii la palmî, sau ti pune’ în jenunchi şî ti ţâne’ trâi ori pi boabi di porumb sau ti ţâne’ la post. Cini nu învaţa, rӑmâne’ dupӑ ci termina şcoala, stӑte’ la post douî ori, pӑnî la ora douî, di la doişpi la douî. Eu am fost mai scutit di pedepsuri di aieste cî eu am ştiut, am învaţat. Da’ n-am avut motivi ca sî ajung la pedepsî. O datî am primit o pedeapsî foarti asprî. Pi atunci era un congres a legionarilor pi uneva pi la Iaş’ şî cineva di la noi s-o dus la congres, unu’ di la noi, unu’ Olaru. Şî noi am işât di la şcoalî sî ni ducim la un cetӑţean, sî vii cu cӑruţa cu caii sî ni aducî lemni la şcoalî, era toamnî. Şî pi drum ne-am întâlnit cu el. El ne-o luat la întrebӑri c-o zâs cî ci fugim aşa, ci facim aşa pi drum, noi am început sî râdim. Nu ştiem cini era aceala. S-o dus la şcoalî, sî o spus profesorului. Şî o stat acolu’ pӑnî ne-am întors noi înapoi. Şî profesoru’ ne-o bagat în cancelarâi, ne-o dat pantalonii jos şî ne-o pus aşa pi-un capӑt di bancî şî ne-o tras câti zӑci verji la fund, pintru cî n-am respectat, aceala era politician nu ştiu ci nu ştiu cum. Şî episoadi sânt multi di povestit.
Învӑţӑtoru’ facusî cu noi un program foarti sever. La oara şӑpti, tӑţ’ copiii trebuie sî fii la şcoalî. O echipî di serviciu, adica trâi elevi cari trebuie sî vii di la oara cinci, sî facî foc în şcoalî, sî facî cӑldurî, şî noi iştialalţ’ vinem la şӑpti. La şӑpti intram la ori. Ni chema cu clasa în faţa lui, acolu’ în faţî la el la catedrî, şî ni asculta. Ştiem, cari nu ştie stӑte în jenunchi imediat, îl mai bӑte cu varga pisti cap. În ultimu’ timp s-o introdus o nouî metodî: fiecari elev sî vii cu cinci nuieli la şcoalî. Ca sî aibî cu ci sî-l batî învӑţӑtoru’. Şî era multi.
Învӑţӑtoru’ nostru era nervos, odatî eram în clasî acoloşaia, stӑtem ni jiucam acolu’ şî el stӑte mai încolu cu casa şî suna dintr-un ţâgnal, s-audî cineva ca sî ni ducim pӑn’ la el. Noi n-am auzât. O vinit el şî ne-o luat pi tӑţ din şcoalî, era o zapadî mari, mai sus di jenunchi. Şî ne-o bagat în zapadî şî ne-o culcat şî ne-o mânjât tӑţ cu zapadî şî ne-o pedepsât cum s-ar spuni. Şî atunci o vinit un vecin di acolu’, crâşmar cari era şî l-o luat pi profesor la înjurat, la suduit, la batjocurit “Mӑi da’ di şi faşi aşa cu copchiii?” cî nu stiu ci, cî nu ştiu cum. Şî o început scandalu’, s-o dus pi la primӑrii, nu mai ştiu cum s-o mai rezolvat problema. Şî multi. Pedeapsa era la şcoalî cî cini nu ştie, mânca batai’, cini nu vroie’ sî scrii, mânca batai’.
Odatî un bӑiet de-a nostru, nu era în clasî, era cu o clasî mai mari ca mini; miercurea era zî di gramaticî, şî era cel mai greu obiect. El n-o mai vinit la şcoalî, o fujit prin grӑdini pi colu’ şî s-o dus în pӑduri, din dos. Noi l-am vӑzut di la şcoalî, şî copiii o spus “Domnu’ învӑţӑtor, Machidon Vasӑli o fugit în pӑduri, din dos”. Dupӑ el imediat! Ne-am dus şî l-am prins acolo în pӑduri. Noi am fujit tӑtî şcoala, cî eram elevi mulţ’. L-o adus la şcoalî, l-o pus în jenunchi, l-o batut, “Ursule, fugi la pӑduri?”, şî Ursu’ i-o ramas porecla şî în zâua di az’.
Da…mii mi-o plӑcut sî învӑţ. Eu nu m-am temut di şcoalî. Eu am învaţat foarti bini matimatica, limba românî, geografia, mi-o fost urâtî grӑmatica. Nu cî mi-o fost urâtî, mi-o fost mai gre’ aşa… istoria mi-o plӑcut foarti mult, şî ci mai era cî era multi obiecti, era zӑci obiecti atunci când învaţam eu şcoalî.
va urma…
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Nov 28, 2010
nu sunt fana a poeziilor lui Adrian Paunescu. am de mult timp in calculator aceste versuri (am foaaarte multe lucruri in calculator, de foaaarte multa vreme, pe care le-am redescoperit), care exprima cel mai bine esenta femeii si in care va veti regasi voi toate, dragi prietene 
asa e mama si a fost bunica
asa suntem femei langa femei
parem nimic si nu-nsemnam nimica
doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.
ei neglijenti, iar ele foarte calme
ei incurcand ce ele limpezesc
ei numai talpi si ele numai palme
acesta e destinul femeiesc.
si-n fond, ce fac femeile pe lume?
nimic maret, nimic impunator.
schimbandu-si dupa ei si drum si nume
pun lucrurile iar la locul lor.
cu-atatia pasi ce au facut prin casa
si pentru care plata nici nu cer
de-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
ar fi ajuns si dincolo de cer.
ei fac ce fac si tot ce fac se vede
ba strica mult si ele-ndreapta tot
si de aceea nimeni nu le crede
cand cad, imbatranesc si nu mai pot.
asa e mama si a fost bunica
si ca ele maine eu voi fi.
ce facem noi, femeile? nimica,
decat curat si uneori copii.
suntem veriga firului de ata
in fiecare lant facut din doi
ce greu cu noi femeile in viata
dar e si imposibil fara noi…
Read More
Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Oct 18, 2010
sper ca mama sa nu citeasca asta…
e a treia noapte la rand, cand nu pot dormi…si ceva mi-a spus “ia si scrie…poate iti mai revii”.
credeam ca am depasit perioada critica. speram sa nu mai simt cum ma apasa ceva pe piept. zilele in care am zambit incontinuu nu pareau a ascunde alte zile in care, disperata, voi cauta prin buzunare o farama de zambet. fie el si unul tamp. dupa ce pierzi o persoana atat de importanta din viata ta, care ti-a aratat primii pasi in viata si te-a invatat cum si cand sa razi, sa plangi, sa fii demn si sa pastrezi pentru tine suferintele, fara a “impovara” pe ceilalti cu ale tale (asta nu mi-a iesit niciodata. sunt o plangacioasa), nu-ti vin in minte decat momentele frumoase prin care ati trecut impreuna…nenumarate zile insorite de vara, pline de chicoteli si zambete de copii care descreteau fruntea ei brazdata de ani si griji…si iernile geroase in care dormeam impreuna si-i spuneam “sa dormi numai cu fata la mine”, iar ea, amuzata, ma intreba mereu “pana cand vrei sa dorm cu fata la tine? pana cand am sa mor?” si eu o certam “de ce vorbesti asa de urat?” si adormeam…si ma trezeam plangand, iar ea ma lua in brate, imi spunea o rugaciune si adormeam inapoi…oare ce visam atunci?
si iti amintesti un singur moment urat, pentru ca celelalte au fost acoperite de praf si s-au dus la fel de repede cum au venit. doar asta nu. pentru ca asta a fost cel care ti-a spart sufletul in tandari. despartirea…dar nu e definitiv…ne vom revedea.
printre lacrimi, iti doresti ca cineva sa vina sa te ajute sa iti maturi sufletul si sa il faceti, impreuna, o gramajoara, pentru ca mai tarziu sa se lipeasca singur…chiar daca va fi ciobit, intr-un colt…
Read More
