Ah, ce mandra sunt!

Posted by Tipa cu Pantofii Galbeni on Aug 12, 2014

De mica mi-a placut sa lucrez diverse “minuni” cu propriile-mi manute. E ceva ce ma relaxeaza grozav. Daca sunt suparata sau nervoasa, foarte stresata sau pur si simplu vreau sa fac ceva doar pentru mine si sufletelul meu, incep sa “mesteresc”. Nu intotdeauna iese si ceva care sa-mi placa, insa de fiecare data cand imi termin treaba zambesc si ma simt mai calma.

La 7 ani m-a invatat mamaia sa impletesc. Apoi am invatat sa cos si lucram de zor hainute pentru papusi, ba chiar am reusit sa imi tricotez o pereche de sosoni din lana, la un moment dat. Nu mai spun ca paturile si covoarele de peste tot pe unde umblam erau pline de margelute de nisip, din care bijuteream bratari sau inele.

Dupa ce am intrat la facultate era perioada cu bijuteriile din fimo, asa ca mi-am comandat de pe net materie prima si am inceput sa lucrez si din alea… nu va imaginati ca le vindeam sau ca mi-am recuperat cumva banii investiti. Nici pomeneala! Mi-am facut cerceii la care visam, am mai lucrat cate ceva si am oferit cadouri si inca mai am niste plastilina din aia.

Am revenit la tricotat dupa ce mi-a adus Mosu’ tableta, adica in decembrie 2012. Tableta nu avea husa, asa ca m-am pus pe impletit. Si acum cine ma vede cu tableta in husica rade si ma intreaba “ce-i cu caciula aia?”, dar eu ma mandresc cu ea! Unei prietene i-a placut atat de mult, incat mi-a adus ata si i-am impletit si ei una pentru mini iPad. Acum ar trebui sa incep sa impletesc botosei pentru bebitza ei!

Tot umbland in ultimii ani pe la targuri, sau organizand evenimente care includeau si handmade, tot imi picau ochii pe cate ceva: ba un inel cu floare de mac, ba niste cercei nu-stiu-cum, ba o traistuta din canepa. Dar nu de fiecare data aveam portofelul dupa mine, iar pana ajungeam la geanta mea, imi apareau obstacole si probleme organizatorice care imi luau gandul de la acele obiecte, de care imi aminteam dupa vreo trei zile.

Nu mai tin minte exact unde am vazut prima data plicuri si posete din hartie reciclata. Mi se pareau, pe cat de interesante, pe atat de scumpe si nu am indraznit niciodata sa dau un milion si ceva pe un plic de 15cm/30cm. Am zis “ce, eu nu oi putea sa-mi fac?”.

Iar vinerea trecuta, in cautarea relaxarii, am dat peste un tutorial video in care se explica tehnica realizarii posetelor din pagini reviste. Nu va mai spun cat de repede m-am pus pe treaba, cu sustinerea mamei, care incepuse spre final sa fie un pic ingriorata, pentru ca mie nu-mi mai trebuia mancare – trebuia sa finalizez ce-am inceput! Si cu sustinerea Malinei – am iesit si noi in oras sambata, iar eu eram cu hartiile dupa mine, sa mai fac “un rand la geanta”.

Cu o gramada de lucruri de facut, de vineri si pana astazi, am gasit timp pentru mine si am reusit sa finalizez posetuta!