Ady Bobo, te spun lu’ mama ca m-ai facut sa rad!
mie imi place sa fac glume, doar ca rareori ele suna la fel de bine in realitate dupa cum suna in capul meu. de-aia ma dau deoparte si ii las pe altii sa faca treaba asta cum stiu ei mai bine, pentru ca imi place sa rad de glumele altora. de fapt… imi place sa rad punct. n-am fost de prea multe ori la show-uri de stand-up, tocmai pentru ca am avut in preajma prieteni atat de comici, incat era suficienta o iesire cu ei si radeam si doua saptamani dupa aceea. insa a venit o furtuna mare si ne-a cam imprastiat pe toti, iar acum nu mai am portia de ras de pe vremuri atat de des cat imi doresc.
s
eara trecuta am ras atat de mult, incat la un moment dat m-a lovit si plansul. serios! am febra musculara de atata ras – de la plans nu am efecte secundare. am fost pentru prima data la un moment comic marca Ady Bobo, un tip tare misto pe care l-am cunoscut prin toamna, odata cu mutarea mea in Iasi. au fost mai multe ocazii sa particip la show-urile lui, insa abia acum s-au aliniat astrele si m-au teleportat la Dublin Pub sa pot rade in voie alaturi de cativa prieteni. si a fost o seara dupa care voi rade probabil vreo doua saptamani, asa cum simteam nevoia.
ce am invatat eu despre stand-up comedy e ca glumele nu trebuie luate personal, oricat de rautacioase, jignitoare sau misogine ti se par. omul ala vine in fata sa pentru ca vrea sa te faca sa razi, sa uiti pentru putin timp de treburile, gandurile, grijile si problemele tale de orice natura. si nu oricine poate face asta: iti trebuie o minte ascutita, karisma si clar harul retoricii.
Ady, cat despre gluma cu clubul ala care incepe cu “Fra…”, sa stii ca DJ-u’ nu-ti pune la dispozitie mai mult de 30 de secunde dintr-o melodie sa poti face miscarile alea… ai nevoie de talent!