jungle`s heartbeat
mi-am adunat in bagaje toate gandurile, bune si rele, visele si insomniile, rezervele de zambet si aer curat si am pornit inapoi spre bucuresti. cu ochii aproape lipiti de somn, am incercat sa rememorez in totalitate zilele petrecute acasa, nu doar pentru a umple cele 6 ore de drum, ci si pentru a zambi din nou cu acelasi avant. putini ma cunosc asa cum sunt intr-adevar. de ce? poate pentru ca multi iau de buna o fotografie pe marginea careia isi fac notite cam cum as putea fi eu. sau poate ca nu indraznesc niciodata sa imi adreseze vreo intrebare privitoare la persoana mea. sau, inca o varianta, problema e la mine: sunt (la prima vedere) un cub de gheata. raspunsul ar putea fi: cate putin din fiecare varianta de mai sus. nu dau exemple dar stiu cine mi-a creionat un portret care nu are nicio legatura cu realitatea. nici macar daca privesti din punct de vedere abstract. dar avem loc toti pe pamant. am simtit in ceafa si in obraz priviri curioase dar nu am auzit nimic. si da, am o problema de incredere si poate las impresia unui cub de gheata. oamenii se schimba de la o zi la alta, iar gusturile nu se discuta. in fond, viata merge inainte si noi cu ea sau pe langa. am avut zile de liniste dar m-a trezit brusc bataia unei inimi. nu…nu a unui el, pentru ca nici nu-l astept si nici nu-l caut. ci inima agitata a haosului…
Mutza, sa stii ca multi vrem sa te cunoastem si sa ne cunosti… numai ca timpul e acel “fara de care nu se poate” care ne lipseste.. din pacate.
La fel de adevarat e ca poti sa stiii o persoana de cand s-a nascut si sa nu cunosti nimic despre ea. Poate in timp…cine stie.. (nu e foarte folozofic si e si scurt