Simplu… cu bumbisori, dar simplu
Sunt adepta lucrurilor simple – cu cat mai simplu, cu atat mai usor de potrivit – fie ca este vorba despre vestimentatie, aspect fizic, amenajare interioara etc, adica in toate registrele vietii de om pe Pamant. Normal ca nu am fost asa intotdeauna, insa stiu sigur ca nu mi-au placut niciodata culorile tipatoare (desi uneori poate am purtat din motive care nu tineau de mine), modelele incarcate cu forme de tot felul si combinatiile de texturi complet nearmonioase (din punctul meu de vedere).
Fac tot posibilul sa inteleg si sa accept perspectiva fiecaruia si stiu, gusturile nu se discuta, insa nu pot sa nu fiu socata atunci cand vad de exemplu unghii lungi, de vrajitoare, strasuite si kitchosite pana in cuticula, ori trening cu sandale cu toc, sau bluza in dungi multicolore combinata cu pantaloni cu buline alb-negru. Chiar imi vine sa intreb in stanga si in dreapta: mi se pare mie sau raneste retina? Care este utilitatea in viata de zi cu zi?! Esteticul iese din discutie. Si sa nu aud: e arta, dom’le! Pentru ca am senzatia ca devine o scuza, iar vedetele R’n’b internationale nu mi se par un exemplu bun de urmat. Nu poti pune in aceeasi oala Picasso si Cardi B.
In ultima vreme am intalnit tot mai des persoane care nu inteleg (sau nu stiu) ce inseamna “simplu”. Mai jos am facut o lista cu momentele care m-au marcat relativ recent; sa vedem daca sunt eu cea cu pretentii prea mari sau intr-adevar nu stiu sa apreciez lucrurile “artistice”:
– de ziua fratelui meu am comandat un tort cu glazura de ciocolata; doamna vanzatoare m-a intrebat daca nu mi-ar placea si niste flori din zahar, alb cu albastru (pe ciocolata?!?!?!) si am zis categoric “NU! Il vreau foarte simplu!”, sa precizeze acest lucru pe fisa de comanda. A doua zi am ridicat minunatia de tort… Cu ciocolata neagra si flori din zahar, alb cu albastru. Arta, dom’le!
– alta data cautam o bancheta si niste taburete simple, negre, si am zis sa verific magazinele de mobila din Piatra Neamt (e altceva cand le vezi fizic). Nu a fost nici macar un vanzator care sa asculte cerinta mea si sa fie macar pe-aproape de ceea ce vizualizam. Asa ca m-am trezit cu replici de genul “Avem ceva asemanator cu ce spuneti dumneavoastra. E un taburet simplu, din piele, fara cusaturi la vedere, are doar doua pe margine si un bumbisor pe mijloc, dar daca te asezi pe el nu se vede!” si “Cred ca avem ceva similar, cu niste franjuri in partea de jos.”. Negru. Simplu. Fara bumbisori. Fara franjuri. Fara sclipici. Se poate? “Nuuu, dar nu se fabrica asa ceva.”
– luna trecuta am botezat un baietel, iar cum mamica puiului si cealalta nasa mi-au dat mana libera la cumparaturile lucrurilor de trebuinta, am umblat kilometri la pas si am gasit suficiente exemple de simplu, dar nu prea. Cerand un cardigan gri, simplu, fara tigruti si norisori albastri, o doamna imi arata un cardigan gri…cu elefantei si norisori, ca “asa poarta copiii, nu culori triste si modele simple”. Am avut curajul si rabdarea sa mai intreb si de paturica alba, fara franjuri si broderii; aveau fix ce am cerut… cu fir albastru, cu aplicatii de ursuleti pe nori sau “cu drag, de la nasi!”. Pentru ca asa se poarta la baietei.
Imi amintesc si atunci cand imi faceam o rochita la comanda, mereu trebuia sa fie un volanas nesolicitat, o danteluta sau o pietricica pozitionate astfel incat sa strice tot…
Sunt deplasata rau cu cerintele astea de simplitate, nu? De aia nu mai mananc nici covrigi, pentru ca eu vreau simpli, nici cu mac si nici cu susan…