Binele tau vs. binele meu
Pe masura ce evoluam – zic eu pe toate planurile (fizic, mental, psihic, spiritual) – realizam ca tot ceea ce conteaza este sa ne traim viata facand alegeri care ne fac noua bine si nu ii incurca pe ceilalti. Cum era? Ah, da… libertatea mea se opreste acolo unde incepe libertatea ta.
Nu ma refer la a fi egoist si a face orice pentru a-ti fi tie bine, indiferent pe cate cadavre calci, si nu vreau nici sa se ajunga la extrema cealalta in care toti cei din jur sunt multumiti si fericiti cu ceea ce le oferi si tu esti o epava. Intotdeauna am fost amatoarea echilibrului – desi nu stiu sa imi mentin echilibrul pe bicicleta sau trotineta, sweet irony. La calea de mijloc se ajunge intotdeauna prin transferul de informatii dintre partile implicate, nu dintre o parte implicata si vecini, ori dintre cealalta parte implicata si un perete. De aici se nasc infinitele conflicte, stari de nervozitate si energii cu vibratie joasa care ne trag inspre Pamant mai puternic decat gravitatia. Lipsa de comunicare insotita de intelegere distruge toate relatiile, de orice natura ar fi, personale sau profesionale.
A dori binele cuiva poate uneori sa fie daunator pentru persoana respectiva, pentru ca sunt foarte mari sansele ca el/ea sa nu isi doreasca asta. Iar daca asta presupune ca tu sa faci compromis dupa compromis, doar pentru ca celorlalti sa le fie bine, poti spune ca ti-ai ratat viata. Nu de asta ai venit aici, sa fii intr-un circuit continuu de suferinte doar pentru ca ceilalti sa aiba orice isi doresc si ravnesc. Pe primul loc in viata ta esti tu, fiindca daca nu esti tu eroul/eroina vietii tale, fii pe pace ca nimeni nu va veni cu lampa fermecata sa te scoata din mocirla in care te-ai bagat de buna voie sa salvezi porci care toata viata lor acolo au trait. Nu poti multumi niciodata pe toti oamenii pe care ii intalnesti, dar asta nu inseamna ca problema e la tine, ca nu faci tu destul ori ca nu iti dai interesul. Uneori, pur si simplu, te lovesti de realitatea de care incerci sa fugi si pe care o negi, imbracand-o in curcubee si nori de vata de zahar.
A-ti dori binele inainte de a-l dori celorlalti presupune sa iti constientizezi limitele si sa iti asculti instinctele, acele mici semnale pe care ti le da interiorul din cand in cand: nevoia de odihna, nevoia de liniste, nevoia de a rade sau de a plange etc – oricare dintre aceste stari necesitand a fi traita atunci cand corpul ti-o cere. Si daca ai reusit sa indeplinesti programul de baza al computerului de bord, ascultarea celorlalte nevoi si indeplinirea lor va curge de la sine.
Crestem si invatam cu fiecare pas si fiecare alegere facuta in folosul nostru si in sprijinul celorlalti. Ne degradam si ne afundam intr-o stare de neliniste care nu va aduce niciodata lumina, cu fiecare fapta buna pe care o facem pentru ceilalti, dar care presupune sa ne injosim propriile fiinte.
Fiti la fel de buni cu cei din jur cum sunteti cu voi insiva. Nu cautati sa luati totul de-a gata si multumiti pentru fiecare zi si pentru fiecare bucurie, oricat de marunta ar parea. Doar energia pe care o emani si cea pe care o primesti sunt pentru totdeauna – restul… praf de stele.