Fereste-te de gandul meu!
In tumultul acestor zile am reusit sa gasesc cate o bucatica de liniste in fiecare seara, cu vorbe bune si suflete pline cu lumina, chiar daca gandurile s-au imprastiat in toate zarile si trupul a ramas obosit si nedormit – acum pe bune ca treaba asta cu insomnia incepe sa ma bantuie…
Intre zambetele pe furis si discutiile de drag, m-a intrebat cineva cu calm: “La cat esti de nervoasa astazi asa-i ca urasti pe toata lumea?”, iar cateva zile mai tarziu m-am trezit cu o prietena draga repetandu-mi cu alte cuvinte aceeasi intrebare.
Sunt o furtuna interioara cand ma enervez si, la fel ca atunci cand sunt fericita, simt ca nu gasesc niciodata cuvintele potrivite pentru a exprima ce ma macina sau ma construieste – iar de foarte multe ori lucrurile astea se intampla in acelasi timp, ceea ce face totul si mai confuz pentru mine, dapai pentru cei din jurul meu?! De bine sau de rau, stiu sigur ca ce-i in interior nu trebuie sa ramana doar acolo si de-aia mai las cateva bucati si in randurile acestea.
Oricum mi-ar fi, sa te fereasca Dumnezeu de iubirea mea! Pentru ca vei ajunge sa traiesti vesnic…
si pentru ca nu stiu sa urasc, in cel mai rau caz pot sa ignor, dar tot ramane cumva in sufletul meu obiectul ignorarii si tot voi mai trimite ganduri de bine din cand in cand. Nervii mei intinsi sunt ai mei, nu-i nimeni responsabil pentru ceea ce ma afecteaza, pentru ca e treaba mea sa las lucrurile sau nu sa ma atinga. Sa-mi fie cu iertare ca ma plang – dar o fac mai rar decat simt nevoia – si nu stiu cum sa arat aprecierea celor care intind umarul pentru lacrima si bratele pentru imbratisarea care vindeca tot.
Dau cat pot si mi se pare ca primesc inapoi mai mult decat pot plati, de aceea simt sa port toata lumea asta nu doar in suflet si in gand, ci mai ales in lumina si rugaciune. Asa vreau si simt ca pot contribui eu la salvare…
Multumesc!