Marturisiri intarziate
Gata! Nu se mai poate asa! Trebuie sa recunosc si o fac in mod public! Este mai mult decat evident si cred ca este timpul sa dezvalui acest lucru.
Sufar de depresie… de toamna.
La inceput credeam ca este doar o etapa normala, trecerea de la concediu la intoarcerea la birou. Dar la asta s-au adaugat: racirea brusca a temperaturii, ploile si iminenta raceala cu guturaiul de mana.
Principalul simptom care mi-a dat de gandit a fost dorul. Da, da, mai ales dorul de duca. Si dorul de locurile minunate in care am ajuns, de oamenii fascinanti pe care i-am intalnit si mai ales de drumurile crucis pe care am haladuit impreuna cu o prietena draga. A fost un concediu planuit, aproape totul fiind pus la punct in detaliu. Mai putin mijlocul de transport 
care ne-a pus rabdarea la fiert de cateva ori.
Imi ziceam eu intr-o seara calduta de inceput de vara, cu regret, ca intr-un an am vizitat 5 tari, am ajuns pe alte continente si cand ma intreba cineva daca mi-a placut Clujul ma uitam ca pisica in calendar la persoana respectiva. Asa ca mi-am zis ca musai in urmatorul concediu imi vizitez tarisoara. Zis si facut – sunt tare mandra cand realizez lucrurile pe care uneori ajung sa le visez noaptea de cat de mult mi le doresc.
Asa ca pe 5 septembrie, dupa un weekend cu nopti putin dormite – nunta, botez, chestii de-astea “marunte” – si dupa o zi cu emotii si teama ca nu vom pleca in concediu pentru ca masina a ajuns la doctor de urgenta, pornim cu inima inainte in aventura de 10 zile pe drumurile patriei. Am inceput circuitul din zona Sucevei: ne-am lasat dorintele de drumuri bune la Manastirea Hagigadar si dupa o cina copioasa ne-am relaxat cum ne-am propus, in Carlibaba – una dintre cele mai frumoase comune, aflata la confluenta raului Bistrita cu paraul Carlibaba, o zona ataaat de linistita, strajuita de munti. Alegerea ideala pentru relaxare. Am colindat o zi intreaga imprejurimile, incarcandu-ne plamanii cu aer curat, sufletele cu bucurie si burticile cu dulciurile copilariei.
Am pornit apoi spre mult-doritul Maramu’, cu oprire in Pasul Prislop, o plimbare pentru suflet la Cascada Cailor si o vizita rapida la Mocanita. Noaptea ne-a gasit la Pensiunea Maramures, un loc in care ne-am intors in timp si am savurat bucate traditionale alese, inchinate cu o visinata numa’ buna de mancat goala pe paine. Si daca tot eram in zona, nu am ratat linistea de la Barsana, amuzamentul din Cimitirul Vesel de la Sapanta, am infruntat istoria la Memorialul Durerii din Sighetu Marmatiei si am facut o vizita la Muzeul Satului Maramuresean. Nu mai intrebati si voi, ca raspunsul e simplu: nu am gasit niciun osan, chiar daca-mi sade bine in costum maramuresean.
Apropiindu-ne de mijlocul concediului negam faptul ca trebuie sa ne intoarcem la munca (of, ca departe ne mai zbura mintea), asa ca am luat calea Clujului, cu muzica in boxe, ciocolata si cafea in rezervoare si cu oprire intre stele la Planetariul din Baia Mare. Am petrecut weekend-ul in Cluj Napoca, insa, spre rusinea mea, nici acum nu stiu sa raspund cand ma intreaba cineva daca mi-a placut. Am pierdut aproape o zi cautand disperate un service auto, pentru ca domnisoara noastra se imbolnavise iremediabil dupa 800km parcursi. Asa ca pot spune doar atat: imi place Clujul vazut noaptea… panoramele sunt tare faine si am asemuit orasul cu Florenta. Cred ca mai merg.
Am auzit noi ca in Alba au vata pe bat si bere in ciubote, asa ca am pornit intr-acolo, cu o alta oprire de dragul istoriei in Aiud. Dupa o ciorbita de fasole cu afumatura in pita, ne-am adunat energie suficienta de pedalat cat sa inconjuram Cetatea Alba Carolina – ne-am luat apoi caruta cu coviltir si am facut un foc de tabara intre corturi. Si in urma somnului de frumusete am pornit in cautarea cavalerilor, in Hunedoara, cu un popas in liniste si lumina la Manastirea Prislop.
Si au urmat 2 zile in Sibiu – oras de care m-am indragostit iremediabil. Am avut bafta sa gasim cazare (din timp) la 50m distanta de Podul Minciunilor, asa ca ne-am plimbat nestingherite, fara grija si fara masina, pe toate stradutele urbei. Am reintalnit o prietena pretioasa pe care am regasit-o la fel de calda si blanda, asa cum o cunoscusem acum 4 ani, am primit cadouri si am zambit tuturor, multumind cerului pentru caldura si seninatate.
Spre casa, apoi, am revazut in fuga Cetatea Sighisoarei si am mai baut o ultima cafea cu gust de concediu in Targu Mures.
Mi-e drag poporul meu in care mi-a fost dat sa vin, iubesc fiecare fir de apa, fiecare copac si imi vine sa iau in brate toti muntii, de mult ce-i iubesc. Si am scris randurile astea pentru mine, nu doar pentru voi – sa nu uit ca traiesc si ca ma bucur de orice frunza, chiar daca e calcata in picioare de ploaie. Si sa ma vindec de depresia de toamna cu poze si amintiri din Romania iubita.