Cine mai rupe usa dupa munca?
Am zis de atatea ori ca eu nu as putea sta legata de un scaun timp de 8-9 ore, la un loc de munca, incat ma minunez si nu imi vine sa cred ca totusi sunt capabila sa fac asta – si mi-a trebuit vreun an sa imi demonstrez ca pot, daca vreau… sau daca fac exceptie de acest “inconvenient”.
Acum ceva timp purtam o discutie cu o cunostinta din Bucuresti, mare fana a statului peste program si a “muncii intense”, care mi-a spus: “Voi acolo la Piatra rupeti usa cand se face ora de incheiere a programului. Nu aveti treaba?”. Si am ramas blocata… Apoi am spus ca raspunsul meu ar fi prea detaliat si am schimbat subiectul discutiei. Acum mi-am amintit de intrebarea ei si am considerat de cuviinta ca n-ar strica sa abordez tema pe blog.
Da, rupem usa la finalul programului, pentru ca abia asteptam sa ajungem acasa si sa ne petrecem timpul cu familia, ori sa iesim cu prietenii, ori sa facem si altceva cu viata noastra, acel altceva care ne face sa simtim ca intr-adevar traim si nu lasam doar job-ul sa acopere cea mai mare parte din zi. Acesta este unul dintre multele motive pentru care am parasit capitala: nu sunt genul de career-woman ori workaholic.
Pentru mine nu primeaza aprecierea profesionala – stiu ce pot, cat pot si nu am nimic de demonstrat nimanui. Conteaza ce si cat pot sa fac pentru a-i ajuta pe cei din jurul meu – si totul porneste din mine si din puterea si capacitatea mea de a ma dedica diverselor activitati pe care le intreprind pe langa locul de munca pe care il am. Totodata, mai am si pasiuni, pe care cum as putea sa le dezvolt daca nu in timpul liber? Iar timpul meu liber incepe in momentul in care programul de lucru s-a incheiat – in caz ca cineva avea dubii. A nu se intelege ca nu imi place ceea de fac – drumurile m-au adus in domeniul turismului si nu ma gandeam vreodata ca as putea face altceva decat am studiat, cu atat de mult drag, sau ca as merge cu placere la birou!
Da, rupem usa pentru ca programul de 9 ore/zi este suficient pentru a-ti desfasura activitatea profesionala. Bine, scoatem din schema ideea ca mie dintotdeauna mi s-a parut stupid sa iti petreci toata ziua la munca si sa ai timp foarte putin spre deloc pentru activitati casnice/familie/sport/hobby/sanatate. Imi este atat de greu sa inteleg cum pot sta parintii departe de copiii lor atatea ore, in special cand sunt inca mici, 2-6 ani… Si imi doresc sa nu ajung asa ca parinte – sau mai bine spus sper sa reusesc sa creez alte imprejurari pentru a-mi creste copiii, nu vazandu-i doar seara, cate o ora si dimineata cand ii duc la gradinita…
Si revenind la subiectul postarii, da, am treaba! Dar stiu sa imi gestionez activitatea astfel incat la final de program sa incui usa la fix (mai putin atunci cand intra un client la 17:55 – doar nu il dau afara). Nu imi place sa muncesc in zadar, ci imi fac treaba in mod eficient, fara prea multe abateri si alergari pe campii. Stiu ca suna poate a aroganta, dar pana la urma ce vina am eu ca imi merge mintea mai repede decat altora si fac conexiuni rapide? De-aia nu stau peste program. Si de-aia rup usa!
Ah, visul tau si pasiunea ta sunt sa stai peste program si sa muncesti pentru ca asta iti face placere? Ok, nu am nimic de comentat! Suntem diferiti si asta ne face unici si speciali, insa nu ma judeca pentru simplul fapt ca am alte prioritati in viata. Mai sus ti-am prezentat viziunea mea si sper ca te-ai lamurit.
Alte intrebari?
:)) asta se întâmplă când un Bucureștean supăra o Moldoveanca. Intr-adevar, nu multi știu sa își gestioneze timpul și viata, cum sa împartă sarcinile zilnice după prioritate. Dar te felicit ca poți, ca știi, ca vrei.
M
Gestionat timpul si viata my ass. Pur si simplu esti lenesa.
Si ghici ce! Noi, astia mai lenesi, suntem intodeauna inainte tuturor cu munca. Pentru ca mereu gasim solutia cea mai rapida
Spor la stat peste program!
P.S.: Poate data viitoare te si prezinti cu numele real