Weekend de Piatra Neamt
Cine imi mai spune ca orasul Piatra Neamt e mort si ca nu se intampla nimic pe aici, are o bataie asigurata. De fiecare data cand vin acasa se iveste cate un eveniment, sau doua, trei, cinci. Asta se intampla de vreo doua luni incoace. Ultimele doua zile din luna mai au fost foarte active pentru nemteni.
Am participat cu mare entuziasm la evenimentul de vineri pe care tot orasul l-a asteptat, TEDxPiatraNeamt. Asa cum promisesem in postarea anterioara, am fost “tipa cu pantofii galbeni”, pantofi care se pare ca au intors multe capete, ceea ce ma face si mai mandra ca am in sfarsit pantofii visati de mica. Se pare ca am reusit sa ma fac remarcata si ma gandesc serios sa “raman in istorie” drept tipa cu pantofii galbeni de la orice eveniment. As fi varianta adaptata realitatii a personajului principal din Confessions of a Shopaholic, The Girl in the Green Scarf.
De acasa am plecat cu un mare zambet pe fata, desi nu ma simteam chiar bine si nu eram in apele mele, dar m-am gandit ca ploaia o sa imi umple din nou bazinele sa ma pot intoarce in apele mele. Si cam asa a fost. Mi-am facut check-in-ul la eveniment si am asteptat cumintica sa intru in sala sa imi ocup locul. Nu am avut cea mai fericita pozitionare, avand scaunul in ultimul rand din sala Teatrului Tineretului, zona care e usor in panta, iar in prima parte a serii am vazut mai mult coafura proaspata si tapata a doamnei din fata care parea ca imi urmareste privirea, astfel incat sa isi miste capul sa nu imi permita sa vad mare lucru. Dupa pauza am avut inspiratia de a-i intreba pe cei doi prieteni alaturi de care am luat parte la eveniment, Barbara Langellotti si Orlando Nistor, daca nu cumva mai este un loc liber pe randul lor. Si, cum am inceput sa fiu dintr-odata foarte norocoasa de cateva saptamani incoace, in a doua sesiune am avut vizibilitate excelenta de pe randul 6, langa cei doi si Ciprian Scutariu.
Vorbitorii au fost alesi pe spranceana, iar experientele lor – care mai de care mai impresionante. Ionut Stefanescu a povestit despre urcari si coborari si despre succesul de a te intoarce acasa dupa o ascensiune montana. Claudia Suhov este copilul antreprenor care ii invata pe copii sa fie antreprenori, are o voce blanda si un zambet molipsitor – nu degeaba este atat de indragita de cei mici. City Manager-ul, domnul Bogdan Puscasu este un prieten vechi, la care am gasit sprijin de fiecare data cand am avut nevoie de putin ajutor pentru vreun eveniment, fie sportiv ori cultural. Il apreciez pentru curajul de a iesi din zona de confort si a incerca mereu altceva.
Cand le-am spus parintilor mei despre TEDx si le-am aratat lista vorbitorilor, mama a inceput sa se agite si sa spuna cat de mult isi doreste sa mearga si ea la eveniment pentru a o cunoaste pe Irina Petrea, cea mai Super Nanny. Mami n-a reusit sa faca loc in programul ei pentru conferinta, asa ca am inregistrat discursul Irinei special pentru ea (10 minute din 15, atat mi-a permis bateria). Irina ne-a provocat sa ne gandim ce alegem: sa plutim sau sa navigam prin viata?
Pe Andy Szekely il consider un fenomen. Are atat de multe cunostinte de impartasit cu cei din jur, incat nu ii sunt de ajuns nici 15 minute de discurs, nici 3 ore si sunt convinsa ca nici dupa 3 luni de vorbit continuu nu ar reusi sa imprastie toate informatiile pe care le detine in domeniul dezvoltarii personale. In discursul de vineri am avut parte de o mostra Andy Szekely, iar sambata am stat cu ochii ciuliti si urechile boldite (sau invers?!) la workshop-ul de branding personal sustinut de el. E… inspirational.
Dupa o ora si jumatate a urmat pauza de dezmortire si cafea, iar in cazul meu, de cautare a altui loc in sala si de zambit celor care susoteau “uite tipa cu pantofii galbeni!”.
A urmat apoi pe scena doctorul Alexandru Paziuc care ne-a vorbit despre camasile de forta existente doar in mintile noastre. Arhitecta Ana Hogas nu ne-a vorbit despre succesul ei profesional, ci despre implinirea pe plan personal si a povestit experienta ei in jurul lumii… pe motor. Iar Anca Nastase a demonstrat ca se poate, daca ai vointa, perseverenta si tarie de caracter – ea a reusit la doar 27 de ani sa schimbe legea voluntariatului in Romania.
Dragos Cristian Finaru a fost cel care ne-a adus emotie, zambete si lacrimi, toate intr-un amestec ciudat de potrivit. Dintre toti, el a fost speakerul care m-a facut sa ii simt povestea, nu doar sa o ascult. Si-a pastrat constant zambetul pe buze, s-a inconjurat cu oameni pe masura sufletului sau si astfel a invins cancerul. Impresionant, motivational si mai ales inspirational.
Am ascultat-o cu sufletul la gura si pe Simona Maierean, cea care e parte din istoria aviatiei romanesti, fiind prima femeie ofiter din Romania care a zburat cu un avion supersonic, MiG21 LanceR, in 2009.
Ce e foarte interesant e ca m-am descoperit cate putin in discursul fiecarui invitat. Sunt povesti de viata impresionante ale unor oameni de succes, incurajandu-ne pe toti ceilalti sa nu renuntam la visele noastre.
Dupa conferinta am mai stat cateva minute in foaierul Teatrului Tineretului, am schimbat impresii, zambete si am facut poze, dupa care ne-am mutat in The Library pentru after-party. Unii au dansat, altii au mancat, dar majoritatea am stat la un pahar de vorba si am cunoscut oameni noi si povesti pline de invataturi.
Dupa vreo 4 ore de somn am ajuns si la workshop-ul lui Andy, dar acolo nu mai eram “tipa cu pantofii galbeni”. Dupa ce am absorbit cat mai multe informatii si dupa ce am notat in agenda lucrurile esentiale, am mai petrecut putin timp cu Barbara si Orlando si am mai facut schimb de idei si opinii. Mi-s tare dragi 
Spre seara am avut o surpriza tare draguta si m-am intalnit cu Roxi si Stefan, copilasii mei cu care am facut engleza anul trecut. La fel de plini de energie, dar si mai simpatici decat atunci.
Si pentru ca seara mea se golise de evenimente si se anunta una cu gustari si Bewitched, m-am hotarat in ultimul moment sa ma duc sa-l vad pe colegul de facultate, Raul Gheba, cel mai talentat barbat cu rochie. Am incheiat seara cu dureri de palme de la aplauze si cu falcile amortite de ras, dar incantata ca pana la urma nu am ratat trecerea lui prin Moldova.
Inchei postarea de astazi cu urari de soare si caldura indreptate spre al meu fratior, vesnicul copil al familiei. La multi ani, Vlad!
Bine redat Mariuca, mai ales partea cu pantofii galbeni pe care tocmai eu nu i-am remarcat :))) Poate la urmatorul ;) Succes!
Multumesc, Irina! La fel iti doresc si tie!
Ne vedem data viitoare, cu pantofi galbeni cu tot.