adevaratul profesor te invata din inima si nu din carte
daca stau bine sa ma gandesc, de cand ma stiu m-am vazut lucrand cu cei mici. intai mi-am dorit ca atunci cand “ma fac mare” sa fiu educatoare, apoi invatatoare, apoi profa de engleza, dupa care am trecut la chestii mai serioase, dorindu-mi sa devin psiholog, apoi asistent social… toate acestea pana in clasa a 10-a, cand am intalnit-o pe draga doamna Zoe Sram la Palatul Copiilor, la cursul de Redactie – presa, radio, TV.
doamna Sram e genul de profesor pe care iubesti sa il asculti, care te invata lucrurile pe care trebuie sa le inveti, in mod natural, fara a te imbuiba cu teorie, ci facand lucrurile practic, aplicandu-le in viata cotidiana. e genul de profa calda si mamoasa, care te lauda si iti zambeste frumos oricate prostii ai spune si ai face, e o prietena minunata care te incurajeaza si te ajuta sa treci peste rautatile altora, insa isi ia cel mai inalt grad din armata cand lucreaza sub presiunea timpului si se poate transforma in furtuna daca ceva nu iese bine.
de la dumneaei am prins gustul pentru domeniul acesta si asa am ajuns studenta la Jurnalism si Stiintele Comunicarii. m-am imaginat mult timp specialista in comunicare, “piarista” si vreo organizatoare renumita de evenimente si am realizat lucruri frumoase pana acum. dar se pare ca am revenit la prima dragoste: copiii. mi-am dat seama ca tot ceea ce am facut pana acum a vizat copiii sau educarea lor intr-un fel sau altul si toate drumurile m-au dus in preajma celor mici… si in continuare viitorul mi-l vad plin de copii, atat in viata profesionala, cat mai ales in viata personala.
am vise si dorinte mai mari decat mine, incat uneori ma si sperii de cat de departe poate ajunge mintea mea si ma panichez ca nu voi reusi sa realizez nici macar un sfert… dar atunci imi amintesc de zambetul si caldura doamnei Sram si ma ambitionez sa ma aseman macar putin cu dumneaei.