Mariuca Nastasiu

Tipa cu Pantofii Galbeni

Da’ tu cand iti vezi de treaba ta?

Posted by on Feb 25, 2020

Ar fi cazul sa inteleaga toata lumea, de la cel mai mic la cel mai in varsta, ca viata nu e un check-list pe care mai adaugi chestii pe masura ce indeplinesti altele. Si nici nu completezi sau corectezi, tragand cu ochiul la lista colegului de banca. Viata nu e o competitie si nu exista “cea mai buna viata” sau “cea mai nasoala viata”. Exista viata pur si simplu, pe care o construieste fiecare asa cum considera mai bine. Nu exista un manual de instructiuni, insa exista o busola interioara pe care ar fi bine sa invatam sa o ascultam. Si apoi mai e si ceva numit bun-simt… Dar cica ar fi o legenda demult uitata.

Abia cand vom invata toti sa ne ascultam instinctul vom reusi cu adevarat sa respectam oamenii si alegerile pe care le fac, abia atunci vom intelege ca sfaturile pe care le dam altora ar trebui sa le urmam noi insine.

Mereu cand ma intalnesc intamplator cu rude mai indepartate sau vechi cunostinte exista acel set de intrebari standard de care nu scapa niciun adult din intervalul 25-35 ani:

  1. Unde lucrezi, pe ce post si cati bani faci?
  2. Ti-ai luat casa?
  3. Ai masina?
  4. Ai iubit/iubita? Cand te insori/mariti? Faci nunta? Ma chemi la nunta, da?
  5. Ai copii? Cand faci? Dar al doilea cand vine?

Si variatiuni pe subiect. La care reactionez eu cu “Da’ tu cand iti vezi de treaba ta?”

Sa ne intelegem: poate pe 1% dintre acesti oameni ii intereseaza intr-adevar viata ta si daca esti intr-adevar fericit cu alegerile facute, in rest toti vor termene de comparatie. Cauta cu disperare sa se agate de o neimplinire a ta de pe lista lor (pe care tu nu o vezi neimplinire) pentru ca ei sa se simta mai bine in nefericirea si frustrarea lor. Si pentru acei oameni am ales sa transmit randurile de mai jos.

Inainte de a deschide gura, ganditi de 10 ori daca ceea ce urmeaza sa scoateti nu e vreo perla gogonata care va atrage cu sine reactii dureroase. Fiecare dintre noi are dreptul la o viata privata, iar daca la un moment dat vietile noastre s-au intersectat iar apoi a mers fiecare pe drumul sau, inseamna ca viziunile nu sunt comune si despartirea s-a produs cu un rost si lista unuia de prioritati nu este aceeasi cu a altuia, in plus nu este obligatoriu ca viata privata sa fie afisata in vazul tuturor curiosilor.

Domeniul profesional este subiectiv, la fel cum sunt si viata personala, spirituala si emotionala. Cineva poate sa nu vada implinirea in teancul de bani castigat lunar, sau in activitatea desfasurata. Altcineva s-ar putea sa aiba un scop in viata doar in a-si cladi un nume si un business. Apoi sunt cei care nu considera a avea un apartament sau o masina ca fiind importante, nelegandu-si viata de lucrurile materiale. Si vin si cei pentru care casa si masina sunt “must have”, fiindca e loc pentru toata lumea pe planeta asta. Iar dupa ei ajung si cei care spun ca un act nu defineste o relatie, atata vreme cat cei implicati sunt fericiti, sau ca isi doresc o nunta mica si discreta, cu prietenii foarte apropiati, decat una cu tot neamul vazut si nevazut. Nu mai stiu ce sa mai spuna nici cei care s-au casatorit de tineri in ciuda opozitiei familiilor. Insa totul este dupa voia fiecaruia si a-ti baga nasul in vietile pe care nu le traiesti este un mare fenomen care consuma inutil energie si timp.

Pentru a ma face inteleasa si pentru a-i zgudui putin pe cei care insista cu sirul de intrebari ne-la-locul-lor, aduc vorba despre copii si sarcini. Circula la un moment dat pe facebook un articol care a fost prezentat drept un caz de bully, al unei femei insarcinate (cu burtica vizibila) care a fost intrebata de casiera de la supermarket daca nu era altceva interesant la televizor in seara respectiva, aratand spre burta (adica atunci cand a ramas insarcinata). Femeia a fost pusa intr-o postura imposibil de descris… Desigur, casiera nu avea de unde sa stie ca viitoarea mamica si sotul inercau de ani buni sa aiba un copil si reusisera dupa multe si costisitoare tratamente de lunga durata. Morala? Taci din gura! Nu spune nici macar “felicitari”, daca nu ti se spune clar ca exista o sarcina. Nu scoate perle si nu deschide subiecte care poate pentru unii sunt chiar dureroase. Ceea ce tine de aspectele private ale vietii sunt subiecte delicate si nu pot fi plimbate din gura in gura pana in fund la taxatoare, in mijlocul strazii, in discutii care zboara de la matusa de gradul 2 pana la verisoara de gradul 10.

Alegerile personale se numesc astfel pentru ca nu privesc pe nimeni altcineva decat persoana care le face.

Ganduri bune!

2 Comments

  1. Caută bucuria lucrurilor mărunte si trăiește conștient. Respira conștient, hidratează-te conștient și mănâncă conștient. Viața trece prea repede când trăim in comparații sau vrem sa dam doar bine pe ecran:) fii acel spectator al miracolului vieții și așa vezi Divinitatea in tot și toate.
    Felicitări M.

  2. S-a facut! Asa sa fie si asa este pentru toti cei cu sufletul deschis care sunt pregatiti sa primeasca si sa ofere!
    Ganduri bune! Multumesc!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Mariuca Nastasiu