Copilul tau are nevoie ca tu sa traiesti
De doua luni timpul trece atfel pentru mine. Mai repede. Prea repede…
De cand a venit pe lume minunea noastra, usorul si greul au fost mana in mana, de nedezlipit. E usor sa am grija de bebelusa mea, dar este extrem de greu ca in acelasi timp sa gestionez restul lucrurilor si sa imi mentin echilibrul psihic (care oricum e pe aratura din cauza valurilor de emotii si oboseala).
Acum am certitudinea ca in ADN-ul romanilor (in special) s-a prins bine de tot de mii de generatii “gena sacrificiului”: nu conteaza cum sunt eu, daca pot sa ajut pe cineva oricum si cu orice. Stiu, din mosi-stramosi am fost programati sa fim in continua alerta pentru detectarea unui potential pericol, astfel incat arunci cand acesta apare, sa fim gata de aparare pentru a supravietui. Dar ce e prea mult ne degradeaza ca fiinte. Asa ca eu zic STOP la modul asta de “supravietuire” pe care am fost pre-setata.
Pana in urma cu 30-40 ani sa zicem, copiii erau crescuti pe modul “basic”: da-i apa, mancare si haine, ca el creste oricum – tu tine-l in viata! Ei, ca oameni am evoluat, stiti ca asa imi place sa cred, asa ca in zilele noastre cresterea unui copil este vazuta altfel, presupune formarea unui om cu toate aspectele lui: fizic, psihic, spiritual, emotional. Bine, asta daca iti pasa ce lasi in urma ta…
Aud de la toti parintii si bunicii si strabunicii, in special in ultima vreme, din cauza situatiei globale, “imi dau viata pentru copilul meu”. Stiti care e problema? Ca acel copil nu de asta are nevoie, sa se vada singur pe lume. Are nevoie de grija, protectie, ghidare in viata. A spune “imi dau viata ca el sa traiasca” e un alt mod de a spune ca l-ai putea abandona daca asta se cere.
Cum ar fi sa schimbam chestiuta asta “marunta” si sa spunem “vreau sa traiesc pentru copilul meu”? Pentru ca eu vreau sa ii fiu alaturi atat cat are nevoie de mine si isi doreste prezenta mea. Vreau sa aiba in bratele cui sa planga de nervisori sau buba si sa rada de fericirea descoperirii lucrurilor frumoase din jur (in ciuda cetii de pe ochii lumii si a intunecimii mintilor, totul in jur e minune). Imi doresc ca Ana Medeea sa fie puternica, empatica si curajoasa, sa vada dincolo de superficialitate si nebunie.
Probabil par ignoranta, probabil sunt, dar in viata pe ce te concentrezi? Pe bucatica ta pe care o poti face buna si curata sau te arunci in ocean cu o galeata ca sa “salvezi” o balena?
Am citit intr-o carte un mesaj atat de simplu si atat de frumos, care spunea ca in viata exista 3 tipuri de probleme: problema ta, problema lumii si problema lui Dumnezeu (sau a Universului ori a cui crezi). Daca te concentrezi pe problema lumii si incerci sa faci pe Dumnezeul salvator, cine se mai ocupa de problema ta? De ce ai vrea sa lasi responsabilitatea binelui tau in mana altcuiva? Ai grija intai de tine, apoi iti faci partea fata de mediu/societate/etc, fiindca nu totul tine de tine sau de X ori Y. Iar Dumnezeu isi stie treaba ?.
Traiti cum stiti, dar traiti pentru voi si urmasii vostri!